Într-o dimineață însorită, în curtea fermei, găina Cotcodina și-a pus o pălărie mică din frunze, legată cu o panglică roșie și a luat o lupă mare. Se hotărâse: avea să devină detectiv. Doar că nu avea încă un caz.
– Cotcodac! Aștept un mister, a spus ea.
Nu a așteptat mult. Cocoșul Petrică a venit în fugă, cu creasta tremurând.
– Cotcodina! Cotcodina! Ouăle au dispărut din cuib! Ieri erau trei și azi nu mai e niciunul!
– Un caz! a strigat Cotcodina, bătând din aripi. Să începem investigația!
Cotcodina a luat lupa și s-a uitat cu atenție în cuibul gol. Paiele erau răvășite, iar pe jos se vedea o urmă mică și rotundă.
– Aha, a zis ea. Cine umblă pe lângă ouă? Trebuie să fie cineva cu picioare mici.
– Poate am fost eu, a spus Petrică, dar apoi s-a fâstâcit. Nu, nu, eu dormeam la ora aceea! Cu ochii închiși, cu ciocul sub aripă!
Cotcodina l-a privit lung prin lupă.
– Ce îți amintești sigur despre seara trecută, domnule Petrică?
Au plecat împreună spre iaz. Acolo era rățușca Mara, care se spăla pe aripi și cânta încet.
– Mara, ai văzut ceva ciudat azi-noapte? a întrebat Cotcodina.
– Doar luna și niște broaște, a răspuns Mara. Dar am găsit o pană maronie lângă gard.
Cotcodina a pus pana lângă lupă. Era maronie, ca penele ei. Ea a clătinat din cap, nu a înțeles încă. Atunci a venit în fugă cățelul Dudu, cu nasul pe jos, adulmecând toate urmele.
– Wuf! Vă ajut și eu! a lătrat el vesel.
Cotcodina a oftat și s-a așezat pe o ladă veche. Se gândea că o pauză și ajutorul cuiva i-ar putea aduce o idee nouă. Soarele ardea deasupra curții, iar mirosul de fân proaspăt îi gâdila ciocul.
– Hai, Dudu, a spus ea. Ai tu un nas mai bun decât lupa mea?
– Wuf! Sigur că da!
Dudu a mirosit cuibul, apoi pana, apoi iarba. A mers încet, ca un fir de ață, prin toată curtea, până la un cuib mic, ascuns după butoiul cu apă. Acolo, sub un strat de paie, se vedeau trei ouă rotunde și albe.
– Ouăle! au strigat toți deodată.
– Cine le-a luat și le-a ascuns aici? a întrebat Petrică, supărat. Un hoț, desigur!
Cotcodina s-a apropiat cu lupa. Cuibul avea paie mărunte și o panglică roșie, exact ca cea de la pălăria ei.
Cotcodina s-a uitat la panglică, apoi și-a amintit ceva.
– Ieri am mutat cele trei ouă aici, a spus ea. Mi se părea mai adăpostit după butoi. Apoi am acoperit cuibul cu paie și am uitat să vă spun.
Petrică a clipit. Misterul nu avea un hoț, ci o găină care își încurcase propriile planuri.
– Deci tu ai făcut cuibul? a întrebat Mara.
– Da. Pana este a mea, iar panglica s-a desprins din pălărie. Acum îmi amintesc.
Dudu a dat din coadă.
– Nasul m-a adus până aici, dar tu ai legat indiciile!
Cotcodina a zâmbit puțin. Îi fusese teamă că ceilalți se vor supăra, dar era mai bine să spună ce aflase.
Petrică a început să râdă și s-a așezat în paie.
– Detectivul și-a găsit propriul cuib secret! Cotcodac-ha-ha!
Mara a chicotit, iar Dudu a dat din coadă. Cotcodina a privit cele trei ouă întregi și a râs și ea. Cazul fusese serios la început, dar acum îi lăsa pe toți cu o întâmplare bună de povestit.
– Îmi pare rău că am uitat să vă spun, a zis Cotcodina. Când mi-am amintit, mi-a fost puțin rușine.
– Bine că ne-ai explicat, a răspuns Petrică.
– Data viitoare las un semn lângă cuibul vechi.
Mara a încuviințat. Nu aveau nevoie să știe totul de la început, dar le prindea bine să spună ce descopereau.
Au dus ouăle înapoi în cuibul cel adevărat, cu mare grijă, unul câte unul. Cotcodina și-a pus pălăria pe cap și lupa în gheară.
– Detectiv sau nu, a spus ea, cel mai bun lucru e să spui adevărul. Mâine mă fac cofetar. Sau poate tot detectiv!
De vorbă după poveste
- Unde se aflau de fapt ouăle dispărute?
- De ce a recunoscut Cotcodina că ea a greșit?
- Tu ce faci când uiți unde ai pus un lucru?
Lasa un comentariu