În grădina castelului, patru zâne se certau atât de tare, încât florile se uitau speriate. Fiecare credea că anotimpul ei este cel mai frumos. Aripile lor zbârnâiau de supărare, iar din păr le cădeau petale, boabe de grindină și frunze uscate.
– Primăvara e cea mai frumoasă! a strigat Primăvara. Eu trezesc florile și aduc ghioceii!
– Ba vara! a răspuns Vara. Eu dau zile lungi, mare și înghețată!
– Mă iertați, dar zilele fierbinți obosesc pe toată lumea, a mormăit Toamna.
– Toamna e regina, a zis Toamna, ținându-și coșul. Eu pictez frunzele și coc merele!
– Iarna e cea mai frumoasă, a spus Iarna încet. Eu aduc zăpada și poveștile lângă sobă.
– Zăpada e rece și plictisitoare! a strigat Vara.
– Soarele tău arde! a răspuns Iarna.
Prințesa Cezara, care trecea pe acolo cu cizmele ei galbene, s-a oprit. Zânele se certau cu aripile ridicate, iar grădina era un haos: cădea zăpadă peste flori, soare peste zăpadă și frunze peste soare, toate la un loc.
Florile din jurul lor se strânseseră, speriate, iar un pițigoi a ridicat capul dintr-o crenguță și a ciripit neliniștit. Cezara a simțit că trebuie să facă ceva repede, înainte să se încurce de tot grădina. A respirat adânc, a ridicat mâna și a spus pe un ton blând, dar ferm:
– Opriți-vă! a zis ea. Dacă vă certați, grădina se încurcă! Uitați-vă ce a ieșit!
Zânele au tăcut și s-au uitat în jur. Lalelele tremurau de frig, merele se coceau prea devreme, iar un pârâu era pe jumătate înghețat.
– Vai, a șoptit Primăvara.
– Hai să facem un joc, a propus Cezara. Fiecare dintre voi îmi arată ce are mai bun, dar fără să vorbească urât despre celelalte. Eu voi fi judecătorul.
– Dar cum alegi? a întrebat Vara, bănuitoare.
– Gust, miros, ascult și privesc, a zis prințesa. Apoi vedem.
Zânele s-au uitat una la alta, cu un zâmbet timid.
Primăvara a ridicat mâna și a făcut să înflorească lalele galbene și roz. Cezara s-a aplecat spre ele.
– Îmi plac culorile tale, a spus ea. Parcă totul începe din nou.
– Și mie îmi place clipa aceasta, a răspuns zâna.
Apoi a strâns vraja într-o mică floare de lumină, făcând loc surorii ei să arate altceva.
Vara a atins pământul, iar grădina s-a umplut de fluturi și de căpșuni coapte.
– Poftim, Cezara, a zis Vara. Căpșuni!
Cezara a mâncat una, cu ochii închiși de plăcere.
– Dulci ca soarele! a exclamat ea.
Toamna a scuturat coșul, iar frunzele roșii au dansat în aer. Mere roșii au căzut la picioarele prințesei.
– Culori de foc! a șoptit Cezara. Și cât de crocante sunt merele!
– Pregătesc pentru iarnă, a zâmbit Toamna.
În sfârșit, Iarna a suflat ușor, iar fulgi mari au început să cadă. Au acoperit grădina într-o pătură albă și moale.
– Ce liniște, a spus Cezara. Parcă și gândurile se așază.
– De asta îmi place iarna, a murmurat Iarna.
– Toate patru aduceți ceva frumos în regatul nostru, a spus Cezara. Nu vreau să aleg o singură câștigătoare. Îmi plac și căpșunile, și zăpada, și frunzele, și florile.
Zânele s-au privit.
– Noi ne gândeam doar la ce aveam fiecare, a mărturisit Vara.
– Și uitaserăm că ne vine rândul pe rând, a adăugat Iarna.
– Eu aștept florile Primăverii, a spus Vara.
– Iar eu mă bucur de fructele crescute în lunile tale calde, a răspuns Toamna.
– Eu aduc liniștea și zăpada, a adăugat Iarna.
– Apoi vin eu cu începuturile mele, a încheiat Primăvara.
Cezara a zâmbit. Acum fiecare putea să vorbească despre darul ei fără să micșoreze bucuria celorlalte.
Zânele s-au îmbrățișat și au strâns vrăjile amestecate. Zăpada de pe lalele s-a retras, iar pârâul a început să curgă din nou: era primăvară, anotimpul care își avea acum rândul.
– Ne revedem fiecare la vremea ei, au promis zânele.
Cezara a pornit mai departe printre flori. În grădină rămăsese un singur anotimp, iar grădina părea mai liniștită.
De vorbă după poveste
- Pentru ce se certau cele patru zâne?
- Cum le-a ajutat prințesa Cezara să se împace?
- Care e anotimpul tău preferat și ce îți place în el?
Lasa un comentariu