Ursoaica și cei trei pui somnoroși

Prima zăpadă a căzut peste pădure, mare și moale ca un puf de gâscă. Mama Urs știa că a venit vremea somnului de iarnă, dar cei trei pui ai ei nu voiau să intre în bârlog. Fiecare avea alt motiv, iar zăpada cânta scârț-scârț sub labele lor mici.

– Pufi, Mugur, Fulg, e timpul să intrăm! i-a chemat mama.

– Încă puțin, mamă! a strigat Mugur, rostogolindu-se prin zăpadă.

– Mie nu mi-e somn! a zis Pufi. Număr fulgii, am ajuns la o sută.

– Ba eu am ajuns la două sute, a glumit Mugur.

Mama a zâmbit și nu s-a supărat. Știa că puii aveau nevoie de puțin timp. Fulg, cel mai mic, stătea lângă un brad, privind intrarea întunecată a bârlogului. Nu îndrăznea să înainteze. Mama i-a observat urechile lăsate și s-a apropiat de el cu pași liniștiți.

– Fulg, de ce nu vii? a întrebat mama, aplecându-se spre el.

– Bârlogul e negru, mamă, a șoptit puiul. Poate e cineva înăuntru.

– Hai să vedem împreună, a zis ea. Dar mai întâi, vreau să vă arăt ceva.

Mama a luat puțină zăpadă și a ținut-o în labă. Strălucea în lumina lunii ca un praf de argint. Puii s-au strâns în jurul ei, uitând pentru o clipă de joacă și de teamă. Fulg și-a lipit umărul de blana ei caldă.

– Zăpada doarme și ea, a spus mama încet. Se așază pe pământ, ca o pătură.

– Chiar așa? a întrebat Pufi. Și pământul nu se supără?

– Nu, e bucuros. Sub pătura de zăpadă, florile și rădăcinile se odihnesc până în primăvară.

Puii au tăcut, gânditori. Apoi mama a început să cânte, cu o voce adâncă și blândă, un cântec de iarnă. Cântecul curgea ca mierea caldă și parcă topea frigul de pe blăniță. Zăpada a încetat să mai scârțâie, iar vântul s-a oprit să asculte, cu un pic de curiozitate, printre ramurile brazilor.

– Mamă, cântă din nou! a șoptit Mugur.

– Mi s-au încălzit urechile, a spus Pufi.

– Și mie, a zis Fulg, apropiindu-se de mama. Parcă nu mai e atât de negru bârlogul.

– Atunci intrăm încet, unul câte unul, a zâmbit mama.

Mama s-a oprit cu Fulg în prag. Au privit împreună culcușul gol, apoi puiul a înaintat: întâi botul, o lăbuță și încă una. Mirosea a mușchi și a frunze uscate. Lumina lunii intra prin deschizătură și picta pe pământ un petic argintiu. Frații l-au urmat încet.

– Ia uite! a strigat Fulg. Am găsit steaua, e pe podea!

– Nu e o stea, a râs Mugur. E lumina lunii!

– Atunci luna ne vizitează, a spus Pufi cu voce gravă.

Fulg a hotărât singur ce să facă: a adunat mușchi moale într-un colț și a făcut un culcuș pentru toți. Apoi i-a chemat pe frați. Puii s-au înghesuit unul lângă altul, iar mama s-a întins în jurul lor, ca un deal cald și brun.

– Mamă, mai cântă un pic, a șoptit Pufi, căscând.

– Dormi, ursuleț, dormi ușor, lângă mine-i cald și bine. Luna urcă peste brazi, iarăși primăvara vine, a cântat ea încet.

Puii s-au cuibărit mai aproape, ascultând glasul mamei și foșnetul blănii.

Cântecul s-a topit în șoapte, ca un fulg pe o lăbuță caldă. Pufi a adormit primul, cu laba pe nasul lui Mugur. Apoi Mugur, cu un sforăit mic. Fulg a mai ascultat o clipă respirația mamei, a căscat și el, apoi s-a liniștit.

Afară, zăpada cădea fulg cu fulg. Înăuntru, patru urși dormeau strânși laolaltă, în căldura bârlogului. Luna lumina pentru o clipă intrarea, apoi s-a ascuns după un nor. Puii visau cu botul în blana mamei. Bârlogul era pregătit pentru odihna lungă a iernii, iar pădurea foșnea liniștit în jur. Era pace.

De vorbă după poveste

• De ce nu voia Fulg să intre în bârlog?
• Ce a făcut mama ca să îi liniștească pe pui?
• Tu ce faci când ți-e teamă de întuneric?