Dinții de lapte ai Mioarei

Într-o dimineață însorită, Mioara stătea la masa din bucătărie și mușca dintr-un măr roșu, crocant. Deodată a simțit ceva ciudat: unul dintre dinții de sus se mișca, tic-tac, ca un pendul mic. Fetița a înghețat cu mărul în mână.

– Bunico! a strigat ea, cu ochii mari. Mi se clatină un dinte! Mi-e frică!

– Hai încoace, puișor, a zis bunica Floarea, ștergându-și ochelarii rotunzi cu colțul șorțului. Să vedem ce se petrece.

Bunica s-a așezat lângă ea și a ascultat-o. Bucătăria mirosea a cozonac cald și a scorțișoară, iar pe fereastră intra soarele.

– Dinții de lapte sunt primii noștri dinți, a spus ea. Când copiii cresc, încep să fie înlocuiți de cei permanenți. Dacă te supără ceva, îi spunem mamei și întrebăm dentistul.

– Eu îi vreau pe ai mei! a spus Mioara.

– Înțeleg, a răspuns bunica. Te-ai obișnuit cu ei. Când vine vremea schimbării, un dinte de lapte se poate clătina înainte să cadă. Nu trebuie să-l tragem ca să ne grăbim.

Mioara a pus mărul pe farfurie și a ascultat mai departe.

– Și dacă cel nou întârzie? a șoptit Mioara.

– Îl așteptăm cu răbdare și întrebăm dentistul dacă avem nelămuriri, a spus bunica. Între timp, îngrijim toți dinții pe care îi ai.

Fetița a zâmbit puțin.

– Mă ajuți diseară?

– Sigur. Putem avea grijă de ei împreună, cum facem de obicei.

Seara, Mioara a mers în baie, în papucii cu iepurași. Bunica a pus pe periuța roz pastă cu fluor, cât o boabă de mazăre. Au curățat blând toate suprafețele dinților, cam două minute. Mioara încerca singură, apoi bunica o ajuta să ajungă bine și în locurile unde îi era mai greu.

– Ai grijă și la cei din spate, i-a amintit bunica.

– I-am găsit! a zis Mioara, cu spumă la colțul gurii.

La sfârșit a scuipat pasta rămasă, fără să clătească gura cu apă. Bunica a ajutat-o să pună periuța la loc, iar fetița s-a dus în pat, gândindu-se la dințișorul ei.

În noaptea aceea, Mioara a visat un dințișor care vorbea. Îl chema Dinte. Era mic, alb și strălucitor, și stătea pe o pernă moale și roz, chiar în fața ei. Părea puțin trist, dar zâmbea cu toată fața lui rotundă.

– Bună, Mioara, a spus Dinte. Eu plec în curând.

– O să-mi lipsești, a răspuns fetița.

– Poți să mă păstrezi într-o cutiuță, când voi cădea. Iar de ceilalți dinți să ai grijă în fiecare zi, cu periuța și cu ajutorul bunicii.

Mioara s-a apropiat de perna roz și a zâmbit.

– Promit, a zis Mioara în vis. Dar o să-mi lipsești.

– Voi fi în cutiuța cu amintiri, a răspuns Dinte, făcându-i cu ochiul. Și tu vei avea un zâmbet nou-nouț.

Câteva zile mai târziu, la micul dejun, dintele s-a desprins. Mioara i l-a arătat bunicii, apoi au mers să se spele pe mâini. Fetița ținea dințișorul curat în palmă, mic și alb, și se gândea la visul ei.

– Bunico, uite! Acum chiar îl pot pune în cutiuță, a spus ea.

– Ești foarte curajoasă, a zis bunica, luând dintele cu grijă. Hai să-l punem într-o cutiuță, ca să-l păstrăm. E o amintire din copilăria ta.

Mioara s-a uitat în oglindă. În zâmbetul ei era un gol mic, ca o fereastră deschisă.

– Arăt amuzant, a chicotit ea.

– Ai tot zâmbetul tău frumos, a răspuns bunica. Doar că se schimbă puțin.

Mioara a închis cutiuța și a pus-o lângă fotografii. A continuat să se spele pe dinți de două ori pe zi, cu ajutorul bunicii, bucurându-se când își amintea singură de periuță.

După un timp, în locul gol a apărut un vârf alb.

– Bunico, îl văd! a strigat fetița.

Bunica s-a apropiat de oglindă.

– Îi facem loc în povestea zâmbetului tău, a spus ea.

Mioara a râs. Pe raft o aștepta cutiuța cu amintirea, iar în pahar, periuța roz, pregătită pentru seara următoare.

De vorbă după poveste

• De ce cad dinții de lapte?
• Ce face Mioara ca să aibă dinți sănătoși?
• Tu de câte ori pe zi te speli pe dinți?