Într-o seară de vară, când soarele se ascundea după dealul cu flori, iepurașul Țup sărea prin poiană. Avea blănița albă ca laptele, urechi lungi și un singur gând: să se joace până dimineață.
– Nu mi-e somn deloc! a strigat el spre cer. Cine vrea să se joace cu mine?
Mama lui îl striga de la vizuină:
– Țup, vino la culcare! Luna a ieșit pe cer.
– Încă puțin, mami! Numai cinci minute! a răspuns iepurașul și a fugit mai departe prin iarba răcoroasă.
Lângă stejarul cel bătrân a găsit-o pe veverița Mira. Avea coada roșcată și pufoasă și aduna ultimele alune ale zilei.
– Mira, hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea! a spus Țup.
– Acum? Păi... e seară, a zis Mira, nehotărâtă. Dar bine, o rundă!
Țup s-a bucurat și a tras aer în piept ca să numere. Dar în loc să numere, a căscat. Un căscat mare, lung, cu gura rotundă ca luna: Aaaaa-haaam!
– Vai, a râs Mira. Ce căscat uriaș!
Și, fără să vrea, a căscat și ea. I s-au închis ochii, s-a încolăcit în coadă și a adormit la rădăcina stejarului.
– Mira? Mira, nici n-am început jocul! a șoptit Țup, uimit.
Dar veverița sforăia ușor, ca un greieraș. Iepurașul a ridicat din umeri și a sărit mai departe.
La marginea pădurii l-a întâlnit pe ursulețul Bruno, care mânca o ultimă lingură de miere.
– Bruno, Mira a adormit! Hai tu să ne jucăm de-a prinselea! a zis Țup.
– Prinselea? Mmm, bine, a mormăit Bruno, lingându-se pe labă. Dar să nu alergi prea repede.
Țup a vrut să răspundă, dar a căscat din nou. Aaaaa-haaam! Căscatul a zburat prin aer ca un fluture nevăzut și a aterizat pe nasul lui Bruno.
– Aaaaa-haaam, a căscat și ursulețul. Ciudat... parcă mi s-au îngreunat ochii.
S-a așezat pe un buștean, și-a pus capul pe labe și a adormit. Mierea i-a rămas lipită de mustăți.
Țup s-a uitat în jur. Pădurea se întunecase de tot. Greierii cântau încet. Pe o cracă, bufnița Bruna îl privea cu ochii ei mari și galbeni.
– Bruna! Tu nu dormi noaptea! Te joci cu mine? a întrebat iepurașul.
– Eu stau trează, e drept, a spus bufnița rar. Dar tu, micuțule, ar trebui să fii în pat. Prietenii tăi dorm deja. Poate a venit și timpul tău de odihnă.
Țup și-a amintit de Mira, ghemuită în coadă, și de Bruno, cu mierea pe mustăți. Nu mai avea cu cine să se joace. Poiana era liniștită și frumoasă, dar fără prieteni treji, jocul nu mai era joc.
– Mi se pare că... și eu sunt puțin obosit, a recunoscut el încet.
– Somnul nu e un dușman, a șoptit Bruna. Este ca o pătură caldă. Vine când ești gata.
Iepurașul și-a luat rămas-bun de la bufniță și a pornit spre casă, țopăind mai încet decât de obicei. Pe drum, luna îi lumina cărarea, iar iarba mirosea a rouă și a mentă. Undeva, un greier îi cânta încet, de somn. Țup a zâmbit somnoros și și-a lăsat urechile în jos.
La vizuină, mama îl aștepta în prag.
– Ai venit, puișor, a spus ea blând.
– Mami, am căscat și au adormit toți! Și acum... Aaaaa-haaam!
Mama a râs și l-a învelit cu pătura moale de mușchi.
– Atunci e timpul să dormi și tu. Mâine prietenii tăi se vor trezi odihniți și veți avea o zi întreagă de joacă.
Țup și-a pus capul pe perna de puf. Afară, Mira sforăia la rădăcina stejarului, Bruno visa miere pe buștean, iar bufnița Bruna veghea peste toți de pe cracă. Iepurașul a mai căscat o dată, mic de tot, a închis ochii și a adormit. Pădurea s-a cufundat în liniște, sub luna rotundă.
De vorbă după poveste
- De ce nu voia Țup să meargă la culcare?
- Ce s-a întâmplat cu Mira și cu Bruno după ce a căscat Țup?
- Tu ce faci când simți că ți se face somn?
Lasa un comentariu