Umbrela zburătoare

Afară ploua cu găleata, iar Elena stătea la geam, cu nasul lipit de sticlă. Toate străzile străluceau, ca și cum cineva le-ar fi uns cu argint. Mama i-a întins o umbrelă albastră, găsită în debara.

– Ia umbrela asta, i-a spus. Mergem la piață.

Elena a deschis umbrela pe palier, lângă mama. Mânerul s-a încălzit și a început să lumineze.

– Astăzi pot zbura, a șoptit umbrela. Vreți o plimbare împreună?

Mama a luat-o pe Elena de mână și a privit pânza albastră care se lărgea fermecat.

– Împreună, a răspuns ea.

În clipa următoare, zborul lor de poveste a început.

Umbrela le purta ca într-un leagăn de lumină. Elena vedea copacii de sus, iar mama stătea lângă ea, la fel de uimită. Ploaia cădea în jur ca niște mărgele de argint.

– Am emoții, a spus fetița.

– Și eu, a răspuns mama. Sunt aici cu tine.

Umbrela plutea încet, deasupra caselor cu ferestre aprinse.

– Poți vorbi cu noi? a întrebat Elena.

– Da, dacă aveți răbdare să mă ascultați, a spus umbrela. Vreau să vă arăt și locurile unde cineva are nevoie de puțină grijă.

Elena a privit orașul de jos. Mama i-a arătat piața și fântâna din centru. De sus, aleile păreau panglici luminoase.

– Văd piața! a spus Elena. Și parcul de lângă fântână.

– Acolo, la stație, cineva stă în ploaie, a observat mama.

O bătrână cu pălărie mov ținea strâns un pachet mare.

– Putem coborî lângă ea? a întrebat fetița.

Umbrela s-a rotit ușor. În câteva clipe, luminile străzii au fost din nou aproape.

Umbrela a coborât la stație.

– Bună seara. Vă udă ploaia? a întrebat Elena.

– Mi-am uitat umbrela, a răspuns doamna Ruxandra. Duc prăjituri nepoților și se udă pachetul.

Mama i-a făcut loc sub pânza albastră.

– Vă putem însoți o bucată de drum, i-a spus ea.

Bătrâna și-a potrivit pălăria mov și a zâmbit.

Era loc pentru toate trei și pentru pachet. Ploaia bătea domol pe pânză, plic, plic, plic.

– Ce umbrelă mare! a spus Ruxandra.

– Astăzi este fermecată, a șoptit Elena.

Au pornit pe jos, una lângă alta. Mama ținea mânerul, iar fetița o asculta pe vecina lor povestind despre grădina în care îi așteptau nepoții.

După trei străzi au ajuns la casa nepoților. Elena a urcat treptele lângă Ruxandra și mama ei, ferită de ploaie. La ușă, bătrâna a scos o prăjitură pufoasă din pachet.

– Ia, puiule. Fără tine, se făceau terci.

– Pot lua una și pentru mama? a întrebat Elena când Ruxandra i-a oferit o prăjitură.

– Desigur, a răspuns femeia.

Mama a păstrat pachetul într-o sacoșă. Și-au luat rămas-bun, iar umbrela le-a ridicat iar în leagănul ei de lumină. Deasupra caselor, Elena căuta cu privirea turnul pe care îl vedea de la fereastra camerei sale.

Pe terasa unei case se mișca o lanternă. O femeie striga:

– Mițu! Mițuuu!

Elena a recunoscut-o pe vecina de la etajul trei. Mai sus, la marginea acoperișului, umbrela lumina un pisoi negru, cu botic alb.

– Uite-l acolo! a spus fetița.

Umbrela a coborât spre terasa unde vecina putea să le audă.

În basmul acesta, umbrela și-a întins o rază moale spre pisoi. L-a cuprins ca într-un coș și l-a adus încet până pe terasă. Vecina a întins un prosop, iar mama Elenei a ajutat-o. Fetița a privit de lângă ușă.

– Acesta este Mițu? a întrebat ea.

Pisoiul a mieunat de sub prosop.

– El este! a răspuns vecina, bucuroasă. Îl căutam de atâta timp.

A înfășurat pisoiul și l-a ținut aproape.

– Cum l-ați găsit?

– Am văzut lumina lanternei, a spus Elena. Apoi umbrela ne-a arătat acoperișul.

Mama a zâmbit spre fetiță. Uneori ajutorul începea doar cu un lucru mic observat la timp.

– Vă mulțumesc că v-ați oprit, a spus vecina.

Mițu și-a scos boticul din prosop.

– Acum poate sta la cald, a observat Elena.

– Iar noi mergem spre casă, a spus mama. Mai împărțim umbrela?

– Da! a răspuns fetița.

Au pornit pe jos. Ploaia se rărise, iar umbrela le ocrotea fără să mai zboare.

Acasă, mama a pus prăjiturile pe farfurie, iar Elena a închis umbrela. Mânerul se răcise și nu mai lumina.

– Am mers după cumpărături și ne-am întors cu o poveste, a spus fetița.

Au râs și au împărțit gustarea. La fereastră, o stea își făcea loc printre nori, deasupra orașului pe care îl priviseră din zbor.

De vorbă după poveste

• Ce a făcut Elena când a văzut-o pe doamna Ruxandra în ploaie?
• Cum a ajutat-o umbrela pe Elena?
• Tu ce ai împărți cu cineva care are nevoie?