Prințesa Alina avea un dar pe care nu-l știa nimeni în afară de ea: înțelegea limba păsărilor. Dimineața, când se trezea, rândunicile de pe streașină îi povesteau ce au văzut în ziua dinainte, iar ea le asculta cu ochii închiși și zâmbea.
În dimineața aceea, rândunica Zbor a intrat ca fulgerul pe fereastră și s-a așezat pe degetul ei. Avea pieptul umflat și ciocul deschis.
– Alina! Alina! Vino repede! a cântat ea. Pe munte e o primejdie!
– Ce primejdie, Zbor? a întrebat Alina.
– Zăpada de pe munte se topește repede. Râul a crescut și aduce mai multă apă spre sat!
– Trebuie să-l anunțăm pe morar, a spus prințesa. El cunoaște stăvilarul și canalul de ocolire.
Zbor a dat din aripi.
– Vin cu tine! Poate încă avem timp să ajungem înaintea revărsării.
– Trebuie să-l anunțăm pe morarul Costel, a spus Alina. Are nevoie să afle ce ai observat.
Alina și-a pus repede cizmele și mantaua. A trecut în fugă prin sala tronului, unde tatăl ei citea o scrisoare lungă.
– Tată, trebuie să plec! a strigat ea. Râul crește, iar satul e în pericol!
– De unde știi, Alina? a întrebat regele, mirat.
– Mi-au spus păsările! Vino, te rog, după mine!
Regele a ridicat din sprânceană, dar a pornit după ea.
Zbor zbura înainte, arătând drumul prin poiană. Iarba era udă de rouă, iar în depărtare se auzea un vuiet surd. Norii cenușii se adunau deasupra dealurilor, iar vântul rece le răsucea mantiile în jurul picioarelor. Zbor ciripea necontenit, ca să nu-și piardă răbdarea, iar pașii prințesei lăsau urme mici pe cărarea noroioasă.

La moară, apa se rostogolea tot mai repede, spumegând printre pietre. Pe prispă, Moș Costel își bea ceaiul, fără să bănuiască nimic.
– Moș Costele! a strigat Alina. Trebuie să deschizi stăvilarul!
Morarul a lăsat ceașca și a privit semnul de pe mal. Apa ajunsese aproape de marginea lui.
– Ai făcut bine că ai venit, a spus el. Trebuie să deschidem canalul de ocolire.
Regele s-a apropiat, iar Costel i-a arătat mecanismul.
– Am nevoie de ajutor aici. Alina, poți să-i anunți pe oamenii din casele de lângă moară?
– Merg imediat! a răspuns prințesa.
Zbor a zburat înainte spre primele gospodării. Alina a bătut la porți și le-a spus vecinilor ce se întâmpla. Ei s-au adunat pe locul mai înalt din fața morii.
– Mulțumim că ne-ai chemat, a spus o femeie.
Între timp, morarul adusese un drug lung de fier, iar regele îl ajuta la mecanismul stăvilarului.
Costel și regele au lucrat împreună, în timp ce Alina aștepta cu vecinii pe locul înalt. Lemnul a scârțâit, iar stăvilarul a început să se ridice.
– Se deschide! a strigat un om.
Zbor a trecut pe deasupra canalului, apoi s-a întors la prințesă.
– Apa găsește celălalt drum!
Alina a urmărit-o cu privirea, strângându-și mantaua în jurul umerilor.
Apa s-a îndreptat prin canalul larg spre lunca nelocuită, pregătită pentru revărsări. Lângă moară, nivelul a început să scadă treptat.
– Acum supraveghem ambele maluri, a spus Costel.
Ploaia începuse să cadă peste acoperișuri, dar oamenii se mișcau fără grabă. Știau ce avea de făcut fiecare, iar prințesa îi ajuta să transmită veștile de la o casă la alta.
Vecinii au adus saci cu nisip și au ajutat la întărirea locurilor arătate de morar, cât timp râul era urmărit atent. Spre seară, apa se liniștise.
– Ne-a prins bine că am aflat la timp, a spus Costel.
– Zbor a observat prima, a răspuns Alina. Apoi fiecare a ajutat cum a putut.
Rândunica s-a așezat pe degetul ei.

Seara, Moș Costel a adus o pâine caldă, cu nuci, direct din cuptorul morii. Regele a stat lângă Alina și i-a luat mâna în palma lui mare.
– De acum, o să te ascult mereu când îmi povestești ceva, a spus el.
Noaptea, Alina s-a culcat cu fereastra deschisă. Zbor a adormit pe pervaz, cu capul sub aripă, iar râul cânta acum liniștit, în albia lui. Prințesa a zâmbit, pentru că știa că nu va fi singură niciodată: păsările vegheau și ele. Stelele ieșiseră una câte una pe cerul curat, ca niște ochi mici și strălucitori care priveau satul liniștit.
De vorbă după poveste
- Ce a observat rândunica Zbor pe munte?
- Cum au ajutat Alina, regele, morarul și vecinii?
- Tu ce faci când cineva îți spune ceva important?
Lasa un comentariu