Fetița care vorbea cu copacii

La marginea satului, în parcul cel vechi, creștea un tei uriaș. Ilinca venea să-l vadă în fiecare dimineață. Avea două codițe negre și un secret: auzea ce spun copacii.

– Bună dimineața, Tei bătrân, a spus ea, atingând scoarța.

– Bună dimineața, Ilinca, a foșnit teiul, cu o voce adâncă.

Într-o zi, teiul era foarte tăcut. Frunzele nu mai tremurau, iar ramurile atârnau triste. Ilinca s-a încruntat.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat ea îngrijorată.

– Pe mine m-au însemnat cu o cruce roșie, a șoptit teiul. Și pe mesteceni, și pe castan. Mâine vine un om cu fierăstrăul.

Ilinca a simțit un nod în gât. S-a uitat la ramurile groase unde cuibăreau vrăbiile și unde, vara, se adunau copiii la umbră. Nu putea să-și lase prietenii.

– Nu vă las, a spus ea hotărâtă. Găsesc eu o soluție.

A alergat acasă și i-a povestit mamei. Împreună au pregătit o coală mare, pe care Ilinca a desenat teiul, vrăbiile și copiii la umbră. Apoi au mers la vecini.

– Vrem să cerem o verificare a copacilor înainte să fie tăiați, a explicat mama. Ne susțineți?

Bătrâna doamnă Lina, de la numărul cinci, a luat creionul cu mâna tremurândă.

– Teiul ăsta mi-a dat umbră toată viața, a spus ea. Semnez cu drag.

– Și eu, a zis poștașul zâmbind. Sub el mă odihnesc după fiecare tură.

Ilinca a mulțumit și a mers mai departe, cu foaia tot mai plină de nume.

Seara, Ilinca s-a uitat pe fereastră spre tei.

– Dacă nu ne ascultă nimeni? a întrebat-o pe mama.

– Dimineață merg cu tine în parc. Vom vorbi cu domnul Radu înainte să înceapă lucrul.

Ilinca a pus desenul lângă ușă. Nu știa ce avea să se întâmple, dar nu mai era singură.

A doua zi, domnul Radu a ajuns în parc cu un fierăstrău de mână, pus în husă. Mama și Ilinca îl așteptau lângă alee.

– Bună dimineața. Putem vorbi înainte să începeți? a întrebat mama.

– Sigur, a răspuns el. Am primit o listă cu arborii care trebuie tăiați.

– De ce trebuie tăiați? a întrebat Ilinca.

– Pe listă scrie că sunt bătrâni și bolnavi.

– Putem cere să fie verificați din nou? Teiul e casa vrăbiilor și locul nostru de joacă.

– Frunzele verzi nu ne spun totul despre un copac, a zis mama. Avem nevoie de cineva care se pricepe.

Ilinca i-a arătat desenul și semnăturile vecinilor. Domnul Radu le-a privit cu atenție. Un vânt ușor a foșnit prin coroana teiului.

– Văd cât de mult țineți la parc, a spus omul. Las fierăstrăul în husă și sun la primărie. Să lămurim întâi lista.

Primăria a trimis un specialist să verifice arborii. Domnul Radu i-a arătat lista, iar mama și Ilinca au așteptat pe alee. După cercetare, specialistul s-a întors.

– Acești copaci pot rămâne, a explicat el. Trebuie îngrijiți și îndepărtate câteva ramuri uscate.

– Atunci corectăm lista, a spus domnul Radu.

– Mă înveți și pe mine să ascult teiul? a întrebat Radu, după ce lucrările de îngrijire s-au încheiat.

– Pui mâna pe scoarță și taci un pic, a zâmbit Ilinca.

Omul a încercat. A auzit foșnetul frunzelor și ciripitul vrăbiilor.

– Are multe de povestit, a spus el încet.

După confirmarea primăriei, semnele roșii au fost îndepărtate. În seara aceea, câțiva vecini au venit să ajute la îngrijirea parcului. Au adus apă pentru puieții de lângă tei și au strâns hârtiile de pe alei. Ilinca ducea o găletușă, iar mama o ajuta să nu verse apa.

Ilinca și-a lipit obrazul de scoarța caldă.

– Mulțumesc, Ilinca, a șoptit teiul.

– Eu îți mulțumesc că îmi ești prieten, a răspuns ea.

Din ziua aceea, domnul Radu saluta teiul ori de câte ori trecea prin parc. Uneori venea și el la îngrijirea aleilor, cu o greblă. Ilinca își vizita prietenul în fiecare dimineață. Frunzele lui foșneau deasupra ei, iar pe bancă era loc pentru toți cei care voiau să-l asculte.

De vorbă după poveste

• De ce era tristă Ilinca când a aflat vestea?
• Cum au cerut Ilinca și adulții verificarea copacilor înainte de a hotărî ce fac?
• Tu ce poți face ca să ai grijă de un copac?