Puiul de vulpe la oraș

Roșcovel era un pui de vulpe cu coada ca o flacără. Locuia într-o vizuină de sub un deal, la marginea pădurii. Mama lui îi tot spunea să nu se depărteze, dar lui îi plăcea să vadă ce e dincolo de gard.

– Eu vreau să știu ce e dincolo de tot, spunea Roșcovel, cu botul în vânt.

Într-o dimineață, a văzut o camionetă oprită lângă drum. Pe platforma din spate erau lăzi cu mere. Roșcovel a mirosit merele și, fără să se gândească, a sărit în camionetă, a intrat între lăzi și a început să ronțăie un măr.

– Mmm, ce bun! a șoptit el.

Camioneta a pornit înainte ca Roșcovel să ridice capul. Copacii treceau tot mai repede. Puiul s-a ghemuit între lăzi. După un drum lung, șoferul a oprit în piața orașului. Era aproape prânz. În jur se auzeau claxoane și voci, iar casele păreau cât niște dealuri.

– Unde am ajuns? a șoptit Roșcovel.

A coborât în fugă și s-a ascuns după un coș de gunoi. Mașinile huruiau, oamenii treceau grăbiți, iar un câine lătra undeva. Roșcovel nu mai simțea mirosul pădurii, ci doar fum și asfalt. Și-a ascuns botul sub coadă și a început să plângă încet.

Pe trotuar s-au oprit Ana, o fetiță de șase ani cu pălărie galbenă, și fratele ei, Tudor, de șapte ani. Veneau de la piață cu mama.

– Uite, un pui de vulpe! a șoptit Ana.

– Să-i spunem mamei, a răspuns Tudor. Pare speriat.

Cei doi s-au întors spre ea, fără să se apropie.

Mama s-a uitat de la distanță și a sunat un îngrijitor de animale pe care îl cunoștea.

– Un pui de vulpe s-a ascuns lângă piață. Ne puteți ajuta?

Ana s-a așezat pe o bancă, lângă fratele ei.

– Aș vrea să-l liniștesc, a spus ea.

– Îl ajutăm așteptând în liniște, a răspuns mama.

Între timp, vânzătorul de mere le-a povestit că văzuse puiul coborând din camionetă. L-a chemat pe șofer.

– Am venit din Valea Mare, de lângă pădurea de stejari, a explicat acesta. Puiul trebuie să se fi ascuns printre lăzi!

– Acum știm unde să căutăm casa lui, a spus Ana, cu speranță.

Îngrijitorul a sosit și l-a așezat pe Roșcovel într-o cușcă de transport, acoperită parțial cu o pânză. A vorbit cu șoferul despre locul unde încărcase merele.

– Îl duc înapoi acolo, a spus el.

– Putem veni și noi? a întrebat Ana.

Mama a încuviințat. Au urmat mașina îngrijitorului cu mașina lor.

Pe drum, Ana își privea pălăria din poală.

– Sper să-și găsească mama, a spus ea.

– Poate îl caută chiar acum, a răspuns Tudor.

– Mi-ar plăcea să-l mângâi, dar cred că el vrea să fie iar în pădure.

– Am putut să-l ajutăm și așa, a spus mama, privind spre drumul dintre dealuri.

Spre după-amiază, au ajuns lângă locul de unde pornise camioneta. Îngrijitorul a dus cușca la marginea pădurii și a deschis-o, în timp ce familia aștepta mai departe. Roșcovel a adulmecat aerul cunoscut.

– Mușchi! Frunze! Casa mea! și-a spus el.

A ieșit încet, apoi a ridicat urechile.

De lângă deal s-a ivit mama vulpe. Roșcovel a alergat spre ea, cu coada ridicată. Ana i-a făcut cu mâna, fără să-l cheme înapoi.

– Du-te acasă, micuțule, a șoptit ea.

Mama vulpe și-a atins puiul cu botul.

– Unde ai fost? Te-am căutat!

– Am atâtea să-ți povestesc, mami!

Roșcovel i-a povestit despre oraș, despre camionetă și despre copiii care l-au ajutat. Mama l-a ascultat până la capăt și l-a strâns la piept.

– De acum, rămâi aproape de vizuină, a spus ea.

– Da, mami, a promis Roșcovel. Dar mi-aș face un prieten în oraș...

În seara aceea, Ana a pus pe pervaz un măr mare și roșu, ca să-l viseze pe micul oaspete. Iar departe, în pădure, Roșcovel a adormit în vizuina lui caldă, cu coada peste nas, visând la o fetiță cu pălărie galbenă.

De vorbă după poveste

• Cum s-a simțit Roșcovel când a ajuns în oraș?
• Cum l-au ajutat Ana și Tudor pe puiul de vulpe?
• Ce ai fi făcut tu dacă ai fi găsit un animal rătăcit?