Mihai și periuța de dinți fermecată

În camera lui Mihai erau tot felul de jucării: mașinuțe roșii, un urs de pluș și un cub cu desene. Dar viitoarea lui prietenă stătea în baie, într-un pahar. Era periuța albastră. Băiatul nu-și închipuia că, într-o seară, avea să o întâlnească într-un vis plin de spumă și lumină.

Mihai era un băiețel de cinci ani, cu părul mereu ciufulit și cu buzunarele pline de bomboane. Îi plăcea tot ce era dulce: ciocolată, prăjituri și suc. Dar un lucru nu-i plăcea deloc: să se spele pe dinți.

– Mi-e somn, mamă, a căscat el într-o seară. Mă spăl mâine!

– Te ajut eu acum, înainte de culcare, i-a răspuns mama.

Au mers împreună în baie. Mihai a ținut periuța, iar mama l-a ajutat să curețe bine dinții. Mai târziu, în pat, băiatul a adormit îmbrățișând ursul de pluș.

În vis, o lumină albastră a licărit dinspre baie. Periuța a venit lângă pat, cu o față zâmbăreață și un smoc de peri moi.

– Bună seara, Mihai! Mă cheamă Peri. Vrei să vezi povestea mea?

Băiatul s-a ridicat, uimit. În visul lui, până și paharul din baie părea că strălucește.

– Periuța vorbește! a șoptit Mihai. Cum e posibil?

– În vise se întâmplă multe, a râs Peri. Urmează-mă!

În baie îl aștepta o lupă fermecată, rotundă, cu mâner albastru. Mihai a luat-o și a privit spre oglindă. Prin ea putea vedea o lume închipuită, ascunsă între dinții uriași din vis.

Mihai a privit prin lupa pe care o ținea deja în mână. Prin ea, dinții lui păreau uriași, albi, cu șanțuri adânci între ei. Și în șanțuri, mișunau niște făpturi mici, lipicioase.

Erau mici cât un grăunte de nisip, cu corpuri lipicioase ca de caramel și ochi rotunzi. Chicoteau și își treceau o bomboană de la unul la altul.

– Cine sunt ei? a întrebat Mihai.

– Zaharicii, niște făpturi inventate pentru visul nostru, a răspuns Peri. Nu locuiesc cu adevărat în gură. Dar curățarea dinților chiar contează: ne ajută să îi îngrijim și să prevenim cariile.

– Atunci să ne amintim cum facem, a spus băiatul, ridicând periuța albastră.

– Mama te ajută încă, a spus Peri. Împreună ajungeți mai bine la toți dinții.

– Uneori eu mă grăbesc, a recunoscut Mihai.

– Poți exersa fără grabă. Nu trebuie să apeși tare.

Băiatul a privit perii moi. În vis, aceștia se legănau ca o grădină albastră. Zaharicii urmăreau curioși de după un dinte.

– Folosim pastă de dinți cu fluor, a spus Peri. Pentru vârsta ta, punem cât o boabă de mazăre.

– Așa puțin?

– Atât este de ajuns. Curățăm blând toate suprafețele dinților, și în față, și în spate, și acolo unde mestecăm.

Mihai și-a amintit cum îl ajutase mama în seara aceea.

În vis, periuța se plimba în cercuri mici pe dinții uriași. Zaharicii se dădeau la o parte, sărind prin bulele de spumă. Nu erau deloc înfricoșători: unul purta o pălărie de caramel care îi tot cădea.

– Pardon! spunea el, încercând s-o prindă.

Mihai râdea și urmărea drumul periuței.

– Periajul durează cam două minute, i-a amintit Peri. Apoi scuipăm pasta rămasă, fără să clătim cu apă.

Mihai a încuviințat. Dinții din vis străluceau, iar lupa fermecată se făcea tot mai mică.

– Cred că mă trezesc, a șoptit el.

– Ne vedem dimineață, în paharul meu! a răspuns periuța.

Dimineața, Mihai i-a povestit mamei visul, cu toate bulele și pălăria de caramel.

– Peri spune să ne spălăm de două ori pe zi, cam două minute, a adăugat el.

– Așa este: seara, înainte de culcare, și încă o dată în timpul zilei, a răspuns mama. Vrei să mergem împreună în baie?

– Da! Astăzi nu mai uit, a spus Mihai.

Mama l-a ajutat la periaj, iar băiatul a scuipat pasta rămasă. A pus periuța la loc în pahar și i-a făcut cu ochiul. Peri nu vorbea în dimineața aceea. Totuși, Mihai își amintea vocea ei și avea de gând să păstreze obiceiul învățat.

De vorbă după poveste

• Cum se numeau gâzulițele din povestea lui Mihai?
• Ce a făcut Periuța Peri ca să le alunge?
• De câte ori te speli tu pe dinți într-o zi?