Legenda lui Icar și Dedal

Scris de: Ovidiu

Legenda lui Icar și Dedal

Legenda lui Icar și Dedal 

Legenda spune că în Creta locuia un artist care se numea Dedal. Regele Minos i-a cerut acestuia să-i construiască o clădire din care cine intră să nu mai iasă,scopul fiind acela de a-l închide acolo pe Minotaur. Astfel, Dedal a construit un palat nemaivăzut în lume. Era făcut din piatră, înalt, dar neacoperit, iar în el erau multe culoare, săli şi scări. Dacă intrai acolo, te încurcai şi vrând să ieși te rătăceai şi mai tare pentru că erai ca într-un labirint. Regele Minos a biruit pe atenieni şi i-a obligat să plăteasca tribut în fiecare an câte şapte fecioare şi şapte flăcăi pe care îi dădea lui Minotaur. Au plătit atenienii un an, doi şi când au trebuit să plătească şi a treia oara s-a nimerit să fie printre ei şi Tezeu. Ariadna, sfătuită de Dedal l-a ajutat pe Tezeu să-l omoare pe Minotaur şi a fugit din Creta. Regele când a aflat că Dedal i-a ajutat pe Ariadna şi pe Tezeu a hotărât să-l închidă în palat împreună cu fiul lui, Icar. Stând acolo Dedal a început să caute soluții pentru a evada. Gândul lui a fost acela să încerce să zboare. Şi-a luat bătrânul pene, oase de păsări rămase acolo, le-a legat cu fire din haina lui şi le-a lipit cu ceară, făcând patru aripi. Inainte de toate, acesta i-a spus lui Icar să bată rar din aripi, să nu se apropie de apă, că apa îi înmoaie penele, dar nici de soare, pentru ca soarele să nu-i topească ceara şi penele să se desprindă. Cand aripile erau gata, eiși-au luat zborul. Cei care îi vedeau se minunau cum nişte pământeni puteau zbura ca zeii. Icar bătea tot mai tare din aripi şi se înalţa tot mai sus. Văzând acest lucru, Helios – Soarele a început să ardă tot mai tare. Degeaba i-a strigat Dedal lui Icar să zboare mai jos, acesta nu asculta. Ceara a început să se topească, iar penele s-au desprins iar Icar s-a prăbuşit în valurile mării. Dedal nu a mai avut ce face şi a zburat până-n Sicilia la regele Cocalos care l-a ascuns pe malul mării într-o căsuţă în care stăteau caprele lui. A sosit şi regele Minos care îl căuta pe Dedal şi l-a întrebat pe Cocalos dacă ştie unde este acesta. Cocalos a spus că nu ştie, dar regele Minos, viclean, l-a întrebat dacă ştie cum să vâre un fir de mătase în scoica unui melc de mare – firul să intre tot, iar scoica să rămână întreagă. Cocalos s-a dus la Dedal şi l-a întrebat. Dedal i-a spus să lege firul de o furnică şi să o lase pe aceasta să intre în cochilie. Minos şi-a dat seama că acest răspuns este dat de Dedal. El l-a ameninţat pe Cocalos că îi va arde oraşul dacă nu îl predă pe Dedal. Cocalos s-a rugat de Minos să mai stea până a doua zi. Dedal, auzind acest lucru, şi-a dat seama că este în primejdie. Când a plecat regele Minos să facă baie, a oprit apa care curgea către sala de baie şi a încălzit în cazan smoală. Când a intrat în baie Regele Minos, a început să curgă smoală clocotită. Astfel Minos şi-a găsit sfârşitul, iar Dedal a scăpat cu viaţă.