Prințesa grădinar

Prințesa Bianca avea un colț de pământ al ei, la marginea grădinii regale. Nu era mare: cât o masă cu patru picioare. Acolo îi plăcea să se joace cu lopata mică, găleata și mănușile verzi. Dar era doar pământ gol.

– Moș Anton, ce pot să plantez? a întrebat ea într-o dimineață.

– Ce ai nevoie să crească, prințesă, a răspuns bătrânul grădinar. Dar mai întâi pământul trebuie pregătit. Ai răbdare?

– Am! a spus Bianca, pe cât de sigur putea.

Au afânat pământul, au strâns pietrele și au adăugat compost. Bianca a trasat rânduri cu un băț. Când a obosit, a pus lopățica jos.

– Mai avem mult? a întrebat ea.

– Putem face o pauză, a spus Anton. Grădina va fi tot aici.

Au băut apă la umbră, apoi s-au întors să netezească ultimul rând, fără să se grăbească.

Anton a scos un săculeț.

– Am primit semințe fermecate de la prietena mea, grădinăreasa din vale. Avem și pentru vecini.

– Ce flori vor ieși? a întrebat Bianca.

– Scrie că vom afla seara, când vor înflori. Până atunci, au nevoie de îngrijire.

Prințesa a desfăcut săculețul. În palmă îi străluceau câteva semințe mici, ca niște puncte de lumină.

Bianca a semănat câteva semințe în rândurile pregătite, urmând explicațiile lui Anton. A pus restul săculețului la adăpost, în magazie. Soarele strălucea, iar vântul adia ușor.

– Acum așteptăm, a spus grădinarul.

– Și ce fac între timp?

– Venim să vedem dacă pământul are nevoie de apă. Așteptarea poate însemna și grijă, nu doar stat cu ochii la ceas.

– Le vom da timp să încolțească, prințesă, a spus bătrânul. Răbdarea e și ea o sămânță.

Bianca a așteptat o zi. Două. O săptămână. Nu se vedea nimic. Pământul stătea negru și liniștit, de parcă semințele ar fi dormit.

Într-o dimineață, un melc cu cochilie spiralată se oprise lângă rânduri. Ronțăia o frunză căzută pe cărare.

– Bună, eu sunt Gigel, a spus el.

– Eu sunt Bianca. Ai văzut vreun fir verde?

– Încă nu. Dar observ multe lucruri. Pot să trec pe aici în fiecare zi, dacă vrei.

Prințesa i-a făcut loc pe o pietricică netedă.

Gigel și-a ridicat antenele.

– Ascultă! Semințele acestea au un cântec numai al lor.

Bianca s-a aplecat. Din pământ se auzea un freamăt subțire, ca foșnetul unor aripi de hârtie.

– Deci magia lucrează chiar când nu o vedem! a șoptit ea.

– Și rădăcinile cresc înaintea frunzelor, a adăugat Anton.

Bianca s-a ridicat cu grijă, fără să calce rândurile.

După câteva zile au răsărit firicele verzi. Mai târziu s-au ivit și bobocii. Bianca și Anton pliveau printre rânduri și verificau pământul. Gigel urmărea schimbările de pe pietricica lui.

– Astăzi bobocul roz e mai mare, observa el.

– Iar cel albastru s-a întors spre soare, spunea Bianca.

Grădina începuse să le ofere câte ceva nou de descoperit dimineața.

Într-o seară, când Bianca se pregătea să plece, florile au început să strălucească. Petalele lor se aprindeau ușor, ca niște lumânări mici, în albastru, roz și auriu.

– Moș Anton! Gigel! Veniți repede! a strigat ea.

Anton a privit florile strălucitoare, iar Gigel și-a ridicat capul.

– Iată surpriza grădinăresei! a spus bătrânul.

– Eu credeam că vom vedea doar culorile lor ziua, a mărturisit Bianca.

– Le-am văzut crescând, pas cu pas, a răspuns melcul. Acum le cunoaștem și lumina.

Prințesa a râs. Merita să aștepte, deși la început îi fusese greu să aștepte.

Vecinii au venit seara să vadă florile. Bianca le-a oferit semințe din săculețul păstrat în magazie și le-a povestit cum pregătiseră pământul.

– Ați făcut totul singură? a întrebat o femeie.

– Nu, Anton m-a învățat, iar Gigel m-a însoțit, a răspuns ea. Ne puteți cere ajutor când aveți întrebări.

Oamenii au plecat cu săculeți mici și cu multe idei.

Peste o lună, în toate curțile din regat străluceau flori mici, de culori vii. Serile erau acum pline de lumină și de miros dulce. Copiii se jucau printre ele, iar bătrânii povesteau pe prispe.

Bianca și-a pus pălăria pe un par și s-a așezat pe iarbă, cu Gigel în palmă. Florile străluceau în jurul lor ca o mare de stele. Prințesa a zâmbit: cea mai frumoasă magie era cea pe care o îngrijise alături de prieteni, zi după zi.

De vorbă după poveste

• Ce a făcut Bianca ca să crească semințele?
• Cum erau florile care au crescut în grădina ei?
• Tu ai așteptat vreodată ceva cu răbdare? Ce anume?