Radu a observat în seara aceea o lumină ciudată pe cer. S-a apropiat de fereastră, și-a potrivit ochelarii și a văzut un nor mare coborând încet. Pe nor stătea o doamnă înaltă, cu rochie de ceață argintie și cu părul strălucitor ca luna.
– Bună seara, Radu! Eu sunt regina Somnia, a spus ea cu o voce limpede, ca un clopoțel. Mi-am pierdut coroana, iar fără ea visele nu pot porni.
– Pot să te ajut s-o cauți? a întrebat Radu.
– Dacă vrei, a răspuns regina. Mi-ar prinde bine un prieten atent.
Radu a urcat pe nor, iar castelul s-a ridicat în fața lui. Avea turnuri rotunde, ferestre cu perdele de ceață și o poartă făcută din doi nori care se țineau de mână. Înăuntru mirosea a vanilie și a lapte cald, iar podeaua era moale ca un covor de bumbac.
– Coroana are șapte pietre de lumină, a explicat regina. Ultima oară am purtat-o în cele șapte camere din castel. Trebuie să le cercetăm pe rând, una câte una.
– Atunci mă uit cu atenție, a spus Radu. Îmi place să caut lucruri.
În prima cameră, Camera Pernelor, nu era nimic în afară de perne de nori și de un miros dulce. În a doua, Camera Ploii, picături mici cădeau fără zgomot. În a treia, Camera Curcubeului, culorile dansau pe pereți, dar coroana nu se vedea nicăieri. Radu căuta în fiecare colț și sub fiecare nor.
– Nu e aici, a oftat regina, în a patra cameră.
– Nu te supăra, Maiestate, a spus Radu. Mai avem trei camere.
– Ai dreptate. Mulțumesc că nu renunți, a zâmbit ea.
În a cincea cameră, Camera Vântului, un vânticel mic s-a rotit în jurul lor și le-a șoptit că nu a văzut nimic. În a șasea, Camera Zăpezii, fulgii cădeau ca niște pene de gâscă. Radu a adulmecat aerul, a ascultat atent și a observat un sunet mic, vesel: cling-cling-cling, undeva în depărtare.
– Auziți? a întrebat Radu. Parcă sună un clopoțel.
– Vine din a șaptea cameră, Camera Bulelor, a spus regina. Acolo încă nu am căutat.
– Mă uit eu mai întâi, a propus Radu.
Somnia i-a deschis ușa și l-a așteptat în prag. Băiatul a intrat cu grijă.
A șaptea cameră era mică și rotundă, plină de bule de săpun colorate. În mijloc, un norișor cât o minge se învârtea vesel, iar în jurul lui se rotea coroana reginei, ca un inel, cu cele șapte pietre aprinse. Norișorul râdea: cling-cling-cling.
– Salut! a spus Radu încet, ca să nu-l sperie. Eu sunt Radu. Cum te cheamă?
– Pufnel! Am găsit un inel minunat și mă joc cu el.
– E frumos, dar e coroana reginei. Fără ea nu pornesc visele, a spus Radu.
– Vai! Nu știam, voiam doar să mă joc.
Radu nu l-a certat. S-a așezat pe jos, lângă Pufnel.
– Hai să o dăm împreună reginei, iar apoi te rog să-i ceri iertare. Cred că ea se va bucura să aibă un prieten nou.
Pufnel s-a oprit și a prins coroana. Împreună cu Radu, a dus-o la ușă, unde aștepta Somnia.
– Îmi pare rău. Nu știam că o cauți, a spus el.
Regina a zâmbit și și-a pus coroana. Cele șapte pietre au luminat castelul, iar visele au pornit din turnuri ca niște porumbei de lumină.
– Mulțumesc, Radu, a șoptit regina. Mulțumesc și ție, Pufnel. De acum, vei fi paznicul coroanei.
– Eu? s-a bucurat norișorul. Promit să o păzesc fără să mă joc cu ea!
Un nor blând l-a dus pe Radu înapoi la fereastră. În camera lui, patul îl aștepta cald. Radu s-a băgat sub pătură, cu ochelarii pe noptieră, iar pe cer treceau visele ușoare, pe sub luna rotundă. A adormit zâmbind, în timp ce Pufnel veghea coroana de sus, cling-cling.
De vorbă după poveste
- Unde era coroana reginei?
- Cum l-a tratat Radu pe norișorul Pufnel?
- Tu ce ai face dacă ai găsi ceva ce nu este al tău?
Lasa un comentariu