Oglinda care arată inimă

Într-o sâmbătă, Ioana și fratele ei, Tavi, au intrat cu mama în dugheana lui Moș Anton, anticarul. Era plină de ceasuri, farfurii pictate și lămpi. Pe un perete, între două tablouri, atârna o oglindă cu ramă de argint.

– Ce frumoasă! a spus Ioana.

Moș Anton și-a ridicat ochelarii și a zâmbit.

– Este o oglindă fermecată. În basmul ei, lumina se schimbă când ne gândim la felul în care îi tratăm pe ceilalți.

– Adică ne arată dacă suntem buni sau răi? a întrebat Ioana.

– Nu pune etichete oamenilor, a răspuns bătrânul. Ne amintește doar să privim și spre faptele noastre.

Mama a cumpărat oglinda pentru camera copiilor. Acasă, Ioana a fugit în fața ei și a privit-o cu încredere. Oglinda s-a încețoșat un pic, într-un colț, ca o suflare pe geam. O pată gri a apărut în dreapta.

– Hm, ce ciudat, a șoptit Ioana.

– Mami, oglinda are o pată! a spus Ioana.

Mama s-a apropiat.

– Putem vorbi despre ce s-a întâmplat astăzi, dacă vrei.

Fetița și-a amintit că Tavi o rugase dimineață să-l lase să construiască alături de ea. Îl alungase de lângă cuburi, deși aveau loc amândoi.

– Cred că l-am întristat, a spus ea.

Tavi se juca acum pe covor cu un cub roșu. Ioana l-a privit și s-a gândit la vorbele de dimineață.

– Tavi, poți veni puțin? l-a chemat ea.

Băiatul s-a ridicat și a adus cubul cu el. Fetița s-a așezat pe covor, ca să poată vorbi de aproape, fără să se grăbească.

– Îmi pare rău că te-am alungat de lângă cuburi, a spus Ioana. M-am supărat și ți-am vorbit urât.

– Eu voiam un turn, a răspuns Tavi.

– Putem să construim unul împreună, dacă mai vrei.

Băiatul a privit cubul roșu, apoi l-a pus între ei. Ioana i-a făcut loc lângă cutia cu jucării.

Ioana a privit oglinda și a zărit pata mai mică. Apoi s-a întors spre fratele ei. Nu voia să stea toată ziua verificând sticla. Tavi o aștepta cu un cub albastru.

– Pe acesta unde îl punem? a întrebat el.

– Tu alegi primul, a răspuns Ioana. După aceea încerc și eu.

Au așezat cuburile pe rând.

– Turn mare! a spus Tavi. Cu steag!

– Îl facem până la genunchi, apoi căutăm hârtie pentru steag, a propus Ioana.

Mama le-a adus o gustare, iar copiii s-au oprit puțin să mănânce. Pe covor îi aștepta turnul colorat, pregătit pentru încă o piesă roșie.

Apoi Ioana a strâns jucăriile împrăștiate, a așezat păpușile în pat și i-a făcut loc lui Tavi lângă ea pe covor. Când turnul a căzut, n-a mai strigat, ci a râs și a luat-o de la capăt.

– Din nou! a cerut Tavi.

Seara, Ioana s-a așezat din nou în fața oglinzii. A privit rama liniștită, amintindu-și jocul cu Tavi. În locul petei, o lumină aurie, în formă de inimă, strălucea blând în ramă.

– Mami! Uită-te! a strigat ea.

Mama s-a apropiat.

– Ce lumină frumoasă, a spus ea. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum l-ai ascultat pe Tavi.

– Dimineață nu am făcut asta, a recunoscut Ioana.

– Putem greși și putem încerca să îndreptăm.

Fetița a privit spre turn. Era bucuroasă că își petrecuse după-amiaza cu fratele ei, fără să-l mai alunge.

Tavi a venit lângă Ioana și s-a privit și el în oglindă. Au apărut două lumini aurii, una lângă alta.

– Sunt două! a spus băiatul.

– Ca noi, a răspuns Ioana.

Apoi s-au întors la cuburi. Mai aveau de făcut steagurile, iar hârtia colorată îi aștepta pe măsuța de lângă covor.

– Hai, a spus Ioana, mai facem un turn, dar acum cu două steaguri. Unul al tău și unul al meu!

Au alergat amândoi pe covor, iar în oglindă, lumina aurie a crescut tot mai mult.

Noaptea, când copiii dormeau, oglinda a luminat camera cu o strălucire calmă, ca o lumânare mică. Ioana visa la un turn din ciocolată, în care toată lumea avea câte o bucățică. Iar în vis, ca și în oglindă, inima ei era aurie.

De vorbă după poveste

• Ce și-a amintit Ioana când a privit oglinda?
• Cum a încercat să îndrepte felul în care îi vorbise lui Tavi?
• Cum poți face loc unui prieten la joacă?