Trenulețul numerelor

În ținutul jucăriilor, Tic-Tac era un trenuleț albastru și harnic. Avea zece vagoane colorate, cu numere mari pe uși. Fiecare vagon primea tot atâția pasageri cât arăta numărul său. Dan, mecanicul de poveste, îl lustruia în fiecare dimineață. Șinele străluceau ca două panglici de argint.

– Bună dimineața, Tic-Tac! a spus Dan, urcând în cabină. Azi mergem la marginea pădurii. Ești gata să numărăm pasagerii?

– Ciuf-ciuf! a răspuns trenulețul, și a lăsat un fum alb, mic, ca un nor de bumbac.

La plecare, Dan a numărat:

– În vagonul unu, un arici. În doi, doi iepurași. În trei, trei vrăbiuțe.

Pasagerii au urcat cu bagajele lor mici. Dan îi urmărea cu un creion roșu și un carnețel.

– Toți avem loc, a ciripit o vrăbiuță, lipindu-și ciocul de fereastră.

Patru veverițe au urcat în vagonul patru și și-au ales locurile. În vagonul cinci s-au așezat cinci rățuște.

– Mac-mac, suntem gata! au cântat ele.

Dan a verificat ușițele și a mers mai departe, spre celelalte vagoane. Tic-Tac a așteptat răbdător la peron, scoțând câte un nor mic de abur.

– Șase greieri în vagonul șase! a anunțat Dan.

Greierii și-au potrivit viorile mici și au cântat încetișor. Vagonul șapte, cel galben, era mai tăcut.

– Ciuf-ciuf, mai așteptăm puțin, a spus Tic-Tac. Vreau să știm că toți pasagerii sunt la locul lor înainte să pornim.

În vagonul șapte se cuibăriseră șapte pisici somnoroase. Una cenușie privea pe geam, cu coada în jurul labelor.

– Mi-e somn, dar nu vreau să rămânem singure, a mieunat ea.

– Sunteți împreună, a spus Dan. Și noi vă așteptăm.

Pisica a zâmbit și le-a făcut loc celorlalte pe banchetă.

La vagoanele opt, nouă și zece s-au așezat opt furnici cu coșuri, nouă fluturi și zece melci cu casele în spate. Tic-Tac a fluierat vesel: Tuuu-tuuu! Trenul a ieșit din stație, cu zece vagoane pline. Fiecare își ținea locul cu mândrie, ca într-o paradă.

– Uite pârâul! a spus Dan.

– Îl trecem pe pod, apoi intrăm în tunel, a răspuns Tic-Tac.

Apa sclipea printre pietre. În tunel, ferestrele s-au întunecat o clipă.

– Iar se vede cerul! a ciripit o vrăbiuță, la ieșire.

Dan a zâmbit. Copacii păreau să alerge pe lângă tren.

După tunel s-a auzit un clanc, iar Tic-Tac a simțit trenul mai ușor. S-a oprit.

– S-a desprins cupla! a spus el. Ultimele patru vagoane au rămas în urmă.

Dan a privit de pe treapta cabinei. În depărtare se zărea vagonul galben, cu celelalte trei legate în urma lui.

Dan a coborât și a privit spre vagoanele șapte, opt, nouă și zece, oprite lângă tunel. Pisica cenușie își scosese capul pe fereastră.

– Suntem aici! a chemat ea.

Dan i-a făcut semn că o vede, apoi s-a întors la cabină. Știa de unde trebuiau să reia drumul.

– Venim după voi! a anunțat Dan.

Tic-Tac a dat încet înapoi, cu primele șase vagoane. Pasagerii au rămas la locurile lor, privind pe geam. Dan urmărea distanța până la vagonul galben.

– Puțin, încă puțin... gata, a spus el, când cele două părți ale trenului s-au apropiat.

Dan a prins din nou cupla dintre vagoanele șase și șapte. Clanc! Cele patru vagoane din urmă erau iar legate de tren. A verificat îmbinarea, apoi le-a făcut semn pasagerilor.

– Mulțumim că v-ați întors! a mieunat pisica cenușie.

Din vagoane s-au auzit ciripituri, bâzâituri și un cor vesel de mac-mac.

– Acum suntem din nou împreună, a spus Tic-Tac.

Dan a numărat vagoanele, arătându-le pe rând:

– Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece!

Toate erau acolo. A urcat în cabină și a pornit încet spre pădure. Pisicile priveau liniștite din vagonul galben.

Soarele coborâse printre dealuri. Seara, trenulețul s-a întors în gară. Dan a stins luminile vagoanelor, rând pe rând, de la unu la zece, și fiecare animal a adormit în vagonul lui. Tic-Tac a mai spus încet: Ciuf-ciuf... și a închis ochii.

De vorbă după poveste

• Ce animal era în vagonul numărul cinci?
• Ce s-a întâmplat cu vagonul șapte?
• Poți număra tu de la unu la zece?