Pompierul Tudor

Tudor își punea în fiecare zi casca roșie de pompier. Îi era mare și îi cădea pe ochi, dar el o purta cu mândrie. Visa să stingă focuri și să salveze oameni.

– Când voi fi mare, voi avea un camion cu sirenă, spunea el.

– Dar azi ce faci? îl întreba Ioana, vecina lui.

– Azi mă antrenez!

Într-o după-amiază, Tudor și Ioana se jucau de-a pompierii în parcul de lângă bloc. Tudor ținea un furtun imaginar, iar Ioana imita încet o sirenă. Era soare, iar iarba mirosea a flori de tei.

Deodată, de sus s-a auzit un sunet slab:

– Miau... miau!

S-au oprit amândoi și au privit în sus. Pe o creangă groasă a stejarului celui bătrân stătea un pisoi mic, cenușiu, cu labele albe. Se ținea strâns de scoarță, cu ochii mari de teamă.

– Ioana, ăsta e un caz pentru pompieri! a spus Tudor, ajustându-și casca.

– Creanga este foarte sus, a spus Ioana. Nu putem urca acolo.

Tudor și-a privit casca. Îi plăcea să se creadă pompier, dar era o cască de jucărie.

– Atunci începem prin a cere ajutor, a hotărât.

Ioana l-a zărit pe grădinar la aleea din apropiere. Au mers împreună spre el, fără să piardă copacul din vedere.

– Este un pisoi în stejar! i-au spus copiii grădinarului.

Omul a venit cu ei și a privit creanga.

– Rămânem la distanță, ca să nu-l speriem, le-a spus. Întâi încercăm să aflăm al cui este.

Ioana și-a amintit de o doamnă care căutase un pisoi prin parc. Grădinarul a chemat-o pe aleea vecină.

Doamna a venit cu o cutie de transport și puțină hrană.

– Puful, te-am găsit! a spus ea încet.

– Așa îl cheamă? a întrebat Ioana.

– Da. Uneori se sperie când vede câini.

Tudor s-a dat înapoi, lăsându-i loc. Nu putea coborî el pisoiul, dar putea păstra liniștea și putea asculta ce le cereau adulții.

Grădinarul a rugat oamenii să lase aleea liberă. Stăpâna s-a așezat lângă trunchi și l-a chemat pe Puful cu glas cunoscut.

– Dacă nu coboară, cerem ajutor potrivit, a spus grădinarul. Nu ne grăbim.

Tudor și Ioana au așteptat lângă bancă. Pisoiul a privit în jos și a mișcat încet o lăbuță pe scoarță.

Puful a înaintat spre trunchi, apoi a coborât până la o ramură joasă. Stăpâna l-a chemat din nou. În cele din urmă, pisoiul a sărit pe iarbă și a intrat în cutia pregătită.

– A coborât! a șoptit Tudor.

– Și noi am reușit să nu-l speriem, a spus Ioana.

Amândoi au răsuflat ușurați lângă bancă.

– Ați observat problema și ați chemat un adult, le-a spus grădinarul. A fost de ajutor.

– Eu mă gândeam întâi la o scară, a recunoscut Tudor.

– Mă bucur că ai hotărât să întrebi înainte.

Ioana a bătut palma cu prietenul ei. Nu ținuse o scară, dar își amintise cine căuta pisoiul. Fiecare ajutase în felul său.

Doamna a verificat pisoiul și a închis cutia de transport. Puful se liniștise și își lipise nasul de grilaj.

– Pot să-i spun la revedere? a întrebat Tudor.

– Desigur, încet.

– La revedere, Puful! Data viitoare te vrem pe alee, nu sus în copac.

Ioana a râs. Pisoiul a răspuns cu un mieunat scurt, din culcuș.

– Vă mulțumesc că l-ați zărit și m-ați chemat, a spus doamna. Îl căutam de dimineață.

– Noi ne jucam de-a pompierii, i-a povestit Ioana. Apoi l-am auzit mieunând.

Tudor s-a înroșit ca roșiile din grădina bunicii. Era bucuros că ajutase fără să urce. Casca îi căzuse iar pe ochi și a ridicat-o, zâmbind.

– Mami, astăzi am ajutat un pisoi, a spus Tudor la cină.

– Ce ai făcut?

– Am chemat grădinarul. Ioana și-a amintit de stăpâna lui, iar apoi am așteptat în liniște.

– Ai fost atent la ce puteați face, a spus mama.

– Da. Casca mea este pentru joacă, dar pot să cer ajutor și fără ea.

Seara, Tudor și-a pus casca pe noptieră și s-a gândit la ziua aceea. Nu stinsese niciun foc, dar ajutase un pisoi speriat. Mama lui l-a învelit și i-a dat o pupătură. A adormit curând, ca un pompier obosit care și-a făcut datoria bine.

De vorbă după poveste

• Cum a ajutat Ioana să fie găsită stăpâna pisoiului?
• De ce a hotărât Tudor să ceară ajutor?
• Cărui adult i-ai spune dacă ai vedea un animal în dificultate?