Astronautul din curte

Andrei privea în fiecare seară luna rotundă de deasupra casei. Îi părea un bulgăre de brânză galbenă care parcă îl chema. Voia să devină astronaut, dar rachetele adevărate nu încap în curte.

– Mami, eu vreau să merg pe lună, a spus el.

– Putem construi una de joacă, a răspuns mama, zâmbind.

A doua zi dimineață, Andrei a adunat toate cutiile din debara: una mare de la frigider, două mijlocii de la pantofi și una mică în care fusese o jucărie. Fulg, cățelul lui alb, a venit după el, adulmecând fiecare cutie ca pe o comoară.

– Ce zici, Fulg? Facem o rachetă? a întrebat Andrei.

– Ham! a fost răspunsul.

Au lucrat toată după-amiaza. Mama a adus bandă adezivă și foarfeci cu vârf rotund, iar Andrei a vopsit cutia cea mare în roșu. Pe lateral a desenat o fereastră rotundă, iar din hârtie argintie a făcut un coif strălucitor, care îi cădea puțin pe ochi.

– Lipsesc butoanele, a zis Andrei, încruntându-se.

– Dar capacele de sticle? a propus mama. Cu ele facem un panou de comandă.

Andrei a lipit capacele în șir și le-a desenat numere. Pe unul a scris cu carioca PORNIRE. Fulg a lătrat ca să arate că îi place.

Spre seară, racheta era gata. Andrei s-a urcat în cutia cea mare, a luat cățelul în brațe și și-a ajustat coiful. Aerul din curte mirosea a iarbă udă și a flori de salcâm, iar în depărtare cânta o mierlă.

– Zece, nouă, opt, a început el să numere tare. Șapte, șase, cinci...

– Patru, trei, doi, unu... Decolare! a strigat mama de la fereastră.

Andrei a închis ochii și a simțit cum racheta se ridică. Nu cu adevărat, desigur. Dar în imaginația lui, curtea s-a făcut mică, mică de tot, iar casa a rămas jos ca o jucărie.

– Fulg, uite! Se vede tot orașul! a șoptit el.

Printre nori treceau păsări argintii. Mai sus, cerul s-a făcut albastru închis, plin de stele aprinse. Racheta zbura încet, cu un bâzâit blând, iar Fulg se uita pe fereastră cu urechile ridicate.

În sfârșit au ajuns la lună. Andrei a coborât cu mișcări rare, ca un adevărat astronaut, și a pășit pe praful cenușiu. Fiecare pas îl făcea să plutească.

– Aici ar trebui să punem un steag, a spus el. Dar nu avem steag.

– Ham, ham! a lătrat Fulg.

Andrei și-a scos batista din buzunar, a legat-o de un băț și a înfipt-o în pământul lunar.

– Declar că această lună este... prietenoasă! a spus el solemn.

A privit în jur, apoi în sus, unde Pământul strălucea albastru. Era mai frumos decât orice jucărie.

– Mi-e dor de casă, a recunoscut Andrei după un timp.

– Atunci întoarce-te, astronautule, i-a spus o voce cunoscută. Cina e gata!

Andrei a deschis ochii. Se afla în curte, în cutia roșie, cu Fulg în brațe. Mama stătea în ușă, iar în spatele ei miroseau cartofii cu smântână.

La cină, Andrei a povestit despre praful cenușiu și steagul lui. Mama l-a ascultat.

– În joc ai ajuns departe, a spus ea. Pentru zboruri adevărate, astronauții învață mult și folosesc nave speciale.

– Iar eu pot începe cu întrebări?

– Desigur. Mâine putem căuta o carte despre Lună.

Andrei și-a amintit cât de albastru își închipuise Pământul.

– Mâine mai zburăm? a întrebat Andrei.

– Dacă racheta noastră este uscată și avem timp, pregătim altă aventură, a spus mama.

– Poate spre o planetă inventată de mine!

Au strâns împreună creioanele și capacele rămase. Mama a adăpostit cutia pe verandă, iar Andrei a dus coiful argintiu în cameră. Fulg i-a urmat, gata pentru somn.

Seara, Andrei s-a uitat pe geam la lună. I s-a părut că îi face cu ochiul. A pus coiful argintiu pe noptieră, Fulg s-a încolăcit la picioarele lui, iar băiatul a adormit zâmbind, cu gândul la zborul de mâine.

De vorbă după poveste

• Din ce și-a construit Andrei racheta?
• Ce și-a imaginat Andrei că găsește și face pe Lună?
• Tu ce ai construi din cutii dacă ai avea o mulțime?