Ziua în care animalele au vorbit pe dos

Într-o dimineață, Nelu a ieșit cu găleata și a salutat vaca.

– Bună dimineața, Roza! Aștept un mu de la tine.

Roza a deschis gura.

– Ham!

Fermierul s-a oprit.

– Ai spus ham?

Vaca și-a mișcat clopoțelul, la fel de mirată. Dimineața însorită părea obișnuită, dar un nor mic se învârtea deasupra fermei, ca o jucărie.

Nelu a rămas cu găleata în aer.

– Roza? Ai răgușit?

– Ham! Ham-ham! a răspuns vaca, supărată. Ce ciudat... Eu voiam să spun bună dimineața!

Nelu a clipit de trei ori. Să fie visul lui? Vaca lătra ca un câine. Vaca s-a uitat în jur, nedumerită, cu urechile ridicate, și a clătinat din clopoțel.

Din curte a venit în fugă câinele Grivei, cu coada ridicată. S-a oprit în fața fermierului și a spus vesel, cu toată puterea:

– Mu-u-u-u-u!

Nelu s-a prins de burtă și a început să râdă până a căzut pe un balot de paie.

– Pe dos! Au vorbit pe dos!

Păsările de curte au venit curioase. Cocoșul a încercat să cânte: „Mieau-mieau!” Gâsca a zis: „Cucurigu!”, iar rățuștele au făcut: „Grohăit, grohăit!”, ca niște purcei. Toată ferma era o orchestră întoarsă cu susul în jos. Câinele Grivei sărea de colo-colo, mulțumit că toți erau atenți la el, fără să-și dea seama de încurcătură.

Nepoata lui Nelu, Ioana, a ieșit pe prispă frecându-se la ochi.

– Bunicule, de ce râzi așa de tare?

– Vino să vezi, Ioana! Vaca latră, câinele mugește, iar cocoșul miaună. Nu știu ce s-a întâmplat cu toți. Pe cer, un nor mic și alb se prefăcea că nu aude nimic și se tot învârtea în jurul ferestrei.

Ioana a privit norul.

– Este o dimineață fermecată. Poate vântul a amestecat sunetele ca pe niște jucării!

În basmul acesta, o asemenea vrajă era posibilă.

– Ham, a spus Roza, neliniștită.

Nelu s-a oprit din râs.

– Vrei să încercăm un joc? a întrebat-o.

Vaca a încuviințat, iar Ioana s-a așezat aproape, pregătită s-o asculte.

Ioana s-a așezat lângă Roza.

– Vrei să încercăm sunetele pe rând? a întrebat ea. Dacă obosești, ne oprim.

Vaca a încuviințat.

– Eu spun mu-u-u, a continuat fetița.

– Ham-ham, a încercat Roza.

Grivei a ciulit urechile. Sunetul lui ieșea din gura vacii și i se părea tot mai caraghios. Dar a așteptat, lăsându-i timp să încerce iar.

Roza a închis ochii. A respirat adânc. Și-a imaginat o livadă cu iarbă înaltă și un soare pufos. Apoi a deschis gura și, cu mare grijă, a zis încet: „Muuu.” Un mu mic, subțire, dar adevărat. Fiecare mu ieșea tremurat, și toate animalele se uitau cu răsuflarea tăiată.

– Acum l-am auzit! a spus Ioana. Cum ți se pare, Roza?

– Muuu! a răspuns vaca, bucuroasă.

Grivei a încercat și el.

– Muu-ham... adică ham-muu!

– Nu ne grăbim, l-a încurajat fetița.

Cocoșul a mieunat de după butoi. În curte nu mai râdea nimeni pe seama celuilalt. Ascultau încurcătura și încercau să-i găsească fiecare sunet la loc.

Au făcut pauză, apoi au continuat jocul. Cocoșul și-a căutat cucurigu, gâsca a încercat gâgâ, iar rățuștele au pornit cu mac-mac. Nelu îi încuraja, repetând și el sunete atât de caraghioase, încât Ioana râdea. Încet, vraja dimineții se destrăma.

– Cred că norul și-a strâns jucăriile, a spus fetița când glasurile au început să sune ca înainte.

După prânz, Grivei lătra, Roza mugea, iar cocoșul cânta pe gard.

– Ați încercat fără grabă, a spus Nelu.

Ioana a făcut un mu atât de gros, încât fermierul a clipit.

– Acum cine amestecă sunetele?

Fetița a râs. De data aceasta era un joc ales de ea, iar Roza și Grivei păreau încântați să-l asculte.

Seara, Roza a venit lângă Ioana și a spus blând:

– Muu.

Fetița a mângâiat-o pe frunte.

– Muu și ție. Data viitoare, dacă vrei, ne jucăm iar de-a sunetele.

Vaca și-a mișcat clopoțelul. Grivei s-a culcat în iarbă, iar norul mic a dispărut după deal. Ferma se liniștea, cu glasurile cunoscute și cu o poveste nouă pentru seară.

De vorbă după poveste

• Ce sunet făcea câinele în loc să latre?
• Cum a ajutat-o Ioana pe Roza să spună din nou „mu”?
• Tu ce sunete amuzante poți face cu vocea ta?