Brutarul care dădea pâine celor flămânzi

În fiecare dimineață, brutarul Matei aprindea cuptorul. Mirosul de pâine caldă se strecura printre case.

– Ai început devreme! îi spunea vecinul de peste drum.

– Aluatul nu mă lasă să dorm, glumea Matei.

Era rotund, cu obrajii roșii și mâinile pline de făină. Când deschidea fereastra, satul părea să se trezească odată cu el.

Pe ușa brutăriei era agățat un coș.

– Cât costă pâinea de aici? întrebase odată o femeie.

– Dacă ai nevoie, o poți lua, îi răspunsese Matei. Nu trebuie să plătești.

– Mulțumesc. Îmi prinde bine astăzi.

Seară de seară, brutarul punea câteva pâini în coș. Fiecare putea hotărî dacă voia să ia una.

Ilinca venea uneori în vacanță cu mama ei la brutărie. Îi plăcea să pregătească etichete pentru coșurile cu pâine.

– De ce puneți unele pâini aici fără preț? a întrebat ea.

– Pentru cine are nevoie, a răspuns Matei. Când pot, îmi place să împart.

Fetița a potrivit hârtia de pe coș, apoi a privit oamenii care intrau pe ușă.

Într-o dimineață, a venit moș Gavril, cel mai bătrân om din sat. Își ținea mâinile tremurânde în buzunare.

– Matei, a șoptit el, azi n-am nici o bucată de pâine.

– Ia două, moșule, a zis brutarul zâmbind. Și mâine tot așa.

Au trecut câteva săptămâni.

– Coșul este gol din nou! a observat Ilinca.

– Atunci pregătim alte pâini pentru seară, a spus Matei.

– Putem veni cu tine să le ducem?

– Dacă mama ta are timp, mi-ar plăcea.

Mama a încuviințat. În seara aceea rece, au pornit împreună pe uliță, cu pâinile rămase bine învelite.

Au bătut la câteva uși. O femeie le-a mulțumit, iar moș Gavril a ieșit până la poartă.

– V-am văzut venind cu coșurile, a spus el.

– Eu am pregătit etichetele! a adăugat Ilinca.

Matei i-a zâmbit.

– Fiecare ajută cu ce poate.

Când s-au despărțit, fetița s-a întors acasă cu mama, iar brutarul a intrat în clădirea lui.

Noaptea, câțiva vecini au văzut fum la brutărie și au dat alarma. Matei a ieșit din casă, iar oamenii au chemat pompierii. Ilinca se trezise acasă. Mama a rămas cu ea, departe de clădire.

– Ce se va întâmpla? a întrebat fetița.

– Acum lăsăm oamenii pregătiți să intervină, i-a răspuns mama.

Se vedeau lumini mișcându-se pe drum.

Pompierii au venit și s-au ocupat de incendiu.

– Faceți loc, vă rog! s-a auzit un glas.

Vecinii s-au îndepărtat. Gavril a adus pături.

– Uite-l pe Matei, i-a spus mama Ilincăi. Este aici, cu noi.

– Pot să-l salut?

– Da, de aici.

Fetița i-a făcut cu mâna. Brutarul i-a răspuns, sprijinit de umărul unui vecin.

După ce focul a fost stins, brutăria a rămas afumată, cu o parte din acoperiș arsă. Oamenii nu au intrat până când locul nu a fost verificat.

– Matei este bine, i-a spus mama Ilincăi.

Fetița a răsuflat ușurată. Avea multe întrebări, dar acum era vremea să se odihnească. Despre ce puteau face mai departe urmau să vorbească dimineața.

Dimineața, Matei s-a așezat pe un buștean, cu capul în mâini. Cuptorul era negru, făina se făcuse cenușă, iar el nu mai avea nici o pâine de copt.

– Totul s-a dus, a șoptit el. Cum o să mai hrănesc satul?

Ilinca l-a găsit lângă mama ei, privind clădirea.

– Nu știm încă tot ce putem repara, a spus femeia. Dar nu trebuie să te ocupi singur.

Vecinii veniseră să întrebe de ce avea nevoie. Unii cunoșteau meșteri, alții puteau aduce materiale ori mâncare pentru zilele următoare. Matei i-a ascultat, încă obosit, dar pentru prima oară mai puțin singur.

– Vrem să te ajutăm, a spus Gavril. Nu fiindcă ne-ai cere ceva înapoi, ci fiindcă ești vecinul nostru și ne pasă de tine.

Au făcut un plan cu oamenii pricepuți la reparații. Ilinca și ceilalți copii au pregătit desene pentru o viitoare fereastră. Lucrul la clădire îl lăsau adulților care știau cum trebuia făcut.

Reparațiile au durat.

– Mai avem de așteptat? întreba Ilinca.

– Până când totul este pregătit, îi răspundea mama.

Când brutăria s-a redeschis, Matei a copt prima pâine.

– Aceasta este pentru masa noastră, a spus el. Iar aici pregătim coșul de la ușă.

– Îi aduc desenul! a strigat Ilinca. L-am păstrat pentru ziua aceasta.

La masa de redeschidere, oamenii au împărțit pâine și povești.

– Mi-a fost greu să cer ajutor, a recunoscut Matei.

– Dar ai primit, a spus Ilinca. Și fără brutărie erai tot vecinul nostru.

Brutarul a privit coșul, apoi chipurile din jur. Era bucuros să poată coace din nou și recunoscător că nu trebuise să treacă singur prin zilele grele.

De vorbă după poveste

• De ce lăsa brutarul pâine în coș la ușă?
• Cum l-au ajutat oamenii pe Matei când a ars brutăria?
• Tu cu ce ai ajuta un vecin?