Alex avea șase ani, păr roșcat și o jucărie preferată: un turn mare de cuburi colorate. Îl construise dimineața întreagă, cub peste cub, și-i spusese Turnul Curcubeu. Era cel mai înalt turn din casă. Soarele de după-amiază făcea cuburile să strălucească pe covor.
Tocmai atunci, fratele lui mai mic, Teodor, a intrat în cameră alergând și s-a împiedicat. Buf! Turnul s-a prăbușit, iar cuburile s-au împrăștiat pe tot covorul, ca o ploaie colorată. Teodor avea patru ani și picioare grăbite.
Alex a simțit că în burtică îi fierbe ceva. Fața i s-a făcut roșie, mâinile i s-au strâns pumni, iar inima îi bătea repede. Și-a închipuit un vulcan încruntat, pe care l-a numit Bum.
– Parcă îmi bubuie tot corpul! a izbucnit el. Nu-mi place deloc!
– Teodor! a urlat Alex. Ai stricat turnul meu! Nu mai vreau să te văd! Ieși din camera mea!
Teodor a început să plângă. Alex și-a dat seama că strigase prea tare, dar vulcanul tot nu se oprea.
Tata a auzit zgomotul și s-a așezat pe covor, lângă Alex. Teodor se ascunsese după un fotoliu, ținând un cub galben.
– Văd că ești foarte supărat, a spus tata. Sunt aici. Spune-mi ce simți.
– Am muncit atâta la turn! a răspuns Alex. Acum e totul pe jos!
– Simt că explodez! E ca un vulcan în burtică! Vreau să arunc toate cuburile!
– Pune cubul din mână jos, a spus tata calm. Te ajut să treci prin supărarea asta. Putem încerca să respirăm încet împreună. Vrei?
Alex a așezat cubul pe covor și a dat din cap.
– Pune mâinile pe burtică, a zis tata. Inspiră încet pe nas, fără să te forțezi. Închipuie-ți un balon care se umflă ușor.
– Un balon verde, ca puloverul meu? a întrebat Alex.
– Dacă așa îți place, da. Nu trebuie să fie mare. Doar să respiri comod.
– Acum lasă aerul să iasă încet, ca dintr-un balon, a continuat tata.
– Fsss, a suflat Alex. Parcă vulcanul mai mormăie puțin.
– Putem să mai încercăm. Nu ne grăbim.
Alex a simțit cum burtica se ridica și apoi cobora sub palmele lui. Tata respira alături de el.
Au mai respirat încet de câteva ori. Mâinile lui Alex s-au desfăcut, iar umerii i-au coborât. Încă era supărat, dar putea să vorbească mai domol.
– Nu mai simt că trebuie să arunc cuburile, a spus el.
– Atunci le putem lăsa aici până ești pregătit, a răspuns tata.
– Cum te simți acum? a întrebat tata.
– Mai bine. Vulcanul e mai mic. Dar turnul meu era atât de frumos!
– Ai muncit mult și e firesc să fii trist și furios. Putem spune asta fără să-l speriem pe Teodor. Ce ai vrea să-i spui acum?
Alex s-a uitat în spatele fotoliului. Teodor stătea ghemuit, cu ochii în lacrimi. Fratele lui se împiedicase; nu stricase turnul dinadins.
– Vreau să știe că îmi pare rău, a spus Alex. Dar mi-e greu să încep.
– Te ascultă, a răspuns tata. Poți vorbi încet.
– Teodor, îmi pare rău că am strigat și te-am speriat, a spus Alex. Eram foarte supărat.
– Nici eu n-am vrut să stric turnul, a șoptit Teodor. Îmi pare rău. Am alergat prea repede.
– Știu, a zis Alex.
Vulcanul din închipuirea lui se făcuse mic, cât o pietricică.
– Hai să-l construim din nou, împreună, a propus Alex. Tu pui galbenul, eu pun roșul.
– Pot să aduc și cubul albastru de sub fotoliu? a întrebat Teodor.
– Da, ne trebuie la bază!
Teodor și-a șters lacrimile cu batista dată de tata. Apoi au început să așeze cuburile cu grijă.
Seara, Alex s-a băgat în pat și a pus mâinile pe burtică. A inspirat ușor, apoi a lăsat aerul să iasă încet. Își amintea turnul făcut împreună cu Teodor. În închipuirea lui, Vulcanul Bum dormea acum liniștit. Alex a închis ochii, cu un zâmbet mic.
De vorbă după poveste
- Cum se simțea Alex când era supărat?
- Cum a învățat Alex să se liniștească?
- Tu ce faci când ești foarte supărat?
Lasa un comentariu