În satul cu pomi înfloriți locuiau trei prieteni nedespărțiți: Lucian, Ioana și Teo. Lucian era harnic, Ioana picta orice vedea, iar Teo știa să socotească mai bine decât oricine. Dimineața se întâlneau la fântână, unde aerul mirosea a flori de cireș.
Într-o zi, pe drumul spre pârâu, au trecut pe lângă casa bătrânei Maria. Poarta ei, de lemn vechi, atârna strâmb, doar într-o balama. Vântul o lovea de gard, bang, bang, iar bătrâna ieșea cu greu pe lângă ea.
Bătrâna avea ochii blânzi și mâinile noduroase, dar zâmbetul ei era tânăr, ca de fetiță.
– Uite poarta bunicii Maria, a zis Ioana. E ruptă!
– Săraca bunică, a spus Lucian. Nu poate ieși sau intra fără să se lovească de ea.
– Putem s-o reparăm noi? a întrebat Teo, scărpinându-se în cap.
S-au uitat unul la altul. Nu știau prea multe despre porți, dar voiau să încerce. Au bătut la ușa casei și bunica a apărut în prag, sprijinită în baston.
– Bună ziua, bunico! Putem să vă reparăm poarta? a întrebat Lucian.
– Vă mulțumesc că v-ați gândit la mine, a spus Maria. Pentru balama și scânduri îl chemăm pe vecinul Petre. El se pricepe la reparații.
– Putem să ajutăm și noi? a întrebat Ioana.
– Sigur. Îl întrebăm ce putem face împreună.
Teo a zâmbit. Aveau un plan și nu mai trebuiau să ghicească singuri cum se repară o poartă.
Petre a venit cu trusa lui și a privit poarta. A așezat-o bine, ca să nu se mai miște în vânt. Copiii au stat lângă Maria și au ascultat.
– Mai întâi schimb balamaua și scândura stricată, le-a spus vecinul. Apoi puteți pregăti un desen pentru decor.
Ioana se gândea deja la flori galbene.
– Putem măsura scândura nouă? a întrebat Teo.
Petre i-a arătat o bucată de lemn netedă, așezată pe masă. Teo și Lucian au ținut rigla, iar Ioana a făcut un semn cu creionul.
– Acum eu o potrivesc și o prind, a spus vecinul. Voi puteți număra florile pe care vreți să le pictați.
Petre a lucrat la poartă, iar copiii și-au pregătit desenul pe o foaie. Lucian ținea hârtia, Teo împărțea locul în bucăți, iar Ioana desena florile.
– Una aici, încă două lângă margine, spunea ea.
– Să lăsăm și loc pentru frunze, a propus Lucian.
Maria îi privea de pe bancă, cu un pahar de limonadă alături.
Când reparația a fost gata, Petre a deschis și a închis poarta de câteva ori. Nu se mai lovea de gard.
– Acum putem pregăti decorul, a spus el.
A adus vopselele potrivite și le-a arătat copiilor unde să picteze. Maria a întins pe masă șorțulețe, iar cei trei prieteni și-au suflecat mânecile, nerăbdători.
Ioana a început cu o floare galbenă, Lucian a pictat alta, iar Teo a adăugat frunzele. Petre îi ajuta să ajungă comod la locurile alese.
– Desenul nostru încape! s-a bucurat Teo.
– Și fiecare floare e puțin diferită, a spus Ioana.
Poarta albastră părea o grădină mică. Copiii lucrau încet, oprindu-se să privească de la distanță.
Un strop de vopsea a căzut pe șorțul lui Lucian. Băiatul a râs și le-a arătat pata rotundă.
– Încă o floare, dar aici!
Maria a râs și ea. Soarele lumina poarta, iar din livadă venea miros de cireș înflorit. Petre a strâns sculele, în timp ce copiii puneau pensulele la loc.
– Ce frumoasă e! a strigat bunica Maria când a văzut-o. Parcă e nouă! Mulțumesc, copii! Nici nu știți ce bucurie îmi faceți.
– Noi n-am făcut mare lucru, a răspuns Teo, roșu. Dar ne-a plăcut.
După ce au strâns, copiii s-au spălat bine pe mâini. Maria le-a adus gogoși calde, iar Petre s-a așezat și el la masă.
– Mulțumim pentru ajutor! a spus Lucian.
– Și eu vă mulțumesc pentru flori, a răspuns vecinul.
Ioana și Teo au ales câte o gogoașă, privind cu drag poarta decorată împreună.
Au stat în curte, mâncând și povestind. Poarta rămânea închisă bine și se deschidea ușor când Maria voia să iasă.
– Ne-am priceput fiecare la câte ceva, a spus Teo.
– Iar când n-am știut, am cerut ajutor, a adăugat Ioana.
Maria a privit florile galbene. Îi aminteau de o zi în care vecinii lucraseră împreună.
De vorbă după poveste
- Cum a ajutat fiecare la repararea și decorarea porții?
- Cum s-a simțit bunica Maria?
- Pe cine ai putea să ajuți și cui ai cere sprijin?
Lasa un comentariu