Insula care apare o dată pe an

Bunicul Vasile avea o barcă albastră, cu vâsle lucioase. În seara de Sânziene, și-a luat nepoata pe lac. Sofia purta o rochiță albă și o vestă de salvare, la fel ca bunicul. Aerul mirosea a flori și a iarbă tăiată.

– Apa este ca o oglindă, a șoptit bătrânul, potrivind vâslele.

Pe lac se lăsa o ceață subțire, argintie. Bunicul vâslea încet, iar Sofia privea apa. Dintr-odată, în fața bărcii a apărut o umbră verde.

– Bunicule, o insulă! a spus fetița.

Vasile s-a oprit și a privit-o.

– În povestea mamei mele apărea o dată pe an, a murmurat el. Poate că aceasta este.

Bunicul a apropiat barca de un mic debarcader și a legat-o. Au coborât împreună. Totul strălucea: flori galbene ca niște mici sori, ierburi cu licurici și un luciu auriu pe frunze. Din iarbă s-a ridicat o fată luminoasă.

– Bine ați venit, a spus ea. Eu sunt Sânziana, păstrătoarea insulei.

– Insula apare doar o dată pe an, în noaptea aceasta, a explicat Sânziana. La primul cântat al cocoșului dispare. Puteți să vă plimbați, dar fără să rupeți florile sau să răniți viețuitoarele.

– Promitem, a spus Sofia.

Bunicul i-a întins mâna și au pornit pe cărarea dintre ierburi, privind cu grijă pe unde călcau.

Sofia a mers printre flori, uitându-se atent unde calcă. Un greier i-a cântat un cântec de bun venit. O buburuză i s-a așezat pe deget.

– Ce frumos e aici! a șoptit Sofia. Parcă florile sunt vii.

– Sunt vii, a zis buburuza.

Atunci a auzit un piuit slab, din iarba înaltă. Era un boboc de rață, mic și galben, rătăcit de mama lui. Tremura de frică și de frig.

– Pip, pip! a plâns bobocul.

– Ai rămas singur? a întrebat Sofia, ghemuindu-se lângă el.

– Pip! Mama nu mai este aici! spunea bobocul, în glasul fermecat al insulei.

Sofia l-a chemat pe bunicul.

– Îl putem ajuta?

Vasile s-a apropiat și l-a așezat cu grijă într-un coșuleț din barcă.

– Căutăm rața pe lângă trestii, a spus el. Să pornim înainte să se lumineze de tot.

Sofia a privit spre răsărit. Un colț de cer devenise roz-pal. Sânziana s-a oprit lângă ei, cu florile galbene în păr.

– Este timpul să vă întoarceți. Insula nu rămâne aici după zori.

– Luăm și bobocul să-i găsim mama, a spus Sofia.

Bunicul dezlega barca, pregătit de plecare.

– Bineînțeles, a răspuns Sânziana. Bobocul a ajuns aici dinspre lac și acolo îl așteaptă familia lui. Mulțumesc că l-ați observat.

I-a întins Sofiei o petală căzută pe cărare.

– O amintire din noaptea aceasta.

Fetița a primit-o și a pus-o în buzunar. Nu rupsese nicio floare și avea totuși un dar de luat acasă.

Sofia s-a așezat în barcă, lângă coșulețul cu bobocul. Bunicul a luat vâslele și a pornit spre trestii. Insula se făcea tot mai mică în urma lor, învăluită în ceață.

– Pip, pip! a spus bobocul.

Fetița i-a vorbit încet, în timp ce barca albastră aluneca pe apa liniștită a lacului.

Peste puțin timp, au auzit un măcăit disperat din stuf. O rață mare, cu aripile larg deschise, își căuta puiul.

– Mac! Mac! Unde ești?

– Mamă! Mamă! a strigat bobocul din barca Sofiei. Rața a dat buzna spre ei.

Bunicul a oprit lângă mal, iar rața s-a apropiat de barcă. Bunicul a lăsat bobocul pe apă, chiar lângă mama lui.

– Pip! a chemat puiul.

Rața l-a atins cu ciocul, apoi a înotat încet spre trestii, lăsându-l s-o urmeze. Sofia i-a privit zâmbind. Ce bine era să-i vadă din nou împreună!

Cocoșul a cântat departe, iar insula a dispărut în ceață. Bunicul și Sofia s-au întors cu barca spre debarcaderul satului.

– A fost ca o poveste, a spus fetița.

– Una pe care o vom ține minte împreună, a răspuns Vasile.

Soarele lumina apa, iar pălăria lui de pai avea marginea aurie în lumina dimineții.

Acasă, Sofia a scos petala din buzunar și a așezat-o între două foi. Mirosea încă a miere. I-a povestit mamei despre Sânziana, despre insulă și despre boboc. Bunicul o asculta de lângă fereastră. Din când în când zâmbea, ca și cum ar fi văzut din nou florile galbene printre licurici.

De vorbă după poveste

• Ce a promis Sofia stăpânei insulei?
• Cum a ajutat-o Sofia pe mama rață?
• Cum putem avea grijă de animale și flori?