Fântâna din mijlocul satului – poveste despre înțelegere

În mijlocul satului Izvoraș se afla o fântână veche, cu margini de piatră și o cumpănă scârțâitoare. Toți oamenii luau apă din ea, dar vara fântâna dădea tot mai puțin. Într-o zi fierbinte, apa a ajuns la fund, și atunci a început cearta.

– Eu am venit prima! a strigat vecina Aglaia, cu două găleți mari în mâini.

– Nu e adevărat, eu am fost aici de dimineață! a spus un fierar, sprijinindu-se de cumpănă.

– Nu vă mai certați! a intervenit fântânarul, moș Petre. Eu mă ocup de îngrijirea fântânii!

Cearta s-a umflat ca un balon. Găleți se loveau de piatră, iar cumpăna scârțâia ca o pisică speriată.

– Dați-vă la o parte! striga unul.

– Ba dați-vă voi! răspundea altul.

Copiii se uitau de pe margine, fără să înțeleagă de ce oamenii mari țipă.

Mara stătea pe un butuc, cu lopățica de grădină lângă ea. Avea șase ani și multe întrebări.

– Dacă țipăm, vine apa înapoi? l-a întrebat pe Petre.

– Nu, a mormăit el.

– Atunci de ce nu căutăm împreună o soluție?

Bătrânul și-a netezit barba. Dintr-odată, nu mai avea chef să strige la nimeni.

– Am putea avea o fântână nouă? a întrebat Mara.

– Poate, a spus Petre. Întâi trebuie să aflăm dacă acesta este lucrul potrivit.

Fierarul s-a uitat la lopățica fetiței.

– Cu aceea vrei să sapi?

– Nu singură! a răspuns ea. Cu ea fac grădină. Pentru fântână vă întreb pe voi, oamenii mari.

Petre s-a așezat pe butuc, lângă Mara.

– O fântână cere oameni pricepuți, cercetarea locului și multe verificări. Nu săpăm pur și simplu unde ni se pare nouă.

– Atunci pe cine chemăm?

– Știu o echipă care ne poate ajuta să hotărâm.

Aglaia a lăsat gălețile jos și s-a apropiat. Acum voia și ea să asculte.

Au vorbit pe rând, fără să se întrerupă.

– Până rezolvăm, avem nevoie de apă adusă din altă parte, a spus Aglaia.

– Mă ocup de transport cu vecinii, s-a oferit fierarul.

Petre urma să cheme echipa. Mara asculta planul.

– Acum fiecare știe ce poate face, a observat ea. Parcă este mai ușor așa.

După cercetarea locului, oamenii pricepuți au propus o fântână nouă. Lucrul a început într-un spațiu împrejmuit. Mara și ceilalți copii pregăteau desene la o masă, lângă Aglaia, departe de săpătură.

– Eu desenez o găleată albastră! a spus Mara.

– Iar eu două mâini care se ajută, a hotărât un băiat. Aglaia le-a adus creioane.

Au trecut zile. Uneori se auzeau unelte, alteori oamenii așteptau materiale.

– Nu s-a terminat încă? întreba Mara.

– Mai avem de lucru, răspundea Petre.

Aglaia aducea mâncare pentru pauza meșterilor, iar fierarul ajuta cu lucrurile pe care știa să le facă. Nu toți lucrau la fel, dar fiecare contribuție își găsea locul în plan.

Într-o dimineață, Petre a venit cu vești.

– Am ajuns la apă, le-a spus vecinilor.

– Putem umple gălețile? a întrebat Aglaia.

– Încă nu. Trebuie terminată fântâna și verificată apa înainte de folosire.

Mara și-a privit desenul. Îi venea să alerge în piață, dar a rămas cu mama pe alee, privind de la distanță lucrările.

Așteptarea părea lungă.

– Putem pregăti ceva până atunci? a întrebat Mara.

– O zi de întâlnire pentru vecini, a propus mama.

– Și o listă cu lucrurile de care trebuie să avem grijă, a adăugat Petre.

Au vorbit despre curățenie, reparații și folosirea apei cu măsură. Fântâna urma să fie a tuturor, iar grija pentru ea, împărțită.

În cele din urmă, lucrările și verificările s-au încheiat. Noua fântână avea margini de piatră, capac și loc îngrijit în jur. Petre le-a arătat adulților cum urma să fie folosită.

– Acum este gata, a spus el.

Mara a bătut din palme de pe alee. Aglaia a ridicat prima găleată, fără grabă și fără ceartă.

– Cine este la rând? a întrebat Aglaia.

– Fierarul, apoi eu, a spus un vecin.

Mara a zâmbit. Se auzeau din nou găleți, dar glasurile erau liniștite.

– Să păstrăm și obiceiul acesta, nu doar fântâna, a spus ea.

Petre a încuviințat. Aveau un plan pentru îngrijire și știau pe cine să cheme dacă apărea o problemă.

Seara, copiii s-au jucat pe pajiștea de lângă piață, iar adulții au stat la mesele pregătite pentru întâlnire.

– Ideea ta ne-a adunat, i-a spus Petre Marei.

– Dar voi ați ascultat și ați lucrat, a răspuns ea.

În Izvoraș mai apăreau neînțelegeri, însă oamenii aveau acum o amintire folositoare: puteau să se oprească din ceartă și să caute împreună.

De vorbă după poveste

• De ce se certau oamenii din sat?
• Ce idee a avut Mara?
• Tu cum rezolvi o ceartă cu un prieten?