Puiul de pisică și prima zăpadă

Pisoiul Fulg era născut vara trecută, așa că nu văzuse niciodată iarna. Avea blăniță gri, botic alb și ochi mari, verzi, care se holbau la orice mișcare. Într-o dimineață, a sărit pe pervaz și a rămas cu gura căscată.

Pe cer cădeau puncte albe și moi, care se învârteau în aer. Ograda, gardul, pomii și căsuța câinelui se făcuseră albe ca laptele. Fulg a mieunat încetișor.

– Miau! Ce-i asta?

– Miau! Miau! a mai strigat el, speriat și curios.

– E zăpadă, Fulg! a spus fetița Sofia, intrând în cameră, cu hanoracul roșu. Prima zăpadă din an. Vrei să ieșim afară?

Fulg a dat din coadă. Sofia l-a luat în brațe, l-a înfășurat într-un fular și a deschis ușa.

– Gata de plimbare? a întrebat Sofia.

– Miau! a răspuns Fulg.

Pe prag, Fulg a băgat o lăbuță în zăpadă. A tras-o imediat înapoi, scuturând-o.

– Miau! E rece! a protestat el.

– E ca o pătură de gheață, a râs Sofia. Dar e moale. Încearcă din nou!

Sofia și-a pus mănușile roșii și a început să facă un bulgăre mic.

Fulg a pășit pe zăpadă, cu pași mici. Fâș-fâș, se auzea sub lăbuțe. S-a oprit mirat, apoi a făcut un salt scurt. Urmele lui au rămas în urma sa, ca niște floricele. Sofia a privit șirul de urme și a așezat alături o urmă din cizmă, mult mai mare.

Atunci a observat fulgii care dansau în aer. Unul s-a oprit chiar în fața botului lui. Fulg a ridicat laba și l-a lovit tare. Dar fulgul s-a făcut mic și a dispărut.

– Miau? Unde s-a dus?

– Unde? Unde? a zis Fulg, uitându-se în sus.

– Poate că s-a topit, a spus o voce piuitoare.

Fulg a privit spre gard. Acolo stătea Cip, vrăbiuța cenușie care se adăpostea sub streașină. Avea penele umflate de frig.

– Fulgii se topesc la căldură, a explicat ea. Uneori rămâne în locul lor doar o picătură mică.

– Dar eu vreau să prind unul, a spus Fulg, supărat. Am încercat de zece ori și nimic.

– Pentru că ai laba fierbinte, a râs Cip. Și te miști prea repede. Fulgii nu vor să fie prinși. Vor să fie priviți.

– Atunci cum să-i văd? a întrebat Fulg.

– Stai liniștit și privește, a zis Cip.

Fulg s-a gândit puțin. Apoi s-a așezat în zăpadă, a respirat adânc și a rămas nemișcat. Sofia s-a aplecat lângă el, fără să zică nimic. Zăpada cădea încet, fără zgomot, pe blana lui cenușie. Pe gard, Cip și-a strâns aripile și a așteptat împreună cu ei.

Un fulg mare s-a oprit pe nasul pisoiului. Fulg a rămas nemișcat.

– Uite, are șase brațe fine, a șoptit Sofia. Ca o steluță!

– Miau, a răspuns pisoiul încetișor.

Fetița s-a apropiat să privească. Fulg nu mai încerca să lovească fulgul cu laba: acum îl putea vedea.

– Uite, Fulg! a șoptit Sofia. Ai prins unul! Se vede ca o floare de gheață!

Fulg s-a uitat în cruce, la nasul lui, și a mieunat încet de uimire. Apoi fulgul s-a topit și i-a lăsat o picătură mică, rece, în vârful botului.

– L-ai prins cu nasul! a chicotit Cip. Prima zăpadă te-a luat de prieten!

Fulg a râs în felul lui: un tors mic, cu ochii închiși. A sărit apoi în zăpadă, a rostogolit-o și a ridicat un nor alb, de-a dreptul vesel.

După plimbarea scurtă, Sofia l-a luat în brațe și l-a dus în casă. I-a șters lăbuțele cu un prosop și i-a pregătit covorașul de lână, într-un loc călduros. Fulg s-a cuibărit mulțumit. De afară se mai auzea glasul lui Cip, amestecat cu foșnetul zăpezii.

Obrajii Sofiei erau roșii de frig. Afară, zăpada acoperea totul într-un strat gros și tăcut. Fulg a privit pe geam cum cad fulgii, unul câte unul. Apoi a închis ochii, s-a făcut covrig și a adormit torcând, cu un fulg mic în vis.

De vorbă după poveste

• Ce a simțit Fulg când a atins zăpada?
• Cum a reușit Fulg să prindă un fulg?
• Tu ce faci când ninge afară?