Prințesa cu papucii desperecheați

Prințesa Tina dansase toată seara la balul regal. Când s-a întors acasă, a observat că îi lipsea un papuc. Papucul verde, cu cataramă de argint, dispăruse. Rămăsese doar cel verde, cu aceeași cataramă, singur în picior. Se așezase pe treptele palatului și își mișca degetele goale ale piciorului, mirată că balul se terminase atât de repede.

– Mamă, mi-am pierdut un papuc! a spus Tina.

– Hai să trimitem un sol în căutarea lui, a zis regina Maria.

– Nu, mamă. Mă duc eu să-l caut. Eu știu pe unde am umblat.

– Vrei să te ajute vreun prinț? a întrebat regina, zâmbind.

– Nu am nevoie de prinț, mamă. Am nevoie de lanternă și de picioare bune! a răspuns Tina.

A luat felinarul, s-a încălțat cu cizmele și a pornit pe cărarea din grădină.

Noaptea mirosea a iasomie, iar luna lumina cărările. Tina a mers pe drumul pe care dansase, privind fiecare tufă și fiecare piatră. Nu a găsit nimic lângă fântână, nici lângă labirint.

– Unde ești, papucule? a șoptit ea.

Greierii cântau în iarbă, iar licuricii se aprindeau și se stingeau ca niște lămpi mici, care străjuiau cărarea.

La marginea pădurii, a auzit un foșnet mic. Și-a ridicat felinarul și a văzut doi ochi mici, care sclipeau printre frunze.

– Cine e acolo? a întrebat Tina.

– Eu sunt Țepi, ariciul, a răspuns o voce subțire.

Tufișul foșnea de parcă cineva ar fi respirat în spatele lui, iar mirosul de mere coapte plutea în aer.

– Țepi? Tu ai văzut un papuc verde? a întrebat Tina.

– Păi... da, a bâiguit ariciul, roșind sub țepi. L-am găsit pe cărare. Era așa de moale și cald, încât m-am gândit că ar fi un pat bun.

– Un pat? a râs Tina.

Ariciul a dus-o la un tufiș de ferigi. Înăuntru, papucul verde era pus ca un leagăn, cu o frunză de stejar drept perniță. Iar în papuc, trei ariciței mici dormeau liniștiți, cu nasurile umede.

– Sunt puii mei, a șoptit Țepi.

– Ce mici sunt! a șoptit Tina, privind aricițeii adormiți. Papucul meu le ține acum loc de leagăn.

Țepi a lăsat capul în jos.

– Nu știam că e al tău. Îl poți lua înapoi. Încerc să le pregătesc alt culcuș.

– Îl putem lăsa aici pentru noaptea aceasta, a spus prințesa. Apoi găsim împreună o soluție mai încăpătoare.

– Chiar? s-a mirat Țepi. Dar tu ai nevoie de el.

– Mai am la castel zeci de perechi, a răspuns Tina zâmbind. Iar puii tăi au nevoie de el în noaptea asta. Mâine vă fac un coș frumos, bine?

Ariciul a început să plângă de bucurie.

Tina s-a întors acasă încălțată cu cizmele, ducând felinarul. Mama o aștepta în prag.

– Ai găsit papucul?

– Da. Dar în el dorm trei ariciței. L-am lăsat acolo până mâine, când le duc un coș.

Regina a îmbrățișat-o.

– Ai aflat unde era și te-ai gândit și la ei. Hai să alegem coșul, ca să fie pregătit dimineață.

Dimineața, Tina a ales papucul verde rămas și unul roșu, cu fundiță, din altă pereche. Cel pierdut încă era la ariciței.

– Azi nu se potrivesc între ei, a observat servitoarea.

– Dar mie îmi plac așa, a răspuns Tina. Îmi amintesc de grădină și de bal.

S-a privit în oglindă și a făcut un pas de dans, mulțumită.

– Mă simt minunat! a adăugat Tina. Sunt papucii mei, aleși de mine.

Când a ieșit în grădină, copiii din oraș au zâmbit și au început să-și încalțe papuci diferiți. De atunci, în regat a devenit la modă să porți papuci desperecheați.

Mai târziu, în dimineața aceea, Tina a dus coșul pregătit, căptușit cu mușchi moale. Mergea cu papucii desperecheați pe cărarea uscată. Țepi a mutat puii în noul culcuș și i-a înapoiat papucul cu cataramă.

– Mulțumesc pentru împrumut, a spus el.

Tina l-a pus în coșul gol. Acum avea iar perechea, dar putea alege oricând să poarte doi papuci diferiți.

De vorbă după poveste

• Unde era papucul prințesei Tina?
• De ce l-a lăsat Tina pe Țepi să folosească papucul peste noapte?
• Tu cum ai căuta un obiect pierdut?