Gemenii Tudor și Ioana locuiau în același castel, dar fiecare credea că viața celuilalt e mai ușoară. Tudor spunea că prințesele doar se plimbă în rochii. Ioana spunea că prinții doar se joacă toată ziua cu săbii de lemn și cu mingi.
– Mie îmi e dor să nu mai stau nemișcată la lecția de bune maniere, a zis Ioana într-o dimineață.
– Hai să schimbăm locurile pentru o zi! a strigat Tudor. Vedem cine are mai mult de lucru!
– Bine, dar nu spunem nimănui, a șoptit Ioana, chicotind.
S-au privit și au izbucnit în râs. Aveau aceeași față și aceiași ochi negri. Ioana și-a pus jacheta albastră și mica coroană de aur. Tudor a îmbrăcat rochia verde, și-a prins o împletitură falsă și a făcut o reverență încurcată.
În sala de mese, slujitorii au rămas cu gura căscată, dar bucătăreasa doar a zâmbit pe sub șorț și n-a spus nimic. Gemenii au ieșit pe uși diferite, fiecare cu pași mici, ca să nu trădeze jocul. Pe holuri mirosea a pâine coaptă și a ceară de lumânări.
Ioana a mers la lecția de călărie a prințului. Grăjdarul a adus un ponei castaniu și i-a arătat cum să stea în șa.
– Azi vreau să încep de la început, a spus ea.
– Atunci mergem încet. Eu țin poneiul, a răspuns omul.
Ioana și-a recunoscut emoțiile. Învățarea nu semăna deloc cu joaca pe care și-o închipuise.
În același timp, Tudor a stat la lecția de bune maniere. O doamnă de curte i-a pus pe cap o carte.
– Spatele drept, prințesă. Mergi trei pași fără să cadă cartea.
Tudor a făcut un pas. Cartea a căzut. A făcut altul. A căzut iar.
– Din nou, a spus doamna, răbdătoare.
La pauză, Tudor a cerut apă și s-a așezat. Rochia lungă îl încurca, iar pantofii îl strângeau. Doamna de curte i-a adus încălțăminte mai comodă. Ioana, în curte, învăța să țină frâiele fără să le încleșteze.
Fiecare descoperea ceva nou. Când le ieșea un pas sau o mișcare, se bucurau, chiar dacă nu era încă perfect.
La prânz, amândoi erau obosiți și flămânzi. S-au întâlnit pe ascuns în bucătărie. Doamna Veta, bucătăreasa, i-a recunoscut imediat după felul cum țineau lingura.
– Aha, voi ați făcut o farsă! a zis ea, ridicând sprânceana. Dar mâncarea se gătește pentru amândoi.
– Cartea de pe cap cade la fiecare pas, a oftat Tudor.
– Eu n-am știut nici cum să mă așez în șa, a răspuns Ioana.
– Cum ai învățat?
– Am întrebat. Grăjdarul mi-a arătat din nou.
Tudor s-a gândit.
– Poate cer și eu să-mi explice pasul mai încet. Nu mă ajută să mă prefac că știu deja.
După masă, rolurile s-au complicat. Ioana a trebuit să învețe un dans greu de salon, în pantofi strâmți. Tudor a fost chemat în grădină, să-l ajute pe grădinar să ude florile. Amândoi au muncit mult, iar soarele a mers către apus.
Seara, gemenii s-au așezat pe treptele grădinii. Aveau picioarele obosite, iar Tudor avea mâinile murdare de pământ.
– Ți-a fost greu, nu-i așa? a întrebat Tudor.
– Mult, a recunoscut Ioana. Nu credeam că viața ta e atât de grea.
– Nici eu nu credeam că a ta e grea, a spus Tudor.
– Eu vedeam doar rochia frumoasă, a spus Tudor. Nu și câte lucruri înveți în fiecare zi.
– Iar eu vedeam doar mingea și sabia ta de lemn, a răspuns Ioana. Nu mă gândeam la lecțiile care îți dau emoții.
– Putem să ne povestim mai des.
– Și să cerem ajutor unul altuia, a adăugat ea, zâmbind.
– Promit că de acum nu o să mai râd de ce faci tu, a zis Tudor.
– Iar eu nu o să mai spun că prinții doar se joacă, a răspuns Ioana.
Și-au dat mâna, hotărând să se ajute de acum înainte, la fel cum se ajută două aripi ale aceleiași păsări.
A doua zi și-au pus hainele lor și le-au povestit adulților despre joc. Ioana i-a arătat lui Tudor cum exersa mersul, iar el a însoțit-o la lecția cu poneiul, lângă instructor. Au râs când cartea a alunecat pe covor.
Nu mai hotărau dinainte că viața celuilalt era ușoară. Întrebau, ascultau și învățau împreună.
De vorbă după poveste
- De ce au vrut Tudor și Ioana să schimbe locurile?
- Ce au aflat gemenii despre viața celuilalt?
- Dacă ai schimba locul cu cineva pentru o zi, cu cine ai vrea și de ce?
Lasa un comentariu