Ursulețul și pătura magică

Era noapte, iar toată casa dormea. În camera copilului, doar ursulețul Teo stătea cu ochii deschiși, pe perna din colțul patului. Era un ursuleț de pluș maro, cu un nasture cusut pe o ureche, și simțea că ceva nu era în regulă.

– Brrr, s-a auzit o voce subțire de pe raft. Mi-e frig! Nu pot să adorm!

Era Frunzulița, păpușa de lemn cu rochiță verde. Stătea în picioare, cu brațele strânse la piept, și tremura ușor. Frunzulița nu mai găsise nicio pătură.

Teo s-a uitat împrejur. Pe jos nu era nimic cald, doar o lădiță cu cuburi. Dar în pat, peste copilul care dormea, se vedea o pătură mare, făcută din petice colorate: roșii, galbene, albastre, cu puncte și cu dungi.

– Hmm, a mormăit el. Eu cred că știu ce e de făcut.

Teo și-a amintit cum îl ținuse copilul la piept într-o iarnă.

– Când m-a învelit, m-am încălzit pe dată, a spus el. Aș vrea să-ți fie și ție la fel de bine.

– Ce frumos ar fi să avem o pătură pentru fiecare, a șoptit Frunzulița.

– Hai să vedem cât de mare e aceasta!

S-a ridicat de pe pernă, a coborât pe scăunelul de lângă pat și a tras de un colț al păturii. Pătura era grea și moale, mult mai mare decât el.

– Tragi tare, nu-i așa? a întrebat Frunzulița de sus.

– Tare, a pufnit Teo. Dar o să reușesc.

A tras și a tras, până când pătura s-a dezlipit un pic de copil, doar cât să încapă un colț pe podea. Copilul s-a întors în somn, dar n-a deschis ochii.

– Șșșt, a șoptit Teo. Mai încet. Să nu-l trezim.

Cu un ultim efort, ursulețul a tras colțul păturii până lângă raftul de jos. Materialul mirosea a lavandă și a lapte cald.

– Poți coborî, Frunzulițo? a șoptit el.

– Nu pot să sar, e prea sus! a răspuns păpușa.

– Atunci aduc scăunelul lângă tine.

Teo a împins scăunelul până la raft. Păpușa a coborât pe el, apoi pe covor, sprijinindu-se de laba ursulețului. Teo i-a învelit umerii cu un colț al păturii.

– Mmm, ce bine! a oftat Frunzulița. Mi-e cald acum.

Nasturele de pe urechea lui Teo a atins ușor lemnul scăunelului.

De pe raftul de jos s-a auzit un sforăit: Hrrr-pfff, hrrr-pfff! Dolofan, elefănțelul albastru, își lăsase trompa pe-o parte. S-a foit în somn și și-a strâns lăbuțele sub el.

– Poate că și lui îi este frig, a șoptit Teo. Hai să-i facem loc lângă noi.

L-au strigat încet pe Dolofan. Elefănțelul a deschis ochii, a coborât pe scăunel și s-a cuibărit lângă ei, sub colțul păturii. Teo a îndoit marginea, ca să nu intre aer rece.

– Ce pătură minunată, a murmurat Dolofan.

– Parcă e magică, a spus Frunzulița.

Dar în pat, copilul s-a mișcat în somn și a tremurat puțin. Teo a rămas nemișcat.

– Vai! Am tras prea mult din pătura lui! Trebuie s-o ducem înapoi.

– Te ajutăm, a spus Frunzulița.

Dolofan a apucat un colț cu trompa, iar păpușa a ținut marginea să nu se agațe.

Au împins scăunelul lângă pat și au ridicat pătura la loc, peste copil. Apoi Teo s-a uitat la perna lui mare.

– Veniți aici! Lângă mine este loc pentru amândoi.

Jucăriile au urcat pe rând și s-au așezat la marginea pernei. Acum pătura îi învelea pe toți.

– Mulțumesc, Teo, a spus Frunzulița cu glas moale. Acum mi-e bine.

– Și mie, a murmurat ursulețul, cuibărindu-se lângă ea.

Dolofan și-a așezat trompa pe un petic albastru. Teo a privit copilul, care nu mai tremura, și a răsuflat ușurat.

În cameră s-a așternut o liniște adâncă. Luna lumina pătura colorată, iar jucăriile respirau rar. Copilul dormea cu un zâmbet pe buze, Frunzulița visa la pădure, Dolofan sforăia, iar Teo și-a închis ochii și a adormit ultimul, cu laba pe un petic de pătură caldă.

De vorbă după poveste

• De ce nu putea Frunzulița să doarmă?
• Ce a făcut Teo cu pătura?
• Cine te învelește pe tine seara?