Maria iubea vara mai mult decât orice. Îi plăceau soarele, înghețata și stropii de apă din furtun. Când bunicul i-a spus că toamna vine curând, ea și-a încrucișat brațele, supărată.
– Nu vreau toamnă! Vreau vara pentru totdeauna!
Bunicul Costică și-a mângâiat mustața.
– Vino cu mine în pod, Maria. Am ceva de arătat.
Acolo, între cufere, stătea un dulap vechi din lemn de nuc, cu patru sertare mari, fiecare cu mâner de alamă.
– Fiecare sertar ascunde un anotimp.
Maria a tras de primul sertar. Un miros de iarbă proaspătă și de mugure a năvălit în pod. În sertar înfloreau cireșii, iar păsările cântau. Pe o ramură cu muguri stătea o veveriță roșcată.
– Salut, eu sunt Alună! Intră, intră!
Maria a pășit în sertarul primăverii. Era răcoare, iar pământul abia se trezea. Alună a învățat-o să planteze semințe în pământul moale.
– Ce faci? a întrebat Maria.
– Plantez mazăre. În câteva luni se face o plantă mare.
– Câteva luni? E prea mult de așteptat!
– Până cresc semințele, îți arăt și vara, a propus Alună.
S-au întors în podul unde le aștepta bunicul. Maria a închis primul sertar și l-a deschis pe al doilea. Înăuntru se întindea un câmp de floarea-soarelui. Veverița a intrat înaintea ei, iar fetița a urmat-o, bucuroasă să regăsească anotimpul ei preferat.
După un timp, Maria a simțit că soarele era prea fierbinte pentru alergat. Alună i-a arătat umbra unui pom și i-a întins apă.
– Putem să stăm aici puțin, a spus veverița.
Fetița s-a așezat, privind câmpul auriu. Îi plăcea vara, dar descoperea că avea nevoie și de pauze, apă și umbră.
După odihnă au revenit în pod. Maria a închis sertarul verii și l-a tras pe al treilea. Dinăuntru au foșnit frunze roșii, galbene și portocalii.
– Acum intrăm în toamnă, a spus Alună.
Mirosea a mere și a nuci. Fetița a pășit pe covorul de frunze, uimită de câte culori încăpeau într-un singur loc.
– Frunzele par niște fluturi! a spus Maria, aruncând câteva în aer.
Alună aduna alune într-un coș mic.
– Toamna găsim multe roade, i-a explicat ea. Tu ce ai vrea să punem în coș?
– Nucile de lângă copac, a răspuns fetița.
S-a aplecat și a început să le aleagă, ascultând cum foșneau frunzele sub pași.
Maria a ajutat-o să adune nuci și să le ducă în scorbură. Mâinile i se mânjiseră de pământ, iar părul i se umpluse de frunze uscate. Era obosită și fericită, cum nu mai fusese niciodată în vacanța de vară.
– Îmi place și toamna, a recunoscut ea.
Întoarse în pod, au lăsat coșul lângă bunic. Mai rămăsese ultimul sertar.
– Iarna îmi amintește de degete reci, a spus Maria.
Bunicul i-a adus o haină roșie, căciulă, mănuși și cizme.
– Le încercăm înainte să intri, a propus el.
Fetița s-a îmbrăcat, apoi a tras de mâner. Au început să cadă fulgi mari.
În sertarul iernii, brazii purtau zăpadă, iar printre ei se întindea o poiană liniștită. Maria și-a potrivit căciula. Alună avea o eșarfă mică și privea fulgii.
– Ce putem face aici? a întrebat fetița.
– Un om de zăpadă, a propus veverița.
Maria a adunat primul bulgăre. Zăpada se strângea ușor între mănușile ei.
Au făcut un om de zăpadă cu nas de morcov și ochi de nucă. Maria i-a așezat pe cap o crenguță, ca o coroană.
– Îmi place și aici, a recunoscut ea.
A făcut câțiva pași prin zăpada moale, lăsând urme lângă cele mici ale veveriței. Poiana era liniștită, iar fulgii se așezau pe haina ei roșie.
– Vezi? a zis Alună. Fiecare anotimp are ceva frumos. Dacă ai fi vrut numai vară, nu ai fi aflat de omul de zăpadă, de frunze sau de mugurii înfloriți.
Maria a dat din cap serios.
– Aveai dreptate, am învățat!
Când a ieșit din dulap, Maria și-a scos mănușile și s-a așezat lângă bunic.
– Cum a fost? a întrebat el.
– Îmi place tot vara, dar acum sunt curioasă și de toamna care vine, a răspuns ea.
Alună le-a făcut cu mâna din sertar. Seara, fetița a pus o frunză aurie lângă pat, ca amintire.
De vorbă după poveste
- Ce anotimp îi plăcea Mariei la început?
- Ce a descoperit Maria în fiecare sertar?
- Tu ce anotimp iubești cel mai mult și de ce?
Lasa un comentariu