În clasa pregătitoare, scaunul de lângă Sofia era liber de două săptămâni. Fetița pusese pe masă, în dreptul lui, o floare de hârtie. Îi plăcea să se gândească la un viitor coleg cu care ar putea împărți creioanele. Afară, copiii alergau prin curte, iar frunzele galbene se adunau lângă gard.
Într-o dimineață, ușa s-a deschis încet. În prag stătea un băiat slăbuț, cu un ghiozdan albastru, mult prea mare pentru el. Își ținea ochii în podea și strângea bretelele cu amândouă mâinile.
– Copii, el este Dan, a spus doamna învățătoare. De azi va învăța împreună cu noi.
A rămas lângă băiat și i-a arătat clasa. Copiii îl priveau curioși. Unii au spus bună, alții au rămas tăcuți. Dan strângea bretelele ghiozdanului și încerca să se obișnuiască cu vocile pe care le auzea pentru prima dată.
Învățătoarea a observat că Dan privea în podea.
– Este o clasă nouă pentru tine, i-a spus încet. Îți arăt unde poți sta și unde îți poți pune lucrurile.
– Nu cunosc pe nimeni, a șoptit băiatul.
– Aveți timp să vă cunoașteți. Nu trebuie să afli totul din prima dimineață.
Dan a ridicat puțin privirea.
Sofia a văzut tot. Și-a amintit cum se simțise ea în prima zi de grădiniță, când nu cunoștea pe nimeni. Inima îi bătea repede, pentru că nu mai ridicase niciodată mâna fără să fie întrebată. Totuși a ridicat-o.
– Doamna învățătoare, poate să stea lângă mine! Am loc!
Dan a ridicat privirea. Fetița zâmbea și îi arăta scaunul liber. Învățătoarea l-a însoțit până la bancă.
– Poți sta aici, dacă vrei, a spus Sofia. Floarea aceasta am făcut-o eu.
– Mulțumesc, a șoptit băiatul.
S-a uitat la petalele de hârtie, apoi și-a așezat ghiozdanul lângă masă. Avea un loc al lui.
Sofia i-a arătat unde puteau pune penarele și i-a întins un creion verde.
– Eu sunt Sofia, a spus ea. Vrei să folosești creionul acesta?
– Da, mulțumesc. Îmi place verdele.
Dan l-a luat și l-a așezat lângă caiet. Sofia nu s-a grăbit să pună altă întrebare. Au privit împreună desenul de pe copertă.
– Mie îmi place să desenez dinozauri, a spus Sofia după un timp.
Dan a ridicat privirea și a zâmbit.
– Și mie. Mai ales cei cu gât lung!
Fetița și-a deschis caietul la o pagină albă. Deodată aveau ceva despre care le era ușor să vorbească. Creionul verde a început să se miște pe hârtie.
La ora de desen au ales o foaie mare.
– Eu fac gâtul lung, a propus Dan.
– Iar eu petele verzi și galbene, a spus Sofia.
– Îi desenăm și un copac?
– Sigur, să aibă ce mânca!
Din când în când se priveau și chicoteau. Dinozaurul creștea pe hârtie, iar cei doi nu se mai simțeau străini.
Un băiat din spatele clasei, pe nume Tudor, s-a întins să vadă.
– Ce frumos e! a spus el. Pot să-l colorez și eu?
– Sigur, a zis Dan, mirat că cineva îl întreabă ceva.
– Și eu vreau! a strigat o fetiță din dreapta.
– Să nu uităm de coadă! a strigat Tudor.
În jurul desenului s-au adunat și alți colegi.
– Pot adăuga un nor? întreba o fetiță.
– Eu fac soarele! spunea Tudor.
Învățătoarea s-a apropiat.
– Ce lucrare mare ați făcut împreună! Unde vreți s-o așezăm?
– Pe perete, să-l vedem cu toții, a propus Dan.
Dinozaurul părea că zâmbește printre copacul verde și norii colorați.
La pauză, Sofia l-a întrebat pe Dan dacă voia să iasă cu ei în curte. Băiatul a încuviințat. Tudor le-a arătat mingea.
– Vii să joci cu noi?
– Da, vin, a răspuns Dan.
Sofia i-a făcut loc în cerc. Copiii își pasau mingea, iar deasupra lor castanul își legăna frunzele în lumina blândă a dimineții.
Dan a râs, un râs mic și curat, care l-a surprins chiar pe el. Ghiozdanul albastru nu i se mai părea atât de mare, iar clasa nu mai era un loc străin. Era un loc în care cineva îl așteptase.
Seara, mama l-a întrebat cum a fost la școală.
– Am un loc în bancă și am desenat cu Sofia, a răspuns Dan. Mâine vreau să-i duc o floare de hârtie.
Mama l-a ascultat povestind despre dinozaur și despre mingea din curte. Pe masă, lângă ghiozdanul albastru, pregătiseră deja o foaie colorată.
De vorbă după poveste
- De ce era trist Dan în prima zi?
- Ce a făcut Sofia ca să-l ajute?
- Cum primești tu un coleg nou?
Lasa un comentariu