Pilotul de hârtie

Bogdan visa să zboare. Avea nouă ani și își făcuse o cască de pilot din carton, cu ochelari desenați. Avioanele lui de hârtie cădeau după câțiva metri. Într-o după-amiază, a așezat pe masă trei modele și un caiet.

– Nu vreau doar să încerc la întâmplare, i-a spus Liei. Vreau să văd ce schimb de fiecare dată.

Lia, sora lui de șase ani, a privit modelele.

– Acesta are o aripă mai sus, a observat ea.

Bogdan le-a comparat marginile și a făcut un semn în caiet.

– Ai dreptate. La următorul încerc să le potrivesc.

Au ales un loc liber în grădină și au strâns avioanele după fiecare încercare. Unele planau puțin, altele se răsuceau imediat.

Pentru următorul model au ales o coală mai mare. Bogdan a pliat încet, potrivind colțurile, iar Lia i-a desenat dungi roșii și albastre. Nu știau dacă avea să zboare mai bine.

– Dacă nu merge, notăm și asta, a spus băiatul.

Lia a ridicat avionul să-l privească din față. Aripile păreau drepte, iar dungile îl făceau ușor de urmărit.

În grădină, Bogdan a ridicat avionul deasupra capului, a luat avânt și l-a aruncat spre cer. Aripile au prins vântul. Avionul a urcat peste gard, peste pomii cu mere și peste acoperiș. Bogdan alerga după el cu gura căscată.

– Zboară! a strigat Lia.

Deodată, avionul a început să strălucească. Norul de deasupra grădinii a coborât o buclă de lumină, iar în povestea aceasta magia l-a cuprins pe Bogdan. Când a clipit, se afla într-un scaun fermecat, în mijlocul avionului devenit uriaș.

– Lia! a strigat el.

Fetița îl vedea din grădină, uimită. Zborul de hârtie nu mai era o încercare obișnuită.

– Eu sunt Cumulus, a spus norul. Am văzut cât de atent ai lucrat și m-am gândit să-ți ofer o plimbare de basm.

– Deci magia ta mă ține aici? a întrebat Bogdan.

– Da. Un avion adevărat are alte reguli și se pilotează după multă învățare. Astăzi suntem într-o aventură închipuită, iar eu te însoțesc până te întorci acasă.

Bogdan a privit câmpurile, verzi și galbene, și râul subțire ca o panglică. Nu se ridica de pe scaunul fermecat, dar putea vedea în toate părțile.

– Satul pare un desen! a spus el.

Cumulus a râs, iar râsul lui a semănat cu o pernă scuturată. Băiatul și-a imaginat ce avea să deseneze în caiet după ce se întorcea.

– Cine locuiește pe aici? a întrebat Bogdan.

Cumulus i-a arătat norii din depărtare.

– Pe acela îl numesc Stratus cel Somnoros. Iar fâșia subțire este Cirrus.

– Și cel cenușiu?

– Nimbus, în povestea noastră. Astăzi pare ocupat cu ploaia.

Bogdan privea curios, întrebându-se ce nume ar fi inventat Lia. Peisajul se schimba încet sub ei.

Mai departe, cerul se întuneca. Nimbus se strângea deasupra unui deal, cu margini cenușii. Avionul s-a legănat, iar Bogdan a strâns brațele scaunului.

– Mi-e teamă, Cumulus. Putem merge prin altă parte?

– Sigur, a răspuns norul. Nu trebuie să intrăm în furtună ca să avem o aventură.

Băiatul a privit spre partea luminoasă a cerului și a arătat-o.

– Acolo pare mai senin, a spus Bogdan.

Cumulus s-a rotit încet și a îndrumat avionul fermecat pe un drum larg, departe de Nimbus. Băiatul îi spunea ce vedea: un deal, o pădure, o fâșie de câmp. Nu încerca să conducă zborul ca pe o jucărie. Se bucura că putea vorbi și că norul îl asculta.

Avionul a planat lin, purtat de magia lui Cumulus. Norul întunecat a rămas în urmă.

– Acum este mai bine, a spus Bogdan.

– Mi-a prins bine că mi-ai spus la timp ce simțeai, a răspuns însoțitorul lui.

Băiatul a lăsat umerii să se odihnească. În grădină învățase să compare modele; aici învăța să pună întrebări și să ceară sprijin.

– Perseverența m-a ajutat să fac un model îngrijit, a spus Bogdan. Dar zborul acesta este darul tău.

– Și al imaginației, a adăugat Cumulus.

– Atunci în caiet desenez amândouă: încercările și povestea.

– Mi-ar plăcea să mă desenezi și pe mine.

Băiatul a râs. Se bucura de jocurile adevărate din grădină și de aventura fermecată.

Au mers încet spre casă, pe un curent cald. Soarele cobora spre dealuri și norii se colorau în roz și auriu. Bogdan a privit pământul jos și a zărit o grădină mică, cu un măr și cu o fetiță care flutura mâna.

– Lia! a strigat el.

Cumulus a coborât avionul cu atenție, ca pe un ou. Bogdan a atins iarba cu picioarele, iar avionul s-a micșorat la loc, cât o coală. Lia a alergat spre el și l-a strâns în brațe.

– Ai zburat! a strigat ea. Te-am văzut printre nori!

– Am zburat într-un basm, Lia, a spus Bogdan. Și am multe de desenat.

Sora lui a luat avionul mic de pe iarbă.

– Mâine mai facem modele?

– Da. Încercăm altă îndoitură și vedem ce se schimbă.

Au dus foaia în casă, lângă caiet. Cumulus se vedea tot mai departe, rotund și luminos în lumina serii.

Seara, Bogdan a așezat avionul lângă caiet. A desenat câmpurile, norul și un scaun fermecat.

– Aici notez ce am încercat, i-a spus Liei. Iar pe pagina cealaltă inventez ce am visat.

– Eu colorez norul! a propus ea.

Pe fereastră se vedeau stelele. Mai târziu, băiatul a adormit, pregătit pentru alte întrebări și alte povești.

De vorbă după poveste

• Ce a îmbunătățit Bogdan prin încercări și cine i-a oferit zborul magic?
• Cum a scăpat Bogdan de furtună?
• La ce ai vrea tu să perseverezi chiar dacă nu iese din prima?