era demult … intr-o seara de iarna …
intr-o pestera, in jurul unui foc pe cale sa se stinga, statea ghemuit un baietel cu o suba de oi pe umeri
parintii nu erau cu el
plecasera de cateva zile sa gaseasca ceva de mancare si nu se intorsesera.
il lasasera pe el sa aiba grija de foc si de surioara lui mai mica.
ii lasasera si niste mancare … niste struguri uscati… cat sa le ajunga o zi pana se intorc ei cu alta hrana.
strugurii se terminase repede … si altceva nu gasisera.
sora lui statea intr-o coaja de copac infasurata intr-o blana de oaie.
plansese toata ziua de foame … dar acum se potolise.
nu mai zicea nimic.
baiatului ii era frica sa se uite inspre ea.
incerca sa isi imagineze ca nu e acolo …
focul era tot mai slab
aruncase in el cam tot ce gasise prin pestera
alte lemne nu mai avea si nici nu putea iesi afara pentru ca zapada viscolita acoperise gura pesterii.
nu mai avea nimic de facut
statea ghemuit cu simturile amortite
fara sa isi dea seama incepu sa se legene cu miscari de oligofren blana de oaie il zgaria usor pe umeri, pe brate si pe picioare
era asa de bine …
senzatia aceea il facea sa se simta viu
de pe tavanul pesterii apa picura incetisor … iar in cadere se auzea ca un clopotel ce vestea un inceput.
dintre buze i se desprinse un geamat. Apoi inca unul. Si inca unul …
primele erau de frig si foame
apoi uita de ele …
isi imagina ca reusise sa iasa din pestera si gasise o casa de pe hornul careia iesea fum …
inauntru se zareau niste oameni.
printr-o crapatura ii vedea cum stateau in pat la caldura … cu mesele incarcate de colacei unsi cu miere …
in geam erau niste flori albe gingase
sunetul din gatul lui incepea sa prinda contur
printre dinti se auzeau cateva cuvinte silabisite tremurat:
Scoala gazda din patut
Scoala gazda din patut
Scoala gazda …
Si imi da un colacut
Ca mamuca n-o facut
Sita deasa n-o avut
Pe cand sita-o capatat
Covata i s-o crapat
Cand covata o lipit
Cuptorul nu s-o urnit
era o miciuna tot ce gandea … stia si el asta. Mamuca lui nu facuse colaci pentru ca nu se mai intorsese acasa…
dar, in momentul acela era prea slabit iar minciuna il incalzea mult mai tare decat adevarul.
florile acelea din geam il fascinau.
nu-si putea rupe ochii de la ele.
ar fi vrut sa spuna ceva frumos despre ele.
un cuvant mai puternic decat esenta care le tinea in viata
nu mai putu sa zica decat:
Florile, florile dalbe
Florile, florile dalbe
Florile, florile dalbe
Florile, florile, florile ….
……….
aceasta a fost prima colinda …
parintii nu s-au mai intors cu mancare …
iar focul a mai palpait pentru cateva clipe …
P.S.
nu stiu cine a mai fost in pestera si cum de a auzit cantecul abia soptit … pentru ca altfel nu-mi explic cum de-a ajuns pana-n zilele noastre …
