Elefantul Ovidiu era mare cât un dulap și blând cât o pernă. Într-o zi a simțit un miros de vanilie care venea tocmai de pe cealaltă stradă. Mirosul l-a dus cu pași mărunți până la o cofetărie cu ușa roz.
Ovidiu a respirat adânc, apoi și-a spus în gând: „Sunt mare, dar pot fi delicat. Voi intra fără să stric nimic.” A intrat pe ușă ținându-și respirația, cu picioarele ridicate ca un dansator.
– Bună ziua! a spus el în șoaptă.
Doamna Lia, cofetăreasa, avea mâinile în făină. Când l-a văzut, a clipit mirată, apoi a zâmbit.
– Bună ziua, domnule elefant! Ce dorești?
– O prăjitură mică, a spus Ovidiu. Dar vreau să fiu foarte, foarte atent.
Dar cofetăria era strâmtă, iar Ovidiu era mare. Când s-a întors să se uite la vitrină, coada lui a atins un turn de macarons. Pleosc! Macaronii roz au zburat prin aer ca niște baloane și au aterizat pe lampă.
– Oh, nu! a șoptit el.
Ovidiu s-a aplecat repede să ajute, dar trompa lui a luat o tavă de plăcinte cu cireșe. Tavă, cireșe și trompă s-au amestecat într-o clipă.
– Hopa! a râs o fetiță cu codițe, care sta la o masă. Elefantul are o plăcintă pe nas!
– Eu sunt Sașa, a spus fetița, stând lângă mama ei. Pot să ajut cu ceva?
Ovidiu a oftat.
– Tot încerc să nu lovesc nimic, dar aici este atât de strâmt.
Doamna Lia s-a apropiat.
– Mai întâi facem loc, a spus ea. Apoi ne mișcăm încet.
Sașa și mama ei și-au tras scaunele lângă masă.
Lia a luat plăcinta de pe trompă și a pus-o deoparte.
– Pe aceasta nu o mai punem în vitrină, a spus ea. Acum să vedem pe unde poți trece.
Ovidiu a făcut un pas, apoi s-a oprit. Avea loc să întoarcă trompa fără să atingă masa. De data aceasta nu mai trebuia să ghicească distanța.
Elefantul s-a uitat la turnul răsturnat și și-a plecat urechile.
– Îmi pare rău. Mi-ar plăcea să repar ce am făcut.
– Încercăm împreună, a răspuns Lia. Eu îți arăt ce este de strâns.
Sașa i-a zâmbit de lângă mama ei. Ovidiu nu se mai grăbea. În cofetărie se făcuse puțin mai mult loc și pentru pașii lui mari.
Ovidiu a desprins fursecurile de pe lampă și le-a pus separat. Lia a șters locul, apoi a adus rondele din carton.
– Cu acestea exersăm un turn, a spus ea.
Elefantul le-a așezat pe suport, una peste alta. Sașa a aplaudat când turnul a rămas drept. Ovidiu zâmbea, bucuros că de data aceasta lucrase fără grabă.
– Ți-a ieșit frumos, a spus Lia. Ne-a ajutat că am făcut loc și am lucrat fără grabă. Acum alegem prăjitura.
– Pe cea cu vanilie, a răspuns Ovidiu.
Cofetăreasa a luat-o din vitrină și a pus-o pe o farfurie. Elefantul a apropiat trompa atent, bucuros că putea cere ajutor când nu știa cum să se miște.
Ovidiu a ridicat farfuria cu prăjitura de vanilie. Zahărul pudră sclipea deasupra cremei. A apropiat-o să-i simtă mirosul, dar chiar atunci i-a venit un strănut uriaș. În basmul acesta, strănuturile de elefant puteau face o ninsoare întreagă: cremă, zahăr și frișcă au zburat prin cofetărie. Sașa a clipit, cu un punct alb pe nas.
Cofetăria era acum albă, ca după prima ninsoare. Pe pereți, pe geam, pe lampă, pe nasul Sașei. Ovidiu a rămas țeapăn.
– Îmi pare rău, a spus el cu voce mică. Nu am vrut să stric nimic. Vă ajut să curățăm totul.
Doamna Lia a râs până a început să plângă de veselie.
– Un strănut de elefant! Nu am mai văzut așa ceva!
Au luat cu toții găleata, cârpele și peria, iar Ovidiu a spălat tavanul cu trompa, fiindcă el ajungea unde nimeni nu ajungea.
Când cofetăria a strălucit din nou, doamna Lia i-a dat lui Ovidiu o prăjitură întreagă, învelită în hârtie roz.
– Te rog să revii, a spus ea. Cu un elefant ca tine, nu mă mai tem de înălțimi.
– Și de strănuturi? a râs Sașa.
– De strănuturi, mai puțin!
De vorbă după poveste
- Ce lucruri a stricat Ovidiu fără să vrea?
- Cum au făcut Lia și Sașa mai mult loc pentru elefant?
- Tu ce faci atunci când strici ceva din greșeală?
Lasa un comentariu