Felinarul bătrânului lampagiu – poveste de seară

Într-un orășel cu străzi de piatră, trăia moș Pavel, lampagiul. Seară de seară, când soarele apunea, el ieșea cu o scăriță și cu un băț lung și aprindea felinarele unul câte unul. Flăcărica fiecărei lămpi făcea strada să strălucească blând, ca o cărare de aur.

Alături de el mergea motanul Grivei, cenușiu și leneș, care îl însoțea de mulți ani. Grivei se oprea la fiecare felinar și se freca de stâlp.

– Mrrr, mieuna el.

– Da, prietene, a zis moșul. Încă unul aprins. Încă o stradă mai veselă.

Cu anii, orașul se schimbase. Casele aveau lumină electrică, dar pe câteva străzi rămăseseră felinarele vechi, cu flacără.

– Nu prea mai trece lume pe aici seara, i-a spus primarul. Mai avem nevoie de toate?

Pavel a privit strada pietruită. Își amintea pași grăbiți, vizite târzii și oameni care se întorceau de la lucru.

– Nu contează, a răspuns moș Pavel. Eu mă duc oricum. Poate trece cineva.

Primarul a clătinat din cap, dar l-a lăsat în pace. Așa că lampagiul a continuat să iasă în fiecare seară, să aprindă felinarele pentru o stradă pustie, în care doar vântul foșnea.

Într-o seară de iarnă, zăpada cădea în fulgi mari, iar moș Pavel a aprins ultimul felinar. Grivei tremura de frig.

– Hai acasă, prietene, a zis moșul, luându-l în brațe. Nimeni nu a trecut nici astăzi.

– Mrrr, a răspuns motanul, ca și cum ar fi spus: poate mâine.

În noaptea aceea, vântul s-a întețit și a început să viscolească. O avarie a lăsat casele fără curent electric. Ferestrele s-au întunecat, dar felinarele vechi au rămas aprinse.

– Ne așezăm la adăpost, a spus Pavel.

Grivei s-a cuibărit lângă sobă. Afară se auzeau obloane lovite de vânt și crengi care trosneau în curți.

Ana se întorcea cu mama de la bunica, atunci când viscolul le-a prins pe strada mică. Fetița avea fularul roșu și o lampă de hârtie cu luminiță electrică, cu bateria descărcată.

– Te țin de mână, i-a spus mama. Intrăm aici, sub pridvor.

S-au oprit la vecina din colț, care le-a deschis ușa.

Din casă, Ana privea fulgii care alergau pe geam.

– Mi-a fost frică, a spus ea. Nu mai vedeam drumul.

– Și mie mi-a fost greu să-l văd, a răspuns mama. De aceea am făcut popas.

Vecina le-a adus câte un scaun. Au așteptat împreună până când vântul s-a potolit și strada s-a deslușit din nou.

Printre fulgii mai rari, Ana a zărit o lumină galbenă. Era felinarul pe care Pavel îl aprinsese.

– Uite, îl recunosc! a spus ea.

– Și eu. Acum putem vedea pe unde mergem, a răspuns mama.

Au mulțumit vecinei și au ieșit ținându-se de mână. Nu se grăbeau; zăpada era încă groasă pe alocuri.

De lângă primul felinar au văzut un altul, apoi altul. Mama recunoștea porțile și colțurile străzii.

– Aceasta este brutăria, a observat Ana.

– Da, iar după ea ajungem acasă.

Au mers pe cărarea luminată, cu pași atenți. Fetița nu mai strângea atât de tare mâna mamei. În curând au zărit poarta lor, acoperită cu zăpadă.

– Am ajuns, a spus Ana, intrând în casă cu mama. Cine a aprins felinarele?

– Moș Pavel. Își face rondul în fiecare seară.

Mama i-a desfăcut fularul roșu și i-a adus haine uscate.

– Vreau să-i mulțumim, a hotărât fetița.

S-au așezat la căldură. Afară, lumina galbenă se vedea încă printre fulgii care cădeau tot mai rar.

Dimineața, Ana și mama au mers la Pavel cu o cutie de turtă dulce.

– Felinarele ne-au ajutat să recunoaștem strada, i-a spus fetița. Mulțumim!

– Mă bucur că ați ajuns cu bine, a răspuns el.

Grivei a venit să le miroasă mănușile.

– Iar tu ai avut grijă de sobă? l-a întrebat Ana, râzând de mustățile lui somnoroase.

Vestea s-a răspândit în tot orașul. Primarul a venit chiar el la lampagiu și i-a strâns mâna.

– Ai avut dreptate, moș Pavel. Felinarele rămân. Și vom mai pune câteva.

– Să fie într-un ceas bun, a zis moșul, mulțumit. Au hotărât să verifice împreună și locurile care aveau nevoie de lumină.

În serile liniștite, oamenii au început să se plimbe din nou pe stradă. Pavel mergea cu scărița și cu Grivei, iar Ana îl privea uneori alături de mama ei.

– Încă unul aprins! spunea fetița.

Lampagiul îi zâmbea de lângă stâlp. Avea acum cu cine schimba o vorbă pe drum, sub șirul cald de lumini.

De vorbă după poveste

• De ce aprindea moș Pavel felinarele chiar dacă nu trecea nimeni?
• Cum a ajuns Ana acasă în noaptea cu furtună?
• Tu ai făcut vreodată un lucru bun fără să te vadă nimeni?