Zâna pădurii și micul prinț rătăcit

Micul prinț Vlad alerga mereu, fără să se uite pe unde pășește. Într-o zi, urmărind un fluture galben, a intrat în pădure. Când s-a oprit, gâfâind, nu mai vedea nici castelul, nici cărarea. Copacii păreau toți la fel, înalți și tăcuți.

– Mamă! Tată! a strigat el. Nimeni nu a răspuns, doar o frunză a foșnit.

Vlad s-a așezat pe o rădăcină groasă, iar lacrimile i-au umplut ochii.

– Nu mai găsesc drumul, a șoptit el, ștergându-și nasul cu mâneca.

– De ce plângi, prințule? a întrebat o voce subțire.

Pe o ciupercă stătea o zână mică, cu aripi ca frunzele și păr de culoarea mușchiului. Vlad și-a ridicat capul, surprins.

– M-am rătăcit, a spus el.

Zâna a coborât pe rădăcina de lângă băiat, lăsând între ei loc pentru ghinda pe care o ținea în palmă.

Pădurea mirosea a ferigă umedă. Sus cântau păsările, iar o furnică mergea de-a lungul rădăcinii. Vlad a privit-o o clipă, fără să mai alerge.

– Eu sunt Frunzulina, a spus zâna. Locuiesc aici.

– Eu sunt Vlad. Vreau să ajung la mama și la tata.

– Cunosc potecile de lângă castel. Te pot însoți până la marginea pădurii.

– Dar nu avem hartă, a spus Vlad.

– Eu cunosc locurile acestea de mult, a răspuns Frunzulina. Nu trebuie să ghicim drumul după un singur semn.

Vlad și-a șters obrajii.

– Eu am alergat după un fluture și n-am privit în urmă.

– Acum ne oprim puțin și privim împreună, a propus zâna. Apoi mergem pe poteca aceasta.

Frunzulina i-a arătat mușchiul moale de pe un trunchi.

– Cât de verde este! a spus Vlad.

– Aici găsește umezeală și umbră, a răspuns ea. Pădurea are multe lucruri de observat.

Zâna a arătat o potecă îngustă, dintre doi stejari.

– Pe aici merg spre poarta grădinii. Merg încet lângă tine.

Vlad s-a ridicat și a pornit cu ea.

Lângă potecă, Vlad a zărit o floare albastră. A întins mâna, apoi s-a oprit: o albină coborâse pe petale.

– O lăsăm aici? a întrebat el.

– Mi-ar plăcea, a spus Frunzulina. Așa o vor găsi și alții.

Vlad s-a aplecat s-o privească. Nu trebuia s-o ducă acasă ca să-și amintească de culoarea ei.

După un timp, cărarea s-a împărțit în două. Din copac a coborât o bufniță mică, maronie, cu ochi rotunzi.

– Buf, buf! Aceasta e prietena mea, Buf, a spus zâna. Ea știe unde curge apa.

– Buf, a făcut bufnița, înclinând capul spre prinț.

– Aud un pârâu, a observat Vlad.

– Da, a spus Frunzulina. Poteca noastră trece pe lângă el, apoi ajunge la marginea grădinii.

Buf a zburat puțin înainte și s-a întors.

– Am văzut oameni lângă poartă! striga ea în limba bufnițelor.

Zâna i-a tradus vestea, iar Vlad a răsuflat ușurat. Poate părinții lui erau deja aproape.

Au mers pe lângă pârâu. Vlad călca încet și se uita la furnici, la ciuperci și la păsări, nu doar înainte. Descoperea lucruri pe care nu le văzuse niciodată: o frunză ruptă în formă de inimă, un gândac cu aripi irizate, o urmă de căprioară.

Vlad s-a oprit lângă un trunchi și a ascultat pârâul, care când șoptea, când clipocea printre pietre. Încă voia să ajungă acasă, dar nu mai simțea nevoia să alerge fără să privească.

– Mă bucur că ești cu mine, i-a spus zânei.

– Și eu mă bucur că putem vedea pădurea împreună, a răspuns ea.

– Uite, o urmă! a șoptit el. Cine a trecut pe aici?

– O căprioară, a răspuns Frunzulina. A venit la apă, ca și noi. Vezi, pădurea îți povestește cine a trecut, dacă ai răbdare să citești.

– Citesc, a zâmbit Vlad.

La marginea pădurii, Vlad i-a zărit pe mama și pe tata, alături de paznic. Îl strigau pe nume. S-a apropiat, iar mama l-a îmbrățișat.

– Ne-am speriat când nu te-am mai văzut, a spus tata.

– Și eu m-am speriat. Frunzulina și Buf m-au însoțit înapoi.

Prințul s-a întors să le mulțumească. Zâna îi făcea semn de lângă un stejar.

– Mai vino pe la noi, a adăugat Frunzulina.

– Promit, a zis Vlad. Dar cu mama și cu tata, și mergem încet.

Zâna a dispărut printre frunze, iar bufnița a bătut din aripi. Vlad a alergat spre poartă, dar, la intrare, s-a oprit și a mers încet, ascultând cântecul păsărilor.

De vorbă după poveste

• Cine l-a însoțit pe Vlad înapoi la marginea pădurii?
• De ce a lăsat Vlad floarea albastră pe potecă?
• Ce ai observa într-o pădure, la o plimbare cu cineva drag?