Gâsca albă și perna de puf

În curtea de la marginea satului locuia gâsca albă Gaga. Era mare, pufoasă, cu un gât lung și elegant, și cu pene albe ca laptele. Seara, când apunea soarele, Gaga se așeza în iarbă, își aranja penele și simțea cum o învelește o căldură bună.

Într-o seară a venit un vânt rece, care a scuturat crengile de lângă gard. Din staul se auzea foșnet de paie: animalele se foiau și nu puteau să doarmă.

– Ce se întâmplă? s-a întrebat Gaga.

A pornit pe aleea de pământ, privind spre ușa staulului.

În staul, mielușelul Bobiță stătea cu capul pe paie tari, gata să plângă.

– Beee, ce dur e patul meu! Mă doare gâtul și nu pot să adorm, a spus el.

– Hmm, a zis Gaga. Mă gândesc la o soluție.

Gaga și-a amintit de fulgii moi, căzuți și adunați în cuibul ei. A adus unul în cioc și l-a așezat peste fânul de sub obrazul mielului.

– Uite, Bobiță, încearcă acum.

– Ah, ce plăcut! a oftat el. Fânul nu mă mai gâdilă pe nas. Parcă am o pernuță!

Gaga s-a oprit în mijlocul curții și a privit în sus. Stelele începeau să apară, una câte una, ca niște boabe de zahăr pe o pânză albastră. Aerul mirosea a fân proaspăt și a pământ ud. Își dădea seama că nopțile de felul acesta sunt cele mai bune pentru dăruit.

Gaga a pornit mai departe, spre culcușul cu paie. Acolo, purcelușa Roza își freca nasul de marginea pătuțului.

– Hrum-hrum! Mă înțeapă paiele. Nu pot să adorm! s-a plâns ea.

– Hai să alegem puțin fân moale și să punem deasupra un fulg, a spus Gaga.

Gaga i-a adus un fulg din cuib și a netezit fânul cu ciocul. Roza și-a așezat obrazul pe culcuș și a căscat.

– Așa e mult mai bine, a murmurat ea.

În curând sforăia încetișor, iar Gaga s-a îndepărtat cu pași ușori, pe labele ei late.

Mai încolo, lângă iesle, vițeluța Sura stătea culcată, privind grinzile tavanului.

– Nu am nicio pernă, a spus ea încet. Dar nu vreau să deranjez pe nimeni.

– Poți să-mi spui ce ai nevoie, puiule, a răspuns Gaga. Îți aduc fân moale și un fulg, ca prietenilor tăi.

Gaga a adus al treilea fulg din cuib și l-a așezat peste fânul proaspăt de sub capul vițeluței. Sura l-a atins cu botul.

– Ce moale! Mulțumesc, Gaga. Dar ție îți mai rămâne puf?

– Da, am destul în cuib, a spus gâsca. Mă bucur că vă puteți odihni.

Când s-a întors la adăpostul ei, Gaga a simțit un curent rece. Vântul împingea ușa întredeschisă, iar paiele foșneau în prag. S-a cuibărit în fân și a tremurat puțin.

– Brr, a murmurat ea. Am pregătit culcușurile tuturor, dar am uitat să feresc cuibul meu de vânt.

Atunci s-au auzit pași mici: tup-tup, tup-tup. Era Bobiță, cu fulgul în gură.

– Gaga, ți-l aduc înapoi. Poate că ți-e frig!

– Mulțumesc, dar am destul puf, a spus ea. Pe sub ușă intră vântul. Fulgul nu poate opri curentul rece.

Bobiță a împins ușa cu botul până când a rămas doar o crăpătură mică, ferită de vânt. Apoi s-a culcat lângă Gaga.

– Mai stau puțin cu tine, a spus el. Lâna mea e călduroasă.

Gâsca și-a apropiat aripa de miel și s-a simțit îndată mai bine.

S-au apropiat și Roza, și Sura, fiecare cu fulgul ei. Au intrat în adăpost și s-au așezat lângă Gaga și Bobiță, în fânul moale.

– Aici încăpem cu toții, a șoptit Sura.

Vântul foșnea pe afară, dar lângă prieteni era cald, iar Gaga nu mai tremura.

Luna a apărut peste acoperiș, rotundă ca un ou de argint. Pe rând, animalele au adormit: întâi Roza, cu un sforăit mic, apoi Sura, cu un oftat, apoi Bobiță, cu un zâmbet. Gaga a rămas ultima, privind stelele, și apoi și-a ascuns capul sub aripă și a adormit.

De vorbă după poveste

• Ce i-a dăruit Gaga fiecărui animal?
• De ce nu puteau animalele să doarmă la început?
• Tu ce dăruiești celor pe care îi iubești?