Prințesa și mărul de argint

Dincolo de dealul cu maci era o livadă veche, îngrijită de o bătrână căreia sătenii îi spuneau mama Ilinca. Într-un măr bătrân creșteau doar două fructe: unul de aur curat și unul de argint mic. Nimeni nu îndrăznise să le culeagă. Frunzele foșneau încet, iar mirosul merelor coapte se simțea de departe, ca într-o amintire.

Într-o zi, prințesa Nora a trecut pe acolo, cu coșul ei de zmeură. S-a oprit sub măr și a rămas cu gura căscată.

– Ce frumos strălucește! a șoptit ea. Eu n-am mai văzut așa ceva!

Soarele făcea ca merele să sclipească, iar fluturii se învârteau deasupra florilor din iarbă.

– Sunt ale mele, a spus mama Ilinca, ieșind de după un tufiș. Pot să-ți dau un singur fruct, prințesă. Poți alege.

– Doar unul? a întrebat Nora. De ce numai unul?

– Pentru că unul singur e de ajuns, a zâmbit bătrâna.

– Aleg mărul de aur, a croncănit o voce de sus. Este mai greu, mai scump și mai frumos!

Pe o creangă stătea cioara Gogu, cu penele lucioase. Se uita lacom la fructul strălucitor.

– Nu te-am întrebat pe tine, a spus mama Ilinca.

Nora s-a uitat atent la ambele mere. Cel de aur lucea orbitor, dar părea rece și tare ca o piatră. Cel de argint era mic, cu o foiță fină, și se legăna ușor în vânt.

– Pe care îl vrei? a întrebat bătrâna.

– Nu știu încă, a spus Nora. Cel de aur strălucește tare. Dar mă întreb de ce mărul mic are coaja ca o foiță de argint.

– Poți să-l cercetezi, a răspuns mama Ilinca. Nu trebuie să alegi numai după cât lucește.

Nora s-a apropiat de creangă, privind frunzele din jurul celor două fructe.

Nora a mai privit o dată. Apoi a întins mâna spre mărul de argint și l-a luat cu grijă, ca pe un pui de vrăbiuță.

– Îl aleg pe acesta, a spus ea. Nu am să-l mănânc. Vreau să văd ce este înăuntru.

– Eu tot aurul l-aș fi ales! a croncănit Gogu. Poate îl schimbai pe ceva frumos.

– Poate, a încuviințat Nora. Dar pe acesta vreau să-l cunosc mai bine. Mă ajuți să aflăm ce ascunde?

Cioara a bombănit, apoi s-a mutat pe o creangă mai joasă. Curiozitatea ei era, totuși, mai mare decât nemulțumirea.

Au dus fructul în căsuța grădinăresei. Mama Ilinca l-a așezat pe masă și i-a desfăcut coaja fermecată cu un cuțitaș. Nora privea de aproape, fără să-l atingă.

În mijloc străluceau semințe aurii, mici cât boabele de mei.

– Iată ce ascundea mărul, a spus bătrâna.

– Par niște steluțe, a șoptit Nora. La ce ne pot folosi?

– Sunt semințe fermecate, a explicat grădinăreasa. Îngrijite bine, cresc în meri care dau multe fructe, an după an.

– Atunci am putea avea mere de împărțit, a spus Nora.

– Da. Dar și pomii fermecați au nevoie de răbdare și de oameni care să-i îngrijească.

Gogu și-a aplecat capul, ascultând. Acum și el voia să știe ce urma.

– Mărul de aur ar fi rămas o podoabă frumoasă, a adăugat mama Ilinca. Cel de argint ne dă un început de livadă.

Nora a strâns semințele într-un săculeț.

– Atunci alegerea mea nu s-a terminat când l-am cules. Trebuie să hotărăsc și ce fac cu el.

– Exact, a spus grădinăreasa. Putem începe cu dealul de lângă sat.

Cu ajutorul vecinilor, au plantat semințele pe deal. Gogu privea de după gard. În cele din urmă, a venit mai aproape.

– Pot să ajut și eu? Știu să fac găuri mici cu ciocul.

– Poți, a râs Nora. Mama Ilinca ne arată unde punem fiecare sămânță.

Cioara a început să lucreze, atentă să nu scape vreo steluță aurie.

Au îngrijit puieții ani, cu ajutorul oamenilor din sat. Când pomii au rodit, drumeții au putut gusta mere dulci. Din recoltă au dus și celor care aveau nevoie de hrană.

– Uite cât a crescut alegerea noastră! a spus Nora.

În livada veche, mărul de aur încă strălucea. Gogu îl saluta, apoi zbura să ajute la cules.

Seara, Nora s-a întors la livadă, cu mama Ilinca și cu Gogu. S-au așezat sub pomul cel vechi. Luna s-a ridicat deasupra crengilor, iar mărul de aur a licărit moale. Fetița a oftat fericită: cea mai bună alegere era cea care dăruia mai departe.

De vorbă după poveste

• Care măr a ales Nora și ce a aflat despre el?
• Ce au făcut personajele cu semințele găsite?
• Tu ce ai face dacă ai găsi semințe fermecate?