Puiul de tigru cunoaște foarte multe povești despre Lună, dar niciodată nu a văzut-o în realitate.
– Bunico, întreabă el, cum arată Luna de pe cer?
– O, Luna e mare, rotundă, portocalie, seamănă cu un bostan copt.
– Dar cum arată un bostan copt?
– O, un bostan copt e mare, rotund, portocaliu, seamănă cu Luna când e plină.
– Vreau să văd Luna! Arată-mi-o! Te rog!
– Nu pot, puiule. Luna răsare doar după ce toți picii adorm.
– Atunci arată-mi un bostan copt, scâncește Tigruț!
– Mâine, puiule. Acum e târziu. Dormi! Bunica își mângâie și sărută nepotul.
A doua zi dis de dimineață Tigruț îl întâlnește pe puiul de elefant.
– Lefănțică, întreabă el, știi cumva cum arată un bostan copt?
– Da. E mare, rotund, portocaliu. Privește-l! E unul chiar aici.
Puiul de tigru privește nedumerit bostanul.
– Lefănțică, întreabă iarăși Tigruț, ai văzut vreodată Luna de pe cer?
– Nu, răspunde Lefănțică. Doar am visat-o. Luna răsare după ce eu adorm. Iar mie îmi place somnul. Cine doarme mult – crește așa ca mine. Vezi cât de mare sunt?
– Aha, e de acord Tigruț. Ești foarte mare. Vreau să fiu ca tine! Mă duc imediat să dorm!
– Somnoroșilor! Sare de pe o frunză de brusture o broscuță mică, verde, pântecoasă pe nume Oachiucua.
Ce importanță are de ești mare, de ești mic? Iată eu… Nu dorm aproape deloc. În schimb în fiecare noapte stau la sfat cu Crăiasa Lună. Noi, broscuțele de pe lacul de Argint ce se află în Valea cu Roze, noapte de noapte ne adunăm și îi cântăm Lunii serenade. Uite-așa:
Apa-i caldă, liniștită,
Noaptea-i luminată!
Sus pe cer printre steluțe,
Lună, ești frumoasă!
Luna ne aude, ne zâmbește, apoi coboară și se bălăcește împreună cu noi în ape lacului. Fără de Lună – întunericul e foarte fioros, foarte fioros! În locul vostru măcar odată-n viață aș dormi mai puțin, dar aș face cunoștință cu Luna.
– Mie îmi place somnul, zice Lefănțică și cască.
– Hm, stă la îndoială Tigruț. Nu e nimic grav dacă o să fiu un pic mai mic. Oachiucua, se apropie el de broscuță, fă-mi te rog cunoștință cu Luna care zici că e atât de frumoasă. Nu cred că seamănă cu acel bostan. Nu cred și gata!
– Choa! choa! choa! Râde Oachiucua. Bineînțeles că nu seamănă. Vino la noapte pe malul lacului din Valea cu Roze! Te vei convinge singur. Pe cerul cu stele nimic nu e mai frumos ca Luna! Nimic!
Și Oachiucua dispare în pliurile frunzei de brusture.
Dar când vine noaptea Tigruț adoarme buștean.
Visează un vis ciudat. Se face că el, Tigruț, merge prin Valea cu Roze spre lacul de argint.
Noaptea e atât de neagră încât nu se vede nimic.
– Nu mi-e frică, nu mi-e frică, se încurajează Tigruț. Sunt foarte curajos, foarte curajos. Luna în comparație cu mine e o fricoasă, o fricoasă…
Deodată alunecă și se pomenește în apa rece a lacului.
– Ajutor! Strigă speriat puiul de tigru. Salvați-mă! Mă înec!
Cine se îneacă oare? Se întreabă câteva broscuțe:
La un miez de noapte,
Să-l salvăm, veniți surate!
Nu se vede mai nimic,
Beznă e aici.
Unde-i oare? unde-i oare?
Unde-i Licurici?
Veniți iute toate!
Broscuța pe nume Oachiucua aleargă în căutarea lui Licurici. În sfârșit, somnoros, vine moș Licurici. La lumina slabă a felinarului său broscuțele îl zăresc pe Tigruț.
– Priviți! Zic ele nedumerite. Un pui de tigru. Apa îi este până la piciorul broaștei, dar strigă că se îneacă! Cha! Cha! Cha! Nu avem pe cine salva! Să plecăm surioarelor!
