Un iepure care privea mersul leneş al unei ţestoase îi spuse acesteia în glumă:
- Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede?
Ţestoasă încuviinţa.
A două zi, dis-de-dimineaţă, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi aşteptau cu nerăbdare.
Domnul Şoarece trase o linie roşie pentru start şi veveriţa dădu semnalul de plecare cu un fluier.
Iepurele porni val-vârtej, iar ţestoasă încetinel, după cum îi era felul.
Cum o luase cu mult înaintea ţestoasei, iepurele se aşeză să mănânce câţiva morcovi proaspeţi.
În timp ce mânca, trecu şi ţestoasă, asudată, dar hotărâtă să nu se dea bătută.
Iepurele mai alerga un pic şi, în dreptul unui sat, se aşeză sub un copac să se odihnească.
Târziu, ţestoasă îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.
- Soarele ăsta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Ţestoasă e înceată şi voi avea timp s-o întrec!
Când se trezi, văzu că se lasă noaptea.
Sări ca ars şi porni pe urmele ţestoasei.
În depărtare, o văzu cum trece linia de sosire şi câştigă întrecerea.
Toate animalele au aplaudat-o.
I-au dat apoi o cupă, ca unei mari câştigătoare.
Iepurele a ajuns târziu, obosit şi ruşinat, tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.
Aşa a aflat că străduinţa este un dar nepreţuit.
