Băiatul care nu voia să se spele pe dinți

Tudor avea cinci ani, o minge verde și multă poftă de joacă. Când venea vremea spălatului pe dinți, ar mai fi vrut să facă orice altceva: un turn, un desen sau încă o rostogolire a mingii. În seara aceea, mama îl aștepta lângă baie, cu periuța pregătită.

– Mi-e somn, mami! a spus Tudor. Mă spăl mâine!

– Ne îngrijim dinții și în seara aceasta, a răspuns mama. Te ajut eu, apoi mergem la poveste.

Tudor s-a oprit în ușa băii. Periuța albastră din pahar părea să-i zâmbească. Lângă ea strălucea tubul de pastă.

Chiar atunci, pe când Tudor trecea pe lângă baie, a auzit un cântecel. În paharul de lângă chiuvetă, o periuță albastră dădea din peri și fredona. Tudor s-a oprit, uimit. Peste chiuvetă atârna un prosop cu pești, iar robinetul picura încet: pic, pic.

– Bună seara, Tudor! a spus periuța. Mă numesc Zâmbilă. Ai chef de o plimbare scurtă?

– Unde? a întrebat Tudor.

– La tine în gură! a răspuns Zâmbilă. Nu te teme, e o plimbare magică. Închide ochii și număr până la trei.

– Unu, doi, trei! a numărat periuța.

Când Tudor a deschis ochii, era mic, cât un degețel, și stătea pe o limbă mare și roz. Deasupra lui se înălțau doi dinți albi, ca niște turnuri. Podeaua era lipicioasă, plină de bucățele de zahăr, iar aerul mirosea a măr verde. Unul dintre dinți oftă.

– Bună, Tudor, a spus dintele. Eu sunt Dințel. Vezi resturile acestea lipite de mine?

– Da, a răspuns băiatul, privind cu atenție.

– Au rămas după gustare. Mi-ar prinde bine o curățare blândă, a spus Dințel.

Tudor s-a apropiat. Nu se gândise până atunci la toate locurile pe care le putea curăța periuța.

– Și ceilalți dinți au nevoie de grijă? a întrebat Tudor.

– Toți, a răspuns Dințel. Pe dinăuntru, pe dinafară și acolo unde mestecăm.

Băiatul a privit dinții așezați unul lângă altul. În călătoria aceea magică semănau cu niște căsuțe albe, fiecare cu locul ei.

– Credeam că ajunge să zâmbesc în oglindă, a mărturisit Tudor.

– Zâmbetul e frumos, a spus Zâmbilă. Dar eu și pasta te ajutăm să îngrijești dinții, nu doar să-i privești.

– Atunci vreau să văd cum lucrezi, a răspuns băiatul. Îi arăt și mamei când ne întoarcem.

– Mama te poate ajuta să ajungi la fiecare dinte, a spus Zâmbilă. Uite cum curățăm blând resturile rămase.

Periuța s-a apropiat de Dințel. În poveste, perii ei moi semănau cu o măturică albastră. Tudor a urmărit-o atent, fără să se mai grăbească spre joacă.

– Vreau să încerc și eu când mă fac mare la loc, a spus Tudor.

Zâmbilă a arătat cum se mișcau perii moi în jurul dinților. Puțină spumă mirosea a mentă.

– Nu uităm nici partea dinăuntru, a adăugat ea.

Dințel a zâmbit, iar băiatul a dat din cap.

– Cât durează? a întrebat Tudor.

– Cam două minute, de două ori pe zi, a spus Zâmbilă. Mama te ajută, ca să primească fiecare dinte atenție.

– Dimineața și seara, a repetat băiatul. Atunci pot să pun și micul meu ceas lângă pahar.

Periuța și-a legănat vesel perii.

Când a deschis ochii, Tudor era din nou în fața chiuvetei. Mama stătea lângă el, cu periuța pregătită.

– Mami, vreau să încerc. Mă ajuți să ajung și la dinții din spate?

– Sigur, puiule, a răspuns ea.

Tudor a urcat pe scăunel și au început împreună.

Când au terminat, Tudor s-a privit în oglindă. Mama i-a pus periuța curată în pahar.

– Acum mergem la poveste? a întrebat el.

– Acum mergem, a spus ea.

Băiatul i-a făcut cu mâna lui Zâmbilă. Periuța părea foarte mulțumită în paharul ei, lângă tubul de pastă.

În serile următoare, Tudor își amintea de Dințel și o chema pe mama să-l ajute. Rutina devenise parte din pregătirea pentru culcare. În pat, cu mingea verde așezată lângă raft, băiatul asculta povestea și căsca. Zâmbilă rămânea în pahar, gata pentru dimineață.

De vorbă după poveste

• De ce nu voia Tudor să se spele pe dinți?
• Ce i-a arătat periuța Zâmbilă?
• Tu cum te speli pe dinți seara?