Băiatul de lemn din atelierul meșterului

În atelierul meșterului Anton mirosea a lemn de tei și a lac proaspăt. Pe masa de lucru stătea o marionetă mică, de curând terminată, cu ochi albaștri și o căciulă roșie. Meșterul a legat ultimul fir și a spus:

– Gata. Te cheamă Lemnișor.

Lemnișor a clipit, s-a mișcat și a sărit pe masă.

– Pot să merg! a strigat el. Meștere, vreau să fiu băiat adevărat, nu de lemn!

– Poți face lucruri frumoase și așa, a spus Anton. Pentru mine contează să pot avea încredere în tine.

Meșterul a plecat la piață cu un coș pe braț, fluierând încet. Lemnișor s-a uitat în jur cu ochii mari. Atelierul era plin de minuni: dălți strălucitoare, bucăți de lemn mirositoare, pensule moi ca niște cozi de veveriță și sticle cu vopsele de toate culorile, așezate ca un curcubeu pe raft.

Rămas singur în atelier, Lemnișor s-a plimbat printre unelte, privind totul cu uimire. Pe un raft strălucea un borcan cu lac roșu.

– Ce culoare frumoasă! a spus el. Aș vrea s-o văd de aproape.

A urcat pe un scaun și a întins mâna, dar a atins borcanul cu cotul.

Borcanul s-a răsturnat cu zgomot, iar lacul s-a întins pe podea ca o baltă lucioasă. Lemnișor s-a speriat și a sărit jos, dar piciorul lui a lăsat o urmă roșie până la ușă.

– Vai de mine! a șoptit el. Ce fac acum?

Din ceasul de pe perete a ieșit cucul de lemn, pe nume Cucu.

– Cucu! Cucu! Ce s-a întâmplat aici? a întrebat el.

– Nimic, a zis repede Lemnișor. A... a intrat o pisică și a vărsat lacul.

Cucul s-a uitat la urmele roșii care duceau drept la picioarele marionetei.

– O pisică cu două picioare de lemn? Hmm. Eu am văzut tot, prietene, a spus el blând.

– Dar dacă meșterul se supără? s-a încruntat Lemnișor.

– Mai bine îi spui chiar tu ce s-a întâmplat, a răspuns Cucu. Altfel, va trebui să tot inventezi povești despre pisică.

Lemnișor a coborât privirea. Simțea în piept un nod greu, ca o bucată de lemn în plus. Îi era rușine de minciuna lui.

Atunci a luat o cârpă și a șters cu grijă urmele, apoi balta de lac. Cucu l-a îndemnat să pună borcanul la loc, departe de margine. Pe podea mai rămăsese o pată roșie.

– O să-i spun eu meșterului, a hotărât Lemnișor. Chiar dacă îmi tremură glasul.

Când meșterul s-a întors, Lemnișor l-a așteptat lângă ușă.

– Meștere, eu am răsturnat lacul. I-am spus lui Cucu că a fost o pisică, dar n-a fost adevărat. Mi-a fost frică să recunosc. Îmi pare rău, a zis el cu voce mică.

Anton a pus coșul jos și s-a așezat pe un scăunel.

– Mulțumesc că mi-ai spus adevărul, Lemnișor. Hai să vedem ce putem face cu pata.

– Am încercat s-o șterg, dar nu a ieșit de tot. Pot să te ajut s-o reparăm? a întrebat marioneta.

– Poți, a spus meșterul. Pata seamănă cu o petală. Ce-ar fi să pictăm o floare pe scândura aceasta?

– Una roșie, cu frunze verzi! a răspuns Lemnișor.

Au îngenuncheat lângă pată și au pictat împreună o floare. Lemnișor ținea pensula cu grijă, iar Anton îi arăta cum să traseze frunzele.

A doua zi, Lemnișor s-a trezit primul, odată cu soarele. A măturat talașul și a șters masa, fără să i se ceară. Când Anton a intrat, marioneta i-a arătat floarea de pe podea.

– Azi îmi arăți cum se așază borcanele, să nu le mai răstorn?

– Cu drag, a răspuns meșterul.

Seara, la lumina lămpii, Lemnișor și-a atins pieptul. Nodul dispăruse și în locul lui simțea ceva cald și ușor.

– Cucu, mâine vreau să-i spun meșterului de la început dacă greșesc ceva, a șoptit el.

– Cucu! Așa să faci, a răspuns prietenul său.

Lemnișor s-a învelit și a adormit liniștit.

De vorbă după poveste

• Ce a făcut Lemnișor când a vărsat lacul?
• Cum s-a simțit marioneta după ce a spus adevărul?
• Ți s-a întâmplat să recunoști o greșeală? Cum te-ai simțit?