– Vai! Că răutăcioase mai sunteți! Se încruntă broscuța Oachiucua. Nu aveți pic de milă! Poate că sărmanul nu știe să înoate. Îi este frică de apă.
– Așa să fie? Îl întreabă pe Tigruț broscuțele.
– Da, răspunde sincer în visul său puiul de tigru. Nu știu să înot și mi-e frică de apă.
– Prostuțule, îi zâmbesc broscuțele. E atât de simplu. Te învățăm imediat. Vei înota ca peștele. Începem?
– Și dacă mă înec? Cine răspunde?
– Stai fără de frică, zâmbește Oachiucua. Ai încredere! Mergi după mine!
– Luminează, Licurici! Poruncesc broscuțele și Tigruț pornește prin apă în urma lor.
Când nu mai simte pământul sub picioare, strigă: Aoleu! Mă înec! Salvați-mă!
Dar broscuțele se adună, formează o plută și îl ridică la suprafață. Tot alaiul plutește printre nuferi. Tigruț e foarte fericit. Oachiucua, care e în frunte, îl îndeamnă necontenit:
Din lăbuțe, din picioare!
Dă mai tare, tot mai tare!
Uită-te atent la mine!
Foarte bine, foarte bine!
Tigruț repetă mișcările pe care i le arată Oachiucua. Nici nu observă cum pluta din broscuțe se destramă. Nu știe că acum înoată de unul singur.
– Bravo, Tigruț! Îl laudă broscuțele. Ai reușit!
Acum puiul de tigru lunecă pe suprafața apei de parcă s-ar fi născut aici.
Dar ce se-ntâmplă? În jur se luminează ca ziua. Însă această lumină nu vine de la felinarul lui moș Licurici.
Tigruț vede că lacul e de argint, că se află în mijlocul nuferilor. De pe fiecare nufăr îl privesc ochi de broscuțe. Fără să știe de ce își înalță privirea spre cer.
Nourași albi, violeți, albaștri, portocalii, se destramă rapid făcând loc pe boltă unui glob mare de aur. Globul împrăștie cu dărnicie lumină peste lac, peste pădure, peste munții ce-și înalță frunțile hăt până-n tălpile cerului.
Tigruț e fermecat de această privelește.
– E Luna, șoptește Oachiucua. A răsărit Luna… Fii atent! Acuș se va scălda în lac. Va coborî printre noi.
Și nu reușește Tigruț să clipească din ochi că Luna e în apă.
– Vai! Strigă el. Se va îneca! Salvați-o! Ea nu știe să înoate! Se îneacă Luna!
Dar broscuțele râd, fac cerc în jurul lunii de pe lac, dansează și cântă fericite:
Apa-i caldă, liniștită,
Noaptea-i luminoasă!
Lună, Lună de argint,
Lună, ești frumoasă!
Tigruț nu pricepe nimic.
– Eu voi salva Luna! De unul singur! Nu voi permite ca noaptea să rămână fără de lumină. Întunericul e prea fioros. Prea fioros.
Și Tigruț se repede spre Lună. Dar când parcă gata-gata să o prindă, hop că Luna dispare.
– Vai, plânge Tigruț. Nu am reușit. Luna s-a înecat.
– Prostuțule, îi zâmbesc broscuțele. Privește! Luna e sus!
Și în acel moment puiul de tigru se trezește. Se freacă cu lăbuțele pe la ochi:
– Ce vis ciudat, șoptește el. Totul părea atât de adevărat.
Departe, în vale, aude glas de broscuțe:
Oac, oac, oac! Oac, oac, oac!
Vino, lună, iar pe lac!
Alături, prin iarbă, cântă chiriecii:
Cri, cri, cri! Cri, cri, cri!
Toamna rece va veni!
Deodată, exact ca în vis, culcușul unde doarme Tigruț, câmpia și pădurea se luminează ca ziua. Dar nu e zi. E Luna. Luna cea adevărată. Tigruț o vede aninată în vârful unui arbore înalt. Mare, rotundă și strălucitoare. Și nici pe departe nu seamănă cu un bostan copt.
Mâine îi va povesti lui Lefănțică. Îi va spune că Luna e foarte frumoasă. Și că întunericul fără de Lună e foarte fioros.
– Îmi pare atât de bine că m-am trezit ca să te privesc, Lună, îngână Tigruț.
– Dormi, adormi, măi pui de tigru, ca o mamă grijulie îi zâmbește Luna.
Plec și eu să dorm în nori.
Să crești mare și frumos.
Noapte bună, puișor…
