Caietul cu desene al lui Vlad

Vlad avea șase ani și un caiet gros, cu coperți albastre. Era plin de desene. Vlad desena tot ce vedea: un melc pe geam, norii de pe cer, mingea roșie a vecinului, chiar și supa de la prânz.

– Vlad, ce faci cu atâtea desene? l-a întrebat mama.

– Le păstrez, a răspuns el.

Într-o zi de toamnă, bunica a venit în vizită. Avea ochelari argintii și o geantă cu mere coapte. S-a așezat pe canapea și a întrebat:

– Vlad, mi-ai arăta caietul tău?

Vlad a ezitat. Era al lui și nu-l arătase nimănui. Dar bunica avea o privire blândă. A deschis caietul și i l-a întins.

Prima pagină avea un desen cu ploaie. Bunica a privit-o mult timp.

– Aici ai desenat o zi cu ploaie, nu-i așa? Văd umbrela albastră.

– Da, bunico! A fost ziua în care Lupu, cățelul vecinilor, a sărit în baltă și ne-a stropit pe toți!

Bunica a râs cu lacrimi. Apoi a întors pagina.

– Aici e un melc. Ce faci cu el?

– Îl privesc cum urcă pe geam. Am vrut să-l desenez să nu-l uit, a spus Vlad.

– Păi, îl ții minte foarte bine, a răspuns bunica. Uite cum a ieșit. Se vede că avea timp, că nu se grăbea.

Vlad a zâmbit, mândru.

Mama a intrat cu o cană de lapte cald și a rămas în ușă, ascultând.

– Vlad, nu știam că ai atâtea povești, a spus ea.

– Nici eu nu știam că le văd, mami, a râs Vlad. Dar bunica mi-a spus.

Mama a zâmbit și i-a mângâiat părul.

Pagină după pagină, bunica citea desenele ca pe niște cărți. Vedea ziua de naștere cu tortul mare, excursia la munte, prima zăpadă. Fiecare desen avea o poveste. Vlad le povestea cu entuziasm, arătând cu degetul fiecare detaliu.

– Vlad, tu nu desenezi doar poze, a spus bunica. Tu spui povești fără cuvinte.

– Fără cuvinte? a întrebat Vlad.

– Desenul arată multe, dar îmi place să-mi povestești. Ce înseamnă albastrul de aici?

– Ploaie. Iar aici am folosit albastru pentru o zi veselă la mare.

– Atunci aceeași culoare poate spune povești diferite, a zâmbit bunica.

Vlad a privit caietul cu alți ochi. Era plin de amintiri.

Bunica a scos din geantă un caiet nou, mai mic.

– Am ceva pentru tine. Vreau să-mi desenezi povestea zilei de azi.

– Povestea zilei de azi? Dar azi n-a fost nimic special.

– Nu e adevărat, a spus bunica. Azi mi-ai arătat caietul tău. Asta e foarte special.

Vlad a luat creionul. A desenat o canapea mare și două figuri: un băiat și o bunică, cu ochelari argintii. Între ei, un caiet deschis, din care ieșeau stele și melci și nori. Pe fundal, o lampă galbenă, călduroasă.

– Cum se numește desenul? a întrebat bunica.

– „Bunica citește.” Și melcul stă pe umărul ei, a șoptit Vlad.

– Vrei să păstrezi desenul? a întrebat Vlad, întinzând caietul mic.

– Mi-ar plăcea mult, a răspuns bunica. Îl voi deschide când mi-e dor de tine.

– Iar eu mai pot desena vizitele noastre în caietul albastru.

Bunica a pus darul în geantă, cu grijă. Au luat o gustare de mere coapte și au rămas împreună, povestind pe canapea.

Lupu, cățelul vecinilor, a lătrat la fereastră, ca și cum ar fi vrut să fie și el în desen.

– Hai, Lupu, intră! a strigat Vlad. Te desenez pe o pagină întreagă!

A desenat un cățel cu urechi mari și o coadă ca un steag.

Seara, Vlad a luat caietul albastru și a mai desenat o pagină: cerul de seară, cu stele mici și o lună rotundă. Apoi a închis caietul și l-a așezat sub pernă. A adormit repede și a visat că melcul, norii și toate desenele lui prindeau viață și îi spuneau o poveste.

De vorbă după poveste

• Ce desena Vlad în caietul lui?
• Ce i-a dăruit bunica lui Vlad?
• Ce ai desena tu în caietul tău?