Matei era un băiat cu pistrui și cu un pulover galben. Îi plăcea să mănânce repede, ca să ajungă mai repede la joacă. Într-o zi, mama a pus pe masă o supă cu tăiței în formă de litere. Era supa lui preferată.
– Mănâncă fără grabă, Matei, i-a spus mama. Joaca te așteaptă.
Băiatul a privit tăițeii. Unul semăna cu litera numelui său.
– Am un M în lingură! a râs el.
După masă a ales o carte cu alfabetul și s-a cuibărit pe canapea. Era cald și liniște. În curând a ațipit, cu pagina deschisă lângă el.
În vis, literele din supă au început să danseze. Se roteau ca niște tăiței fermecați și scoteau un sunet vesel: glug-glug-bâz! Matei a vrut să strige: „Mamă, uite alfabetul!” Dar cuvintele s-au așezat în altă ordine. Era o lume de poveste, în care și lingura putea să aibă ceva de spus.
– Mamă, supa zboară pe litere! a spus Matei în vis.
Mama s-a apropiat.
– Ce cuvinte jucăușe! Cum ai vrea să le așezi?
– Nu știu, a răspuns el. Parcă se amestecă singure.
Lingura a făcut o piruetă și s-a așezat în farfurie. Matei a clipit uimit. Visul părea hotărât să-l surprindă la fiecare vorbă.
A încercat să spună „Bună”, dar i-a ieșit „Nuba”. Apoi a spus „Pisica poartă pantofi”, iar o pisică din vis a apărut încălțată cu patru ghete.
– Ce alfabet năzdrăvan! a râs mama.
Matei a râs și el. În vis, cuvintele se puteau juca de-a ascunselea, iar el trebuia să le găsească locul.
– Pisica are pantofi! a spus Matei. Dar eu ce pot să mai inventez?
– Soarele doarme într-un ciorap, a propus mama din vis.
– Iar luna mănâncă un morcov! a continuat băiatul.
Au râs împreună. Cuvintele se amestecau, dar unele alcătuiau imagini atât de caraghioase, încât Matei ar fi vrut să le deseneze.
După un timp, Matei s-a neliniștit.
– Aș vrea să spun ceva și să mă înțelegeți, a șoptit el.
Mama l-a ascultat.
– Sunt aici. Ne putem opri din joc, dacă vrei.
Băiatul s-a așezat lângă ea. Literele dansau mai încet. În lumea visului, poate că bunica Veta știa o poveste pentru ele.
Atunci mama a avut o idee.
– Hai să mergem la bunica Veta. Ea știe multe rime și poate știe cum se aranjează literele la loc.
Au luat-o pe drumul cu flori, iar Matei a încercat să salute fiecare vecin: „Pa, gard! Bună seara, pisici!”
Bunica Veta, cu basmaua verde, i-a primit în ușă.
– Ia te uită, a spus ea, ce nepot vorbitor! Spune-mi ceva, Matei.
– Bunica lapte dulce mașina mare! a răspuns Matei, trist.
Bunica nu s-a speriat deloc. A zâmbit și a pus ceainicul pe foc.
– În jocul acesta putem chema literele pe rând, a propus bunica. Tu alegi una, eu inventez o rimă.
– M, ca Matei! a spus băiatul.
– Matei privește un tei, a răspuns ea.
Mama a bătut încet din palme. Fetițele desenate pe ceașcă au început și ele să aplaude: era doar încă un lucru fermecat din vis.
Au stat pe prispă și au ales literele pe rând. La fiecare sunet, câte un tăițel fermecat își găsea locul în șir.
– A, a spus bunica.
– B, a continuat mama.
Matei a urmărit dansul până la M și a zâmbit. În vis, alfabetul nu mai părea o încurcătură, ci un joc la care puteau participa toți trei.
Au ajuns tot așa până la „Z”. Matei a luat aer și a spus încet, cu mare grijă:
– Mamă, bunică, mă simt mai bine. Acum pot spune ce voiam.
– Te-am înțeles! au strigat amândouă, bucuroase.
Matei a sărit și le-a îmbrățișat pe amândouă.
– Îmi place să le luăm pe rând, a spus Matei.
Bunica i-a făcut cu ochiul.
– Și poveștile, și literele au loc dacă le ascultăm.
Atunci băiatul a auzit-o pe mama din camera adevărată. Visul s-a destrămat, iar cartea cu alfabetul era tot lângă el. Nu înghițise cuvinte fermecate; doar adormise după supa cu tăiței.
A doua zi a povestit visul la masă. Mama pregătise tăiței în formă de stele, iar Matei mânca fără grabă.
– Dacă visez iar, poate vorbesc numai despre cer, a spus el.
Mama a râs. Băiatul a cerut apoi cartea cu alfabetul. Voia să deseneze pisica în patru ghete și să inventeze o rimă pentru ea.
De vorbă după poveste
- Ce lucruri fermecate s-au întâmplat în visul lui Matei?
- Ce joc cu litere a propus bunica Veta?
- Ce rimă amuzantă ai inventa pentru numele tău?
Lasa un comentariu