Cândva, trăiau odată un bărbat și o femeie care își doreau nespus de mult un copil. În spatele casei lor, se afla o grădină minunată, plină cu florile cele mai frumoase din lume și ierburile cele mai rare. Grădina, împrejmuită de un zid înalt, era stăpânită de o vrăjitoare de care toți se temeau.
Într-o zi, femeia s-a uitat pe geam în grădină și a zărit un strat de rapunzel. Rapunzelul era verde și proaspăt și degeaba s-a caznit femeia să ajungă și să rupă un fir, că nu a reușit. A încercat zile la rând, dar fără succes și lucrul acesta o îmbolnăvise.
Soțul ei, care o iubea, a întrebat-o:
- Ce se întâmplă, dragă soție?
- Ah, dacă aș mânca rapunzel din grădină, mi-ar reveni puterile.
Bărbatul s-a gândit să riște decât să-i moară soția și a așteptat să se facă seară ca să-i ducă soției un mănunchi din acele ierburi. Când a văzut femeia rapunzelul atât de proaspăt, a fost tare fericită! L-a gătit ca pe o salată și l-a mâncat.
În ziua următoare, soțul ei a trebuit să se mai ducă încă o dată în grădină. După ce a coborât zidul, vrăjitoarea, însă, i-a apărut drept în față.
- Cum îndrăznești să vii aici și să-mi furi rapunzelul? Vei fi pedepsit!
- Te rog, n-am avut încotro! Iartă-mă! Dacă nu luam rapunzelul, soția mea ar fi murit!
Vrăjitoarea l-a crezut și i-a spus:
- Bine! Poți să iei de acum încolo din grădina mea cât rapunzel vrei. Dar... îmi vei da mie copilul pe care soția ta îl va naște! Și să știi că voi avea mare grijă de el!
În cele din urmă, omul n-a avut încotro și a fost de acord. Și după ce femeia a născut, vrăjitoarea i-a pus copilului numele de Rapunzel și l-a luat cu ea.
Timpul a trecut și Rapunzel a devenit cea mai frumoasă fată din lume. Când a împlinit doisprezece ani, turnul din pădure a devenit căminul frumoasei fete. Turnul acela nu avea nici scări, nici ușă, doar o fereastră mică în vârf.
- Rapunzel, Rapunzel, lasă-mă să cobor pe părul tău, îi spunea vrăjitoarea când voia să intre în turn.
Rapunzel avea părul ca aurul și foarte lung. Când vrăjitoarea îi cerea, ea își despletea părul și se așeza în dreptul ferestrei lăsând părul în afară ca vrăjitoarea să se cațere pe el.
După vreo doi ani, fiul regelui a trecut prin acea pădure și pe lângă acel turn și a auzit o melodie fermecătoare care l-a emoționat adânc...
În fiecare zi mergea în pădure să asculte cântecul. Cine cânta acel cântec? Ați ghicit! Era Rapunzel.
Așa s-a întâmplat ca prințul să o audă pe vrăjitoare cum o striga pe Rapunzel și a văzut cum aceasta a urcat în turn...
Dacă asta este scara care duce spre turn am să încerc și eu, a gândit prințul. A doua seară s-a dus la turn și a strigat:
- Rapunzel, Rapunzel, lasă-mă să cobor pe părul tău!
Și așa prințul a reușit să urce în turn...
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți! 🌟
