Pisica cu nouă vieți și nouă povești

Dan era în vizită la bunica Elena, iar ploaia bătea în geam de trei zile. Se plictisea teribil. Pe fotoliul de lângă sobă dormea Tigra, pisica bătrână, cu blana cenușie ca o furtună blândă.

– Bunico, nu am cu cine să mă joc! a oftat Dan.

Atunci Tigra a deschis un ochi verde, apoi pe celălalt, și a căscat.

– Dacă ai răbdare, îți povestesc ceva, a spus ea.

– Pisica vorbește! a exclamat Dan, sărind în picioare.

– Doar cu cei care știu să asculte, a murmurat Tigra.

Dan s-a așezat pe covor, cu bărbia în palme.

– Despre ce îmi povestești?

– Despre nouă aventuri, a răspuns Tigra. Le spun cele nouă vieți ale mele, dar este un fel de a vorbi. Pisicile au o singură viață, ca toate animalele. Poveștile însă pot fi multe. Astăzi o alegem pe prima.

– Poveștile bune trebuie savurate, ca o prăjitură, a zis Tigra. Dacă le înghiți repede, nu le mai simți gustul.

Dan a oftat, dar a dat din cap. Seara s-a băgat sub plapumă, iar Tigra s-a încolăcit la picioarele lui.

– În prima mea viață, a început pisica, am fost pisoi pe o corabie. Mă temeam de valuri. Dar un pescar bătrân m-a învățat să mă țin de funie și să privesc zarea.

– Și ți-a trecut frica? a întrebat Dan.

– Nu, dar am învățat să merg cu ea alături.

A doua seară, Dan a venit fugind din baie, cu fața spălată.

– Povestea a doua! a strigat el.

– Am fost pisică de circ, a început Tigra. Săream printr-un cerc de flori. Prima dată am căzut. Dar am încercat din nou. Și din nou. Și într-o zi am reușit.

– Eu cad mereu când învăț să merg pe bicicletă, a șoptit Dan.

– Și te ridici, nu-i așa? a zâmbit pisica. Atunci ești pe drumul bun.

Dan s-a gândit în tăcere. Era prima oară când cineva îi spunea că a cădea nu e o rușine.

A treia seară, Tigra a povestit despre o cabană de munte și un cioban singuratic.

– Iarna stăteam în poala lui, a spus ea. Mă mângâia, iar eu torceam. Uneori îmi povestea despre turma lui. Atunci am înțeles cât poate însemna să ai pe cineva aproape, chiar și fără să vorbiți mereu.

– Dar bunica nu e singură, a zis Dan. Ea are pe mine și pe tine.

– Așa este, a spus Tigra cu ochii strălucind. Iar tu ai învățat să stai liniștit și să asculți. E un dar mare.

Dan a zâmbit, mândru.

În următoarele cinci seri, Dan a ascultat aventurile de la far, din bibliotecă, de la brutărie, din livadă și din casa unui pictor. Unele întâmplări păreau posibile, altele aveau farmec de basm. Dimineața, băiatul îi povestea bunicii ce îi plăcuse.

– Astăzi vreau să desenez farul, spunea el, pregătindu-și creioanele.

Bunica Elena îl privea cu un zâmbet.

– Te-ai împrietenit cu Tigra, a spus ea.

– Da! Are opt aventuri de până acum. Nu știu care sunt închipuite, dar îmi place să le ascult.

– Și mai urmează una?

– Diseară, a răspuns Dan.

A privit pisica adormită pe fotoliu, curios ce avea să-i povestească de data aceasta.

Seara a noua, ploaia stătuse în sfârșit. Luna se vedea printre nori. Tigra s-a așezat pe pervaz și a privit mult cerul.

– Povestea a noua e viața de acum, a spus ea încet. Cea în care am o casă, o bunică și un prieten care mă ascultă.

Dan s-a așezat lângă ea și i-a mângâiat blana.

– O să-ți spun și eu povești, Tigra. N-am avut atâtea aventuri, dar pot inventa.

– Poți povesti și ceva mic, a tors pisica. Ce ai văzut astăzi sau ce ți-ai închipuit.

Băiatul a privit Luna. Avea deja o idee despre un cățel care o confunda cu o minge.

Dan a adormit, iar Tigra s-a cuibărit lângă picioarele lui, peste cuvertura peticită. Luna lumina covorul. Bunica a stins veioza și a potrivit pătura băiatului. În liniștea camerei se auzea un tors lung. A doua zi aveau să înceapă alte povești, spuse pe rând de un băiat curios și de pisica lui.

De vorbă după poveste

• De ce nu povestea Tigra toate poveștile deodată?
• Ce a învățat Dan de la pisica de circ?
• Tu ce poveste ai spune cuiva drag?