Prințesa care nu putea adormi

Era seară în castelul de pe deal, iar lumea se pregătea de culcare. Toate luminile se stingeau una câte una. Doar prințesa Ela stătea trează în patul ei mare, cu ochii larg deschiși, uitându-se la tavanul pictat cu stele.

– Încă nu mi-e somn, a șoptit Ela. M-am întors pe amândouă părțile și m-am uitat la toate stelele de pe tavan.

De afară s-a auzit o bufniță. Prințesa s-a gândit la ziua care trecuse: la joaca din grădină, la ploaia de dimineață și la supa caldă adusă de Sanda. Uitase să-i mulțumească pentru cină.

Ela și-a luat felinarul, s-a încălțat cu papucii pufoși și a ieșit pe coridor. Voia să-i spună bucătăresei noapte bună, dacă mai era trează. Nu avea de gând să trezească pe nimeni.

– Dacă s-a culcat, îi mulțumesc mâine, și-a spus ea.

De sub ușa bucătăriei se vedea încă lumină, iar dinăuntru se auzea clinchetul liniștit al vaselor.

În bucătărie ardea încă o lumânare. Sanda, bucătăreasa, spăla ultimele oale, cu mânecile suflecate.

– Prințesă! Ce faci aici la ora asta? a întrebat ea mirată.

– Am venit să-ți spun noapte bună, Sanda. Mulțumesc pentru supa de azi.

Sanda și-a șters mâinile de șorț.

– Cu plăcere, Ela. Tocmai am terminat. Te conduc înapoi?

– Aș vrea să-l salut și pe Radu, dacă e la poartă.

– Este de pază în seara aceasta. Putem trece împreună pe acolo, apoi mergem la culcare.

Ela a zâmbit și i-a întins mâna. Felinarul lumina cercuri mici pe podeaua de piatră.

Au traversat curtea împreună. Vântul mirosea a flori de tei, iar luna se oglindea în fântână. Radu, paznicul porții, stătea la adăpostul gheretei, cu mustața lăsată în jos.

– Mai avem musafiri? a întrebat el.

– Doar o urare de noapte bună, a răspuns Ela.

Sanda s-a oprit lângă ea, zâmbind spre paznicul care își îndrepta, mirat, pălăria.

– Am venit să-ți urez noapte bună, Radu, a spus ea. Tu stai treaz toată noaptea ca să ne păzești, nu-i așa?

– Așa e, prințesă. Și cu plăcere. Dar nimeni nu mi-a urat până acum noapte bună.

Paznicul a tușit, emoționat.

– Noapte bună și mulțumesc, Radu, a spus Ela.

– Somn ușor, prințesă. Eu rămân la postul meu.

Sanda și fetița s-au întors prin grădină. Nu era nevoie să bată la ușa grădinarului: lumina lui era stinsă.

– Îi spun mâine dimineață, a șoptit Ela.

– Sunt sigură că se va bucura să te vadă, a răspuns bucătăreasa.

Au salutat pisica de pe gard și cei trei căței adormiți lângă hambar. Câțiva licurici dansau printre trandafiri.

– Și lor le pot spune noapte bună, nu-i așa?

– Le poți șopti, a răspuns Sanda.

Pisica a mișcat o ureche, iar un cățel a mormăit în somn. Ela a râs încetișor. Apoi au intrat în castel, închizând ușa fără zgomot.

Pe coridor, fratele cel mic al Elei privea din pragul camerei sale. Își ținea ursulețul la piept.

– Unde ai fost?

– Am spus noapte bună Sandei și lui Radu. Vrei să-ți spun și ție?

Băiatul a dat din cap și s-a apropiat. Sanda le-a făcut cu mâna, apoi a pornit spre odaia ei, lăsându-i să-și încheie urările.

– Noapte bună, frățioare, a spus Ela, sărutându-l pe frunte.

– Noapte bună. Și te iubesc, a adăugat el.

– Și eu pe tine.

– Mâine construim iar turnul de perne?

– Da, după micul dejun.

Băiatul a căscat, iar Ela l-a imitat. Și-au făcut cu mâna, apoi fiecare s-a îndreptat spre camera lui, cu gândul la joaca de mâine.

Ela a urcat scările încet, simțind că somnul își întinde brațele moi. Fiecare treaptă părea mai caldă decât cea de dinainte. Ochii îi erau grei, iar felinarul din mână se legăna ca un pendul.

În camera ei, patul o aștepta, cu pernele pufoase și cu pătura în stele. A suflat în felinar, l-a pus pe noptieră și s-a băgat sub plapumă. Casa întreagă respira încet, în același ritm, ca un animal mare, adormit.

– Noapte bună, castel, a șoptit Ela.

Și, înainte să termine, a adormit. Bucătăreasa visa la clătite cu dulceață, paznicul privea stelele zâmbind, iar luna s-a oprit la geam, argintie, să-i vegheze somnul.

De vorbă după poveste

• Pe cine a salutat prințesa Ela înainte să adoarmă?
• De ce nu putea adormi la început prințesa?
• Tu cui îi spui noapte bună înainte să dormi?