Broscuța Oana locuia într-o baltă cu nuferi, la marginea satului. Îi plăcea să cânte seara, cu glas pițigăiat: oac-oac, oac-oac! Apa era limpede, iar peștișorii dansau printre tulpini. Libelulele zburau în zigzag deasupra apei, iar nuferii albi se deschideau în fiecare dimineață, ca niște căni de lapte.
Într-o dimineață, Oana a găsit o sticlă plutind lângă frunza ei. Mai încolo erau pungi, hârtii și un ambalaj prins între trestii. A privit spre mal, unde rămăseseră urme de joacă și alte gunoaie. Balta în care îi plăcea să cânte nu mai arăta ca înainte. Broscuța s-a întristat.
– Oac! a strigat ea. Cine a lăsat toate acestea?
Un peștișor a înotat pe sub nufăr, ocolind punga. Oana a încercat s-o împingă, dar aceasta s-a agățat de o tulpină.
– Nu pot să le strâng singură, a spus broscuța. Am lăbuțe prea mici pentru atâtea sticle și ambalaje.
Oana s-a gândit la copiii care veneau să se joace pe mal. Îl văzuse pe Vlad aruncând o pungă, dar nu știa cine adusese celelalte gunoaie. A hotărât să vorbească cu el când avea să se întoarcă. Între timp s-a așezat pe nufăr și a urmărit aleea care ducea spre sat.
A doua zi, Vlad și Sara au venit cu mingea, însoțiți de tatăl lor. Oana a sărit pe o frunză mare de nufăr.
– Oac-oac! Hei, copii, opriți-vă puțin!
Cei doi s-au oprit pe alee și au privit spre apă. Tatăl a rămas lângă ei, curios să afle de unde venea glasul subțire.
– O broască ce vorbește! a șoptit Sara, cu ochii cât cepele.
– Da, vorbesc, a zis Oana. Balta mea e bolnavă. Gunoaiele din apă îi fac rău. Poate ne ajutați?
Vlad a privit în jos. Chiar el aruncase ieri o pungă de biscuiți în baltă, fără să se gândească. I s-a făcut tare rușine.
– Eu am aruncat punga, a mărturisit el încet. Nu știam că vă face rău.
– Îmi pare rău, a adăugat Vlad. Vreau să ajut.
– Putem începe prin a strânge gunoaiele, a spus Oana.
Tatăl a privit malul și a încuviințat.
– Chemăm și câțiva adulți din sat. Voi puteți ajuta pe alee, iar noi ne ocupăm de ce este în apă.
Sara a strâns mingea la piept, ascultând planul.
Mai târziu s-au întors cu mănuși, saci și unelte potrivite. Adulții scoteau ambalajele din apă, iar copiii adunau hârtiile de pe uscat, alături de tata. Oana le arăta de pe nufăr unde se mai vedea câte o sticlă. Nimeni nu se grăbea. Înaintau pe rând, lăsând loc trestiilor și celorlalte viețuitoare.
– Aici mai este una! a strigat broscuța.
Un vecin a prins punga cu unealta lui și a scos-o dintre tulpini. Vlad și Sara au așteptat pe alee.
– Uite câte am adunat! a spus băiatul, privind sacii.
Un melc se oprise pe o frunză. Părea că urmărește și el toată mișcarea de pe mal.
La sfârșit nu se mai vedeau ambalaje printre nuferi.
– Ducem sacii la colectare, a spus un vecin. Cine verifică aleea?
– Noi, împreună cu tata! a răspuns Vlad.
După ce au terminat, copiii s-au spălat pe mâini.
– Acum stăm puțin pe bancă, a propus Sara.
– Și eu mă odihnesc pe frunză, a spus Oana.
– Mulțumesc că ați cerut ajutor și v-ați întors, a spus Oana.
– Nu mai las ambalaje aici, a promis Vlad.
– Nici eu, a adăugat Sara.
Tatăl le-a dat apă și gustarea pregătită. După ce au mâncat, copiii au strâns totul în rucsac. Era un lucru mic pe care îl puteau face chiar atunci.
În zilele următoare, oamenii au așezat un coș lângă alee.
– Cine îl golește? a întrebat Sara.
– Ne-am înțeles între noi, a răspuns tata. Nu ajunge doar să-l punem aici.
Vlad le povestea prietenilor despre broscuță.
– Ambalajele merg la coș, le spunea. Iar dacă nu găsim unul, le luăm cu noi până acasă.
Seara, Oana s-a așezat pe nufărul ei preferat și a cântat mai frumos ca niciodată. Peștișorii au dansat în jurul ei, iar apa limpede a purtat cântecul până departe, spre luna care răsărea.
De vorbă după poveste
- Ce a găsit Oana printre nuferi?
- Cum au cerut copiii ajutor și cum au participat?
- Ce poți face tu ca să păstrezi curat locul de joacă?
Lasa un comentariu