Creionul care desena viitorul

Într-o dimineață cu soare, Ilinca scotocea prin cutia veche a bunicii. Sub un colț de pânză mirosind a lavandă a găsit un creion subțire, verde cu auriu. Vârful lui strălucea ca un licurici.

– Bunico, ce creion frumos! a spus ea.

Bunica Safta și-a ridicat ochii de la tricotat și a zâmbit.

– Era al bunicului tău. Se spune că tot ce desenezi cu el se împlinește a doua zi.

– Adevărat? a șoptit Ilinca.

– Poți încerca, a răspuns bunica cu ochi jucăuși. Dar să te gândești bine ce desenezi.

Ilinca s-a așezat pe prispă, cu limba scoasă de atâta concentrare. A desenat o înghețată uriașă, cu trei bile roz. Apoi o păpușă cu rochie de mătase și un tobogan mic, potrivit grădinii. Pe urmă a pus creionul sub pernă. De emoție, seara abia a adormit, iar luna a privit-o pe geam.

A doua zi dimineață, pe masă o aștepta înghețata, rece și dulce. În curte stătea păpușa, iar lângă gard strălucea toboganul, roșu și lucios.

– A mers! a strigat Ilinca, dansând prin iarba umedă de rouă.

– Vai de mine! a râs bunica.

Toată ziua s-a jucat singură. A lins înghețata, s-a dat pe tobogan, a plimbat păpușa prin grădină. Dar spre seară a început să se plictisească.

– E cam liniște, a oftat ea. Mi-ar plăcea să mă joc cu cineva.

– Atunci caută pe cineva, a zis bunica.

Atunci a auzit un oftat în spatele gardului. Tudor, băiatul vecin, stătea pe o piatră, cu ochelarii strâmbi și un zmeu rupt în brațe. Hârtia lui colorată atârna în fâșii, ca niște frunze triste, și sforicica se încurcase de tot.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Ilinca, apropiindu-se încet. Te pot ajuta cu ceva?

– Vântul mi-a rupt zmeul, a spus Tudor încet. Îl făcusem toată săptămâna.

– Și nu-l mai poți lipi?

– Nu. Hârtia s-a făcut bucăți, a clătinat el din cap. Acum n-am cu ce să zbor.

Ilinca s-a uitat la creion, apoi la toboganul ei strălucitor. Voia să mai deseneze o jucărie doar pentru ea, dar chipul trist al lui Tudor o făcea să se simtă ciudat în piept.

– Hai încoace! a strigat ea. Am o idee.

Tudor a trecut prin poarta din gard. Ilinca a luat o foaie și a desenat un zmeu roșu, cu coadă lungă de panglici și o stea galbenă în mijloc.

– Pentru mine? a întrebat Tudor, cu ochii mari.

– Pentru noi doi, a spus Ilinca.

– Creionul acesta este fermecat, i-a explicat Ilinca. Ce desenez apare a doua zi.

– Atunci așteptăm până mâine? a întrebat Tudor.

– Da. Astăzi putem să ne jucăm în grădină.

Tudor a privit desenul zmeului, apoi a zâmbit. Îi plăcea că Ilinca se gândise la el și că nu trebuia să stea singur până atunci.

A doua zi, zmeul roșu aștepta pe prispă. Vântul bătea ușor și cald. Bunica i-a însoțit pe cei doi copii pe dealul cu iarbă, unde aveau loc să-l înalțe. Zmeul s-a ridicat printre norii albi, scuturându-și panglicile.

– Uite, zboară! a râs Tudor.

Steaua galbenă se vedea limpede pe hârtia lui roșie.

– Ține tu sforicica, a zis Ilinca, apoi eu, apoi iar tu!

– Așa e mai frumos decât singur, a recunoscut Tudor, cu obrajii roșii de bucurie.

– Și mie îmi place mai mult așa!

Seara s-au întors cu zmeul acasă. Bunica a pus pe masă două căni și covrigi cu mac.

– V-ați bucurat de desenul de ieri? a întrebat ea.

– Mult! a răspuns Ilinca. Nu mai aveam nevoie de încă o jucărie numai pentru mine. Mi-a plăcut să înălțăm zmeul pe rând și să privim împreună spre cer.

Bunica a pus creionul în cutia cu lavandă, iar copiii au sprijinit zmeul lângă prispă, cu sfoara strânsă. Panglicile se mișcau ușor în vântul serii. Au mâncat covrigii și au povestit despre zborul lui. Ilinca se gândea la următorul desen, dar acum voia să-l aleagă împreună cu prietenul ei.

De vorbă după poveste

• De ce a desenat Ilinca un zmeu pentru Tudor?
• Ce ai fi desenat tu cu un creion magic?
• Cum te simți când te joci împreună cu un prieten?