Ursul Grigore adormise într-o seară de toamnă, în bârlogul lui moale, cu gândul să se trezească la prima floare de cireș. Dar somnul fusese lung, mult prea lung. Când a deschis ochii, pe ușa bârlogului intra o lumină aurie și fierbinte.
– Ce cald e! a mormăit el. Mi-e foame, mi-e sete și parcă îmi lipsește ceva.
A ieșit afară clipind. Copacii erau plini de frunze verzi, iarba îi ajungea până la genunchi, iar albinele bâzâiau grăbite. Niciun ghiocel și nicio floare de cireș nu se vedea nicăieri. Ursul s-a scărpinat în cap, nedumerit, și a căscat o dată mare.
– Bună dimineața, Grigore! a strigat veverița Mira, coborând de pe o creangă. Ai dormit până în iulie!
– În iulie? a șoptit ursul. Dar eu voiam să văd cireșii înfloriți! Primăvara a trecut fără mine, iar eu am visat-o doar!
Grigore și-a plecat capul. Mira s-a apropiat.
– Primăvara nu se poate întoarce acum, a spus ea. Dar îți putem povesti ce am văzut și putem găsi lucruri frumoase în vara aceasta.
– Mi-ar plăcea, a răspuns ursul.
Veverița i-a făcut semn să vină. Putea măcar să-i țină companie.
L-au întâlnit pe iepurele Tudor.
– O plimbare pentru Grigore? Vin și eu! Știu o poiană cu maci și albăstrele.
– Eu căutam flori de primăvară, a oftat ursul.
– Nu sunt aceleași, a recunoscut Tudor. Totuși, mi-ar plăcea să le vezi.
Grigore s-a gândit puțin, apoi l-a urmat, curios.
Tudor a alergat pe poteci și a adus un braț de albăstrele și maci. Mira a împletit din ele o coroană mare și i-a pus-o ursului pe cap. Grigore a mirosit florile și a zâmbit pentru prima dată în ziua aceea. Se simțea ca un pui de urs, nu ca un urs mare și trist.
– Miroase a dimineață de aprilie, a spus el. Dar unde e cântecul păsărilor din primăvară?
– Îl am eu! a ciripit mierla Ilinca de pe o ramură de alun. Anul acesta l-am cântat pentru toți, dar îl cânt cu drag încă o dată, doar pentru tine, Grigore. Ascultă bine!
Ilinca a cântat tare și limpede, iar vântul a mișcat frunzele ca un acompaniament. Grigore a închis ochii și a ascultat. Parcă și soarele s-a mai domolit, ca să audă și el. Un fluture galben s-a așezat pe nasul ursului și a rămas acolo, ascultând.
– Mi-e dor de cireșii înfloriți, a spus Grigore.
– Florile s-au trecut, a răspuns Mira. Dar uite ce a crescut în locul lor!
Printre frunze luceau cireșe.
– Au început și ele din florile pe care voiam să le văd, a observat ursul.
Mira a coborât o creangă subțire.
Cireșele coapte atârnau lucioase în crengi. Prietenii au cules o mână de cireșe, iar Grigore a mâncat până și-a pătat nasul. Apoi a ținut un sâmbure în palmă și a stat pe gânduri. Și-a amintit că la început voia să vadă florile, nu să mănânce.
– Aș putea pune sâmburele în pământ? a întrebat Grigore.
– Putem încerca. Un pom are nevoie de timp, iar florile lui nu vin imediat, a răspuns Mira.
– Atunci îl voi îngriji. Îmi place să am ceva de așteptat și după vara aceasta.
A ales un loc luminat lângă bârlog.
Au pus sâmburele în pământ și au adus apă. Ilinca le-a cântat o urare.
– Dacă răsare, urmărim împreună cum crește, a spus Mira.
– Iar la primăvară mă poți chema când înfloresc cireșii cei mari? a rugat-o Grigore.
– Cu drag!
Ursul a zâmbit, privind locul unde ascunseseră sâmburele.
Grigore i-a îmbrățișat, pe rând.
– Încă îmi pare rău că am ratat primăvara, dar m-am bucurat de ziua aceasta cu voi.
– Nu putem întoarce timpul, a spus Tudor. Putem însă să fim împreună astăzi.
Ursul a privit coroana de flori. Vara lui începuse târziu, dar avea deja o amintire bună.
De vorbă după poveste
- Cum s-a simțit Grigore când a aflat că a dormit prea mult?
- Ce au făcut prietenii ca să-l ajute?
- Tu cum ți-ai ajuta un prieten supărat?
Lasa un comentariu