Comoara de pe insula pescărușilor

În vacanța de vară, Irina și Dani stăteau la bunicul Nicu, într-un sat de pe malul mării. Irina avea nouă ani, iar fratele ei opt. Într-o dimineață au găsit, într-o ladă din șopronul bărcii, o hartă îngălbenită. Pe ea se vedeau un pescăruș, un far și o cruce roșie.

– Comoară! a spus Dani.

Irina a întins harta pe masă.

– Pare Insula Pescărușilor, a spus ea. Bunicul ne-a arătat-o de pe țărm.

– Crezi că mergem după aur?

– Întâi îl întrebăm. Harta arată și niște semne pe care nu le înțeleg.

Dani a urmărit cu degetul linia albastră din jurul insulei. Își închipuia o cutie grea, închisă cu trei lacăte.

Nicu a privit harta și a zâmbit.

– Am făcut-o demult, pentru o plimbare cu tatăl vostru. Putem merge împreună. Dar insula este casa păsărilor, iar unele locuri nu le putem vizita acum.

– Atunci cum găsim comoara? a întrebat Dani.

– Observând și alegând un drum potrivit, a răspuns bunicul. Nu toate semnele de pe hartă înseamnă săpat.

A doua zi au plecat devreme. Nicu pregătise barca și alesese vreme liniștită. Toți trei purtau veste de salvare. Irina urmărea harta, iar Dani ținea desaga cu apă și sandvișuri. Bunicul conducea barca și le explica ce vedeau.

– Linia aceasta arată țărmul, spunea el. Farul este reperul nostru.

Marea mirosea a sare și a alge.

Insula a apărut verde în depărtare. Pe stânci și deasupra ierbii se vedeau pescăruși. Strigătele lor ajungeau până la barcă.

– Sunt mai mulți decât îmi închipuiam, a spus Dani.

– Îi privim fără să-i urmărim, le-a amintit Nicu.

A îndreptat barca spre un loc de acostare departe de păsări. Irina a strâns harta să nu o ia vântul.

După ce bunicul a legat barca, au coborât pe o alee pietruită. Un pescăruș s-a ridicat de pe o stâncă și a zburat în cerc.

– Ne-a văzut, a șoptit Dani.

– Da. Îi lăsăm loc, a răspuns Nicu.

Au așteptat puțin și au privit de la distanță. Nu trebuiau să se apropie mereu ca să se bucure de insulă.

Pe un panou se vedea o hartă a potecii și zona în care nu se intra. Irina a comparat-o cu harta.

– Crucea roșie este dincolo de locul acesta, a observat ea.

– Acum acolo cuibăresc păsările, a spus bunicul. Poteca noastră continuă spre far.

Dani a privit înainte, puțin dezamăgit, dar curios să afle ce urmau să descopere.

Din locul de observare se zăreau cuiburi printre ierburi. Bunicul le-a dat binoclul pe rând. Dani a văzut un pui cenușiu ridicând capul.

– Parcă este un ghem de puf! a spus el încet.

Irina a privit și ea, sprijinindu-și coatele pe balustradă. Păsările aveau o viață întreagă acolo: veneau, plecau, își chemau puii. Comoara putea să mai aștepte.

– Nu mergem la cruce, a hotărât Dani. Nu vreau să le stricăm casa.

– Putem încerca celelalte indicii, a răspuns Irina.

Au revenit la masa de lângă potecă și au desfăcut harta. Bunicul și-a pus ochelarii. Pe hârtie se vedea, în colț, un soare desenat și o linie spre far. Crucea părea acum doar începutul unei întrebări.

Au mâncat sandvișurile, strângând firimiturile și ambalajele.

– Uite aici, a spus Irina. Sub soare scrie ceva.

Nicu a apropiat harta.

– La amiază, priviți umbra stâlpului de lângă far, a citit el.

Dani a râs.

– Deci nu săpăm în mijlocul insulei!

– Nici atunci nu era nevoie, a spus bunicul. Dar harta are nevoie de câteva lămuriri noi.

Au urmat aleea până la far, rămânând pe traseul deschis. Clădirea era închisă, însă lângă ea se afla un loc de odihnă. Un stâlp vechi arunca o umbră pe pietriș.

– Mai așteptăm puțin, a spus Irina.

S-au așezat pe bancă și au privit marea. Dani a desenat în caiet forma farului, iar bunicul povestea despre bărcile vechi.

La amiază, umbra atingea marginea unei bănci de piatră. Sub ea se vedea o cutie prinsă într-un suport. Bunicul a arătat spre capac.

– Aici se poate deschide. Este cutia de amintiri pregătită cu îngrijitorii locului.

Irina s-a aplecat și a desfăcut închizătoarea. Dani a privit peste umărul ei, uitând pentru o clipă de aurul pe care îl visase.

Înăuntru erau scoici, bucăți de sticlă șlefuită de mare, un cățel de lemn și un caiet. Pe prima pagină era un desen făcut de tatăl lor când fusese copil.

– Uite, a desenat același far! a spus Dani.

Irina a întors pagina. Sub desen se afla un mesaj al bunicului, scris cu cerneală albastră, rotundă și ușor de recunoscut.

– Marea, păsările și amintirile împărțite sunt comori de păstrat, a citit Irina.

– Nu era un test în care trebuia să stricăm ceva, a spus Dani. Era o invitație la plimbare.

Nicu a încuviințat.

– Iar voi ați observat ce se schimbase pe insulă. O hartă veche nu este mai importantă decât ceea ce vedeți în fața voastră.

Dani a adăugat desenul farului în caiet, iar Irina a scris câteva rânduri despre pescăruși. Au pus toate obiectele la loc și au închis cutia.

– O lăsăm și pentru alții, a spus fetița.

La întoarcere au privit colonia, fără să părăsească poteca. Puii se mișcau prin iarbă, iar adulții treceau pe deasupra lor ca niște săgeți albe.

Spre seară au revenit pe țărmul satului, cu bunicul la cârma bărcii.

– Ce ducem acasă? a întrebat Nicu.

– Povestea și desenele, a răspuns Dani.

– Și o hartă pe care o vom corecta, a adăugat Irina.

Barca s-a oprit lângă debarcader. În depărtare, insula părea mică, dar copiii știau acum cât de multe puteau descoperi acolo.

De vorbă după poveste

• De ce au ales copiii poteca departe de cuiburi?
• Ce au descoperit în cutia de amintiri?
• Cum ai corecta o hartă veche dacă locul s-a schimbat?