Steluța care a coborât pe pernă

Matei avea cinci ani și o pijama albastră cu stele mici. În seara aceea, mama l-a pupat pe frunte și a stins lumina mare. Camera a rămas luminată doar de veioza cu abajur galben. Matei nu a vrut să închidă ochii. Se uita pe geam, la cerul negru.

– Mamă, câte stele sunt? a întrebat el.

– Mai multe decât poți număra, puiule. Dar acum e timpul de somn, a răspuns mama.

A ieșit în vârful picioarelor. Camera era tăcută și mirosea a săpun de lavandă.

Matei a rămas treaz. Deodată, pe perna lui a coborât o steluță. Nu făcuse niciun zgomot. Era cât palma lui și strălucea cu o lumină aurie.

– Bună seara, a zis o voce subțire, cu un chicotit. Mă numesc Sclipi.

– Tu ești o steluță? a șoptit Matei, uluit.

– Da, o steluță de poveste. Te-am văzut de sus și am vrut să te cunosc. Am coborât încetișor, dar acum am obosit. Pot să rămân aici, pe pernă, până dimineață?

– Desigur! a spus Matei.

– Dar tu ești fierbinte? a întrebat băiatul, apropiindu-și mâna.

– Nu, a râs Sclipi. Eu sunt doar călduță, ca o păturică. Lumina mea nu frige.

Matei a întins un deget, iar steluța s-a sprijinit ușor de el. Era atât de mică, încât pe pernă rămânea loc pentru amândoi.

– Și unde stai de obicei? a întrebat băiatul.

– În poveștile nopții, lângă o stea mai mare. Îmi place să privesc norii trecând pe dedesubt, a spus Sclipi.

– Nu te plictisești acolo, atât de sus?

– Niciodată! În fiecare seară descopăr ceva nou, chiar și deasupra aceleiași grădini.

Matei s-a ridicat într-un cot, încântat.

– Și ce faceți toată noaptea?

– Ne uităm în jos, la case, la grădini, la copiii care dorm. Eu am văzut câinele vecinului, pisica de pe gard și un arici care scormonea printre frunze.

– Și pe mine m-ai văzut? a întrebat Matei.

– Pe tine te văd în fiecare seară, a spus Sclipi, strălucind mai tare. Ești cel de la fereastra cu abajur galben. Mereu te uiți sus și zâmbești. De aceea am vrut să te cunosc de aproape.

Matei s-a bucurat și a tras colțul păturii lângă steluță.

Sclipi a început să povestească despre cum își petrec stelele din povești serile. Unele cântă încet, altele se joacă de-a v-ați ascunselea după nori, iar cele mai bătrâne spun povești despre vremuri de demult. Matei asculta încântat, cu obrazul aproape de prietena lui luminoasă.

– Spune-mi încă o poveste, a șoptit el, cu pleoapele grele. Cum arată cerul de sus?

– De sus e ca o pajiște neagră cu flori de aur, a început Sclipi. Luna e un mare luminiș, iar norii sunt oi albe care trec încet.

Vocea steluței era tot mai moale, iar lumina ei pulsa încet, ca o inimă. Matei a căscat. A căscat și Sclipi. Amândoi au zâmbit, cuibăriți pe aceeași pernă, apropiați ca doi prieteni vechi.

– Cred că ar trebui să dormim, a zis Matei.

– Da, a murmurat steluța. O să rămân aici, lângă tine, până dimineață. Când se luminează, mă întorc în poveștile de pe cer.

– Și mai vii pe la mine? a întrebat băiatul.

– Cu drag, a șoptit Sclipi. Când visezi o lumină mică și aurie, poate că sunt chiar eu.

Matei și-a așezat capul mai bine pe pernă și a tras pătura până la bărbie. Lumina aurie îi mângâia obrajii.

– Noapte bună, Sclipi, a șoptit el.

– Noapte bună, Matei, a răspuns steluța ca din depărtare.

Băiatul a închis ochii, iar respirația lui a devenit lină ca o adiere.

Mama a deschis ușa fără zgomot și a găsit copilul dormind liniștit, cu un zâmbet pe față. Pe perna lui, un punct mic și auriu clipea ușor, în ritmul respirației. Afară, celelalte stele străluceau pe cer, iar camera s-a cufundat într-o tăcere moale și caldă.

De vorbă după poveste

• Cine a coborât pe perna lui Matei?
• Ce a povestit steluța despre cer?
• Tu ce ai vrea să întrebi o steluță